Oficial.md

În Moldova va fi înființat primul Institut Național pentru Educație și Leadership. Ce atribuții va avea

Guvernul a aprobat pe 27 octombrie înființarea, la Chișinău, a primului Institut Național pentru Educație și Leadership. Acțiunea face parte din cele 20 de priorități ale Guvernului, incluse în Planul Național „Construim Moldova Europeană”.

Potrivit reprezentanților Executivului, în cadrul instituției, vor activa 17 angajați care în anul 2024 vor forma o rețea din circa 1 000 de mentori, salarizați adițional, aleși din rândul celor mai buni profesori. Mentorii  vor ajuta tinerii specialiști, stagiarii, dar și colegii în dezvoltarea profesională la locul de muncă. Implicarea acestora va susține comunitatea educațională să inoveze și să aplice metode eficiente de predare și conducere.

De asemenea, Institutul Național pentru Educație și Leadership va fi responsabil de realizarea cercetărilor în domeniul formării cadrelor didactice, de elaborarea materialelor metodologice și a ghidurilor, precum și de inițierea unor proiecte și colaborări naționale în ramura gestionată. În același timp, personalul instituției va desfășura activități de promovare în societate a statutului personalului din învățământ și de încurajare a tinerilor să urmeze o carieră didactică.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zdg.md

Angajații rezervației „Pădurea Domnească” nu primesc salariu de 5 luni? Ministrul Mediului cere demisia directorului

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a solicitat joi, 2 iulie, demisia directorului Rezervației Naturale „Pădurea Domnească”, Serghei Bucătari, după ce un control efectuat la instituție ar fi scos la iveală nereguli grave în activitatea administrativă, financiară și în realizarea planului de împădurire. În reacție, Bucătari respinge învinuirile și spune că va contesta documentul.

Gheorghe Hajder a transmis, într-o postare pe Facebook, că raportul de control indică un „management dezastruos” și un „blocaj administrativ și financiar critic” în cadrul rezervației.

Una dintre principalele abateri constatate vizează planul de împădurire. Conform raportului, doar 40% din terenurile destinate plantării au fost evaluate ca fiind într-o stare satisfăcătoare. Restul suprafețelor au fost catalogate drept nesatisfăcătoare, lucrările de plantare fiind realizate doar parțial sau deloc.

De asemenea, în urma verificărilor în teren, inspectorii au constatat lipsa a 81 540 de puieți care figurează în documente. Totodată, în apropierea satului Chetriș au fost găsiți alți 41 700 de puieți abandonați pe sol, care, potrivit ministrului, s-au uscat și au fost compromiși integral.

Raportul evidențiază și probleme financiare. Potrivit lui Hajder, rezervația înregistrează pierderi de mai mulți ani consecutiv, iar datoriile totale depășesc 4,3 milioane de lei.

Ministrul mai afirmă că angajații instituției nu și-au primit salariile de cinci luni, situație pe care o califică drept critică.

În fața acestui management defectuos și a prejudiciilor aduse statului, solicit eliberarea din funcție a directorului Rezervației „Pădurea Domnească” și inițierea măsurilor urgente de reglementare a situației”, a declarat ministrul Mediului.

De cealaltă parte, directorul Rezervației Naturale „Pădurea Domnească”, Serghei Bucătari, respinge acuzațiile și afirmă că va contesta raportul, transmite Moldpres.

„Pădurea Domnească”, situată în raionul Glodeni, este cea mai mare rezervație științifică din Republica Moldova. Aria protejată se întinde pe peste 6 000 de hectare și conservă unele dintre cele mai valoroase ecosisteme forestiere și de luncă din țară, inclusiv stejari seculari, specii rare de plante și animale, precum și colonia de zimbri, unul dintre principalele obiective turistice ale rezervației.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: