tv8.md

În Moldova vor rămâne mai puține universități, dar mai bune. Ministerul Educației pregătește o reformă a învățământului superior

Autoritățile moldovenești pregătesc o reformă a învățământului superior. Informațiile au fost confirmate pentru NM de Ministerul Educației, adăugând că toate detaliile vor fi făcute publice ulterior. Sursele NM din domeniul  învățământului superior au spus că reforma prevede restructurarea universităților din Republica Moldova: numărul acestora va fi redus, dar se preconizează extinderea și consolidarea celor rămase.

„Reforma învățământului superior se desfășoară în Moldova de mult timp”, a spus unul dintre interlocutori pentru NM.

„Acum plănuiesc să-l ducă la capăt prin restructurarea universităților. Asta înseamnă reducerea universităților de stat în Moldova. Pe vremea sovietică, aveam șapte până la opt universități în toată țara, acum sunt peste douăzeci, publice și private”, a explicat sursa.

El a menționat că pe piața învățământului superior sunt universități cu un număr mare de studenți, cadre didactice și bază materială și tehnică, precum Universitatea de Stat din Moldova (USM), Academia de Studii Economice (ASEM) și Universitatea Tehnică din Moldova (UTM), care au mai multe avantaje.

„Universităților mici li se oferă diverse scenarii: fie să devină ramuri ale unor universități mari, fie să li se alăture complet”, a spus sursa.

Ministerul Educației nu a comentat încă asupra viitoarei reforme a universităților.

„Va fi o reformă, iar detaliile despre ea le vom publica mai târziu”, a declarat pentru NM Viorica Pistrui, secretar de presă al Ministerului Educației.

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, a declarat într-un interviu acordat unui corespondent al NM că nu cunoaște despre reformă și nu a primit informațiile oficiale corespunzătoare de la minister.

De remarcat faptul că în Republica Moldova funcţionează în prezent 16 universităţi de stat. Cele mai multe dintre ele sunt situate în Chișinău, câte o universitate funcționând în Bălți, Cahul, Comrat și Taraclia.

În anul universitar 2020/2021, în Moldova erau 59,7 mii de studenți.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot/tvn.md

Evacuați pe geam: un apartament din Bălți, cuprins în totalitate de flăcări. Un bărbat a suferit arsuri

Un apartament din municipiul Bălți a fost cuprins în totalitate de flăcări. Trei persoane, inclusiv un minor, au fost evacuate prin geamul locuinței. Alte șase persoane, inclusiv un minor, au fost evacuate din scara blocului. În urma incendiului, un bărbat a suferit arsuri și a fost preluat de un echipaj medical. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Incendiul a izbucnit în amiaza zilei de vineri, într-un apartament de la etajul 4 al unui bloc cu 5 nivele, de pe strada Strii nr.19 din Bălți. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:37.

La fața locului au intervenit trei echipe de pompieri și salvatori. „Ajunși, aceștia au stabilit că flăcările au cuprins în totalitate apartamentul de la etajul 4, dar și balconul apartamentului de la etajul superior.”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului.

Potrivit IGSU, trei persoane, inclusiv un minor, au fost salvate de pompieri în urma incendiului izbucnit în apartamentul de la etajul 4. Persoanele au fost evacuate prin geamul locuinței, cu ajutorul autoscării de intervenție. Inspectoratul a precizat că evacuarea prin această cale a fost cea mai sigură soluție pentru salvarea persoanelor din calea focului. Alte șase persoane, inclusiv un minor, au fost evacuate din scara blocului, fiind prevenit riscul intoxicării acestora cu produsele de ardere, a comunicat Inspectoratul.

În urma incendiului, un bărbat în vârstă de 40 de ani a suferit arsuri ușoare pe suprafața corpului, fiind preluat de echipajul medical pentru îngrijiri de rigoare.

Incendiul a fost localizat la ora 13:15 și lichidat complet la ora 13:51.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: