ТАСС

În ultimele 24 de ore, în România au fost confirmate 186 de cazuri noi de COVID-19. Klaus Iohannis a anunțat că vor fi introduse noi restricții pentru cetățeni

În ultimele 24 de ore, în România au fost confirmate 186 de cazuri noi de COVID-19. Astfel, bilanțul celor infectați a ajuns la 762 de persoane, informează Digi24

Aceeași sursă scrie că pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 4 ani și 85 de ani. Dintre cele 762 de persoane confirmate pozitiv, 79 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 19 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța, una la Cluj și una la Iași).

Până astăzi, 24 martie, 8 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Suceava, Craiova și Iași, au decedat. De asemenea, 5 515 de persoane sunt verificate pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19, iar alte 83 970 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Mai mult, președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că vor fi introduse noi restricții pentru cetățeni. Astfel, de mâine, românii nu mai au voie să iasă din casă decât pentru urgențe, aprovizionare curentă, sau pentru a merge la serviciu. Șeful statului a precizat că persoanele peste 65 de ani nu mai au voie deloc să iasă din casă. În cazul persoanelor aflate în carantină sau izolare vor fi folosite dispozitive electronice, astfel încât să poată fi controlate.

Precizăm că în prezent, în Republica Moldova au fost confirmate 109 cazuri de infectare cu COVID-19 și un deces.

*IMPORTANT! Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemie de coronavirus. Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie. 80% dintre pacienți suportă boala ca pe o răceală simplă, dar în 20% dintre cazuri pot avea loc complicații grave. Nivelul mediu de mortalitate este de 3,5%, însă în cazul persoanelor vârstnice poate ajunge la 14-15%. Pentru a vă proteja, urmați câteva recomandări simple:
1. Spălați mâinile în mod regulat cu apă și săpun sau dezinfectați-le cu soluții pe bază de spirt;
2. Păstrați distanța de minimum 1 metru față de alte persoane (în special față de cele care tușesc sau strănută);
3. Nu vă atingeți ochii, nasul, gura cu mâinile murdare;
4. În cazul în care tușiți sau strănutați, acoperiți-vă gura cu un șervețel sau cu încheietura cotului;
5. În cazul în care aveți febră, tuse uscată sau dificultăți de respirație – apelați serviciul 112. Atenție! Nu mergeți personal la spital sau clinică, pentru a nu pune în pericol alte persoane.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Marș pentru Palestina în Chișinău, la doi ani de la atacul Hamas: „Opriți genocidul!” (VIDEO)

Zeci de persoane au participat pe 7 octombrie la un marș de solidaritate cu Palestina, organizat la Chișinău, în ziua în care se împlinesc doi ani de la izbucnirea războiului din Fâșia Gaza. Manifestanții s-au adunat în Piața Marii Adunări Naționale și au pornit spre Parlament, scandând „Opriți genocidul!”, „Palestina liberă!” și „Libertate!”.

Cu steaguri palestiniene, pancarte și tobe, participanții au citit un manifest în centrul capitalei, prin care cer autorităților Republicii Moldova să condamne „genocidul comis de Israel în Gaza”, să se alinieze sancțiunilor și măsurilor internaționale împotriva Israelului, să susțină accesul umanitar neîngrădit în Fâșia Gaza și să-și exprime solidaritatea activă cu poporul palestinian.

„Nu există neutralitate în fața genocidului. Fie ești de partea victimelor, fie de partea călăilor”, a declarat organizația neguvernamentală „Moldova pentru Palestina”, care este inițiatoarea acțiunii.

Astăzi, Israelul marchează doi ani de la atacul Hamas din 7 octombrie 2023 – considerat unul dintre cele mai sângeroase din istoria sa recentă. Atunci, militanții Hamas au lansat un asalt devastator în sudul Israelului, soldat cu aproximativ 1.200 de morți și 251 de ostatici.

Atacul a declanșat un război de proporții în Fâșia Gaza. Potrivit Ministerului Sănătății din teritoriu, peste 67.000 de palestinieni au fost uciși, iar circa 170.000 au fost răniți, în urma operațiunii militare lansate de Israel împotriva organizației Hamas.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: