„În unison, la Eurovision!”: Formația „Zdob și Zdub” și Frații Advahov sunt în drum spre Torino

Maib susține participarea Republicii Moldova la Concursul Internațional Eurovision Song Contest 2022 (ESC 2022). Banca a anunțat parteneriatul cu mesajul „În unison, la Eurovision!” în cadrul unui eveniment de presă, desfășurat astăzi la Mediacor. Acesta a avut loc chiar înainte ca reprezentanții țării noastre, Formația „Zdob și Zdub” și Frații Advahov, să plece la Torino (Italia), unde se va desfășura ESC 2022. Reprezentanţii Republicii Moldova vor evolua în prima semifinală, pe 10 mai, alături de alte 17 țări, printre care și Ucraina. Marea finală a concursului muzical va avea loc pe 14 mai.

Organizatorul național al concursului este Compania „Teleradio-Moldova” (TRM), care organizează Eurovision Moldova din anul 2005.

Vladimir Țurcanu, director general al Companiei „Teleradio-Moldova”:

„Formula de anul acesta pentru Eurovision, selectată de Compania ”Teleradio-Moldova” și umplută de conținut de formația Zdob și Zdup și frații Advahov, este deja o realizare, salutată ca atare de publicul de pe ambele maluri ale Prutului, având în vedere mesajul puternic al textului. N-avem nicio îndoială că artiștii noștri vor avea la Torino o prestație de efect, care va fi apreciată de admiratorii lor de acasă și de peste hotare”.

Maib sponsorizează participarea Republicii Moldova la Eurovision pentru a doua oară, iar această acțiune de responsabilitate socială corporativă vine și în contextul aniversării băncii, care în data de 8 mai va marca 31 de ani. Prin acest parteneriat, maib continuă acțiunile prin care sprijină dezvoltarea culturii, promovează artiștii autohtoni și aduce fanii muzicii mai aproape de muzica europeană de calitate.

Giorgi Shagidze, Președintele maib: 

„Suntem mândri să susținem acest proiect și să contribuim la  participarea Republicii Moldova la Eurovision. Avem certitudinea că prestația Moldovei în cadrul concursului european va fi la cel mai înalt nivel. Felicităm Formația «Zdob și Zdub» și Frații Advahov pentru această piesă originală și le urăm mult succes la Torino!”.

Formația „Zdob și Zdub” și Frații Advahov vor reprezenta Republica Moldova la ESC 2022 cu piesa „Trenulețul”, care combină armonios stilul rock’n’roll și folclorul. Formația „Zdob şi Zdub” participă pentru a treia oară la concursul internațional, după ce pentru prima oară, în 2005, a reprezentat țara noastră cu piesa „Bunica bate doba”, clasându-se pe locul șase, iar în 2011 – cu piesa „So Lucky”.

Roman Iagupov, solist „Zdob și Zdub”: 

„Susținerea reciprocă a devenit foarte valoroasă în timpuri complicate. Am primit sute de mesaje de susținere de la public pentru a merge cu piesa Trenulețul la Eurovision 2022. Când am avut nevoie de sprijin, am primit susținere de la partenerii maib.  Iar noi, artiștii, vrem să susținem toată lumea prin muzică, care e limbajul universal între toate națiunile. Haideți să rămânem uniți”.

Cea de-a 66-a ediție a Concursului Internațional Eurovision 2022 va avea loc în perioada 10-14 mai 2022 la Torino. ESC 2022 va aduce pe scenă reprezentanți din 41 de țări.

Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Moldova, deținând 31,4% din activele sectorului bancar și având o cotă de 34,9% din credite, conform situației din 31 decembrie 2021. Banca oferă 26% din creditele ipotecare acordate moldovenilor, servește peste 35% din populația Moldovei și se numără printre cei mai mari angajatori din țară.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ТАСС

Mister în jurul exploziei de la restaurantul din Moscova, unde s-ar fi aflat comandantul Forțelor Aerospațiale ruse: ce scrie presa

Multe circumstanțe ale exploziei de la restaurantul Balzi Rossi, situat în Piața Kudrinskaia din centrul Moscovei, rămân neclare. Autoritățile au calificat cazul drept un act terorist, însă nu au precizat împotriva cui a fost îndreptat atacul. De asemenea, nu au fost confirmate informațiile potrivit cărora numărul morților ar fi crescut la cinci. În același timp, presa rusă și canalele de Telegram aproape că nu au dubii că, sâmbătă seara, la acel restaurant trebuia să-și sărbătorească jubileul general-colonelul Aleksandr Ceaiko, numit recent comandant al Forțelor Aerospațiale ale Rusiei, care a împlinit 55 de ani pe 27 iulie, relatează BBC.

Explozia din 1 august de la restaurantul italian s-a produs în momentul în care un agent de pază (unele canale de Telegram susțin că ar fi fost afiliat Serviciului Federal de Protecție al Rusiei) a oprit o femeie-curier, care adusese la local un cadou ambalat într-o cutie.

Comitetul Național Antiterorist al Federației Ruse a anunțat că au murit agentul de pază, femeia-curier și încă o persoană. În primele comentarii s-a presupus că dispozitivul exploziv a fost detonat de la distanță, iar femeia ar fi putut să nu cunoască ce se afla în interiorul cutiei.

Ziarul „Izvestia” a scris, citând surse proprii, că între timp au murit doi dintre răniți. Totuși, nu au existat comunicări oficiale în acest sens. Autoritățile nu au făcut publice numele persoanelor decedate și ale celor rănite, notează BBC. Singura declarație oficială nouă făcută în ziua următoare exploziei a venit din partea primarului Moscovei, Serghei Sobianin. El a calificat incidentul drept un act terorist.

Potrivit sursei citate, presa și canalele de Telegram, inclusiv multe canale cunoscute pro-război, aproape că nu au dubii că la restaurantul Balzi Rossi era sărbătorită aniversarea general-colonelului Aleksandr Ceaiko, comandantul-șef al Forțelor Aerospațiale ale Rusiei. Ceaiko a împlinit 55 de ani pe 27 iulie. La petrecerea organizată într-unul dintre cele mai scumpe restaurante din capitală s-au adunat aproximativ 50 de invitați. În story-urile rețelelor sociale au apărut fotografii ale unei scene decorate cu inscripția „Aleksandr 55” (autenticitatea acestora nu a fost confirmată). Pe rețelele sociale și pe site-ul localului, vizitatorii au fost informați că, în acea zi, restaurantul va fi închis pentru un banchet, iar oaspeții vor fi așteptați acolo abia a doua zi.

Publicația „Verstka” a scris, citând surse proprii, că printre răniți s-ar afla și fiica comandantului Forțelor Aerospațiale ale Rusiei, Maria Ceaiko, în vârstă de 25 de ani, precum și soțul acesteia, în vârstă de 27 de ani.

Generalul Ceaiko a devenit comandantul Forțelor Aerospațiale ale Rusiei la începutul lunii mai a acestui an. Numirea sa a venit după ce Vladimir Putin îl schimbase pentru a doua oară, de la începutul războiului, pe comandantul-șef al Forțelor Aerospațiale. Predecesorul său, generalul Viktor Afzalov, preluase funcția în octombrie 2023, în locul generalului Serghei Surovikin, care a căzut în dizgrație după rebeliunea lui Evgheni Prigojin.

Noul comandant al Forțelor Aerospațiale ale Rusiei, Ceaiko, a condus trupele Districtului Militar de Est la începutul invaziei ruse în Ucraina. Unitățile aflate sub comanda sa au fost acuzate de implicare în crime de război comise la Bucea.

parlament.md

Liliana Vițu și-a depus demisia de la conducerea Consiliului Audiovizualului, după aproape 5 ani de mandat⚡️⚡️⚡️

Liliana Vițu și-a anunțat demisia din funcția de președintă a Consiliului Audiovizualului (CA), după aproape cinci ani de mandat. Anunțul a fost făcut pe 3 august, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare. Vițu a precizat că decizia vine în contextul unei „anticipate schimbări” în viața sa profesională, fără să precizeze despre ce este vorba.

„În legătură cu o anticipată schimbare în viața mea profesională, mi-am depus azi demisia din funcția de președintă a Consiliului Audiovizualului. Le mulțumesc colegilor pentru susținere și efortul depus în cei aproape 5 ani, pentru ca misiunea autorității naționale de reglementare, și anume cea de a servi interesul public și de a proteja spațiul informațional al țării, să fie realizată”, a scris Liliana Vițu pe Facebook.

Potrivit acesteia, CA este o instituție „vocală în rândul organizațiilor europene de profil, contribuie la procesul de integrare europeană, dar, și mai important, se îngrijește ca oamenii să aibă parte de programe audiovizuale de o calitate mai bună, mai aproape de probleme lor și cu un mai mult respect față de rigorile legii”.

Liliana Vițu este absolventă a facultății de Jurnalism din Chișinău, a urmat masteratul în Studii Europene Moderne la Universitatea Metropolitana din Londra. A activat la Publika TV, a fost reporter al BBC la Chișinău (1998-2004), și la Institutul Republican Internațional. De asemenea, a deținut funcția de directoar al Departamentului Ştiri la postul de televiziune „Moldova 1”.

A fost coordonator pe comunicare la Fundația Eurasia, reprezentanța din Moldova și ofițer de presă la Ambasada Marii Britanii la Chișinău. Este cunoscută ca expert media, fiind coautoare a unor rapoarte ale Freedom House cu privire la mass media moldovenească. De asemenea, a fost purtătoare de cuvânt a ex-premierului Iurie Leancă. În 2001, Clubul de presă de la Chișinău a desemnat-o printre cei mai buni zece jurnaliști din R. Moldova. Liliana Vițu este soția lui Mircea Eșanu, șeful Agenției Servicii Publice.

Aceasta a fost aleasă președintă a CA la mijlocul lunii decembrie 2021, prin vot secret. Funcția de vicepreședinte al CA este deținută de Aneta Gonța.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
funart.pro

Până la +38°C și fără ploi: vremea în această săptămână în Republica Moldova

Săptămâna aceasta, între 3 și 9 august, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi maxime de până la +38°C, în sudul țării. În această perioadă, nu sunt așteptate ploi în Republica Moldova. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, ziua se vor înregistra temperaturi între +30°C și +33°C, iar noaptea între +15°C și +18°C. 

În centrul țării, la Chișinău, ziua se vor înregistra temperaturi între +34°C și +36°C, iar noaptea între +18°C și +21°C. 

În sudul țării, la Cahul, ziua se vor înregistra temperaturi între +35°C și +38°C, iar noaptea între +20°C și +23°C. 

VIDEO Două elicoptere s-au ciocnit în timpul stingerii unui incendiu în Grecia

Două elicoptere s-au prăbușit în timpul operațiunilor de stingere a incendiilor de vegetație în Grecia, la vest de Atena, scrie BBC cu referire la Serviciul de Pompieri al Greciei.

Incidentul a avut loc în zona Psatha, Attica.

Elicopterele erau închiriate de Serviciul de Pompieri. Fiecare dintre acestea avea la bord un echipaj format din două persoane. Acestea au decolat de pe aerodromul militar Elefsina.

Deocamdată nu se cunoaște situația echipajelor. Potrivit news.israelinfo.co.il, inițial salvatorii au reușit să ia legătura cu un rănit. Ulterior s-a aflat că pilotul unuia dintre elicoptere nu a fost rănit și a sunat singur la centrul de coordonare, iar colegul său a fost rănit. Medicii au ajuns deja la amândoi.

Al doilea elicopter a fost căutat într-o defileu, iar presa elenă transmite că acolo s-ar putea afla două persoane decedate, însă informația nu a fost confirmată oficial. La fața locului au fost trimise șase ambulanțe, o autospecială de terapie intensivă, medici și echipe de salvare.

Confruntată în plin sezon turistic cu mai multe incendii violente, Grecia trece printr-o situaţie „extrem de dificilă” cu condiţii meteorologice „extreme” şi vânturi care ating frecvent 100 km pe oră, a notat pe 2 august pe Facebook prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, relatează Digi24. Într-o săptămână, peste 12.000 de hectare de pădure şi terenuri agricole au fost distruse de flăcări.

screenshot

VIDEO Conflict într-o piață din Strășeni: un bărbat ar fi amenințat o femeie cu un pistol cu gaz. A fost reținut

Un bărbat ar fi amenințat o femeie într-o piață din orașul Strășeni cu un pistol cu gaz. Incidentul a avut loc pe 2 august, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției.

Serviciile de urgență au fost alertate în jurul orei 11:00.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că incidentul s-a produs în timpul unui conflict între un bărbat de 52 de ani și o femeie de 70 de ani, bărbatul îndreptând spre femeie un obiect asemănător unui pistol. În cadrul documentării cazului, de la bărbat a fost ridicat un pistol cu gaz. Totodată, verificările au stabilit că acesta nu figurează în evidențele autorităților în calitate de posesor legal de arme.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru huliganism, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: