Încă 14 Piranha, echipamente de apărare aeriană și medicamente. Germania anunță un nou sprijin pentru Moldova

Germania va oferi Moldovei încă 14 transportatoare blindate Piranha, pe lângă cele 19 aduse anterior. De asemenea, va fi finanțată cumpărarea unui sistem de apărare aeriană de mici dimensiuni. Anunțul a fost făcut de ministrul german al Apărării Boris Pistorius în cadrul unei conferințe de presă din 31 mai, la Chișinău. 

Vă susținem în ceea ce privește întărirea capacităților de apărare în Republica Moldova. Echipele noastre lucrează deja de mult timp împreună. Vreau să menționez că Germania va finanța, printre altele, cumpărarea de noi vehicule Piranha – contractele pentru încă 14 vehicule, pe lângă cele 19, care au fost deja livrate. De asemenea, vă susținem în ceea ce privește apărarea aeriană, în combaterea dronelor. Echipament în acest sens va fi livrat, cel mai probabil, anul viitor. Pe lângă Piranha, mai sunt și acele vehicule logistice pe care le vedeți aici și pe care le-am livrat și urmează să livrăm și ulterior, dar și echipament medical pe care am reușit să îl livrăm foarte repede pentru armata națională”, a declarat Boris Pistorius.

La solicitarea presei, ministrul german al Apărării a precizat că s-a referit la „sisteme de apărare care sunt folosite de persoane individual”.

Nu vorbim de sisteme mari de apărare, acum ele sunt necesare în Ucraina”, a adăugat ministrul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

(VIDEO) Transnistria: Chișinăul anulează facilitățile fiscale pentru malul stâng, Tiraspolul este împotrivă

Parlamentul elimină diferențele fiscale dintre cele două maluri ale Nistrului Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în a doua lectură proiectul de lege privind eliminarea diferențelor fiscale dintre cele două maluri ale Nistrului și crearea unui fond de convergență pentru reintegrarea țării. Pentru au votat 56 de deputați, 12 s-au pronunțat împotrivă, iar 12 s-au abținut. Autorul inițiativei, Radu Marian, a declarat: „O singură țară — aceleași taxe”. Fondul va deveni operațional de la 1 august, iar resursele acestuia vor fi direcționate către proiecte de infrastructură pe malul stâng. Eliminarea facilităților fiscale pentru companiile din regiunea transnistreană va aduce la buget peste 3,3 miliarde de lei.

Tiraspolul condamnă eliminarea facilităților fiscale pentru Transnistria Tiraspolul a condamnat ferm legea, calificând-o drept o încercare de „a impune un regim de dublă impozitare”. Așa-numitul minister de externe al regiunii a avertizat asupra riscurilor de închidere a unor întreprinderi, pierdere a locurilor de muncă și apariția unei crize umanitare. Deputații din așa-numitul Soviet Suprem al regiunii s-au adresat președintelui Parlamentului, Igor Grosu, solicitând renunțarea la inițiativă.

Parlamentul răspunde scrisorii Tiraspolului cu privire la încasarea TVA În replică, Grosu a declarat că legea este necesară pentru a sprijini cetățenii: să asigure accesul la educație de calitate, servicii medicale și eficiență energetică. La Ministerul Finanțelor au subliniat că taxele vor fi achitate o singură dată, fără perceperea unor plăți suplimentare la posturile vamale interne.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: