Încă un rus scapă de sancțiuni. Marea Britanie a ridicat măsurile punitive contra ex-bancherului Oleg Tinkov

Fostul bancher rus Oleg Tinkov a devenit unul dintre primii și cei mai faimoși oameni de afaceri ruși care au scăpat de sancțiunile occidentale – în special britanice – după invazia Ucrainei de către Rusia, scrie publicația Spektr.

Tinkov a cerut Ministerului de Externe britanic să-l elimine de pe lista sancțiunilor în martie 2023. „Susțin decizia guvernului Marii Britanii de a impune sancțiuni persoanelor care îl susțin pe Putin sau contribuie la război. Este trist că au crezut în mod eronat că sunt unul dintre acei oameni. Înlăturarea sancțiunilor în ceea ce mă privește ar fi corectă și ar trimite un semnal că sancțiunile occidentale nu vizează toți rușii, ci doar oamenii care îl susțin pe Putin și invazia lui”, a spus el atunci.

Pe 17 iunie a devenit cunoscut faptul că și miliardarul britanic, fondatorul conglomeratului multinațional Virgin Group, Richard Branson, a cerut autorităților ridicarea sancțiunilor împotriva lui Tinkov. Scrisoarea lui Branson a fost atașată la apelul oficial al lui Tinkov împotriva deciziei Ministerului de Externe britanic de a-l sancționa. În ea, Branson spune că îl cunoaște pe Oleg Tinkov de 20 de ani, iar sancțiunile care i se aplică sunt „nerezonabile”. „Deși a fost un bogat om de afaceri rus, nu a fost niciodată un oligarh. Îl cunosc dintotdeauna drept un antreprenor independent dinamic. De aceea l-am iubit și susținut și continui să o fac”, scrie Branson.

În sprijinul lui Tinkov au pledat, în această perioadă, și fost fostul om de afaceri rus Mihail Hodorkovski, finanțatorul american Bill Browder și liderul opoziției ruse Alexei Navalnîi. Tovarășii de arme ai lui Alexei Navalnîi au primit deja vestea pozitivă despre ridicarea sancțiunilor împotriva lui Tinkov.

Potrivit sursei citate, Oleg Tinkov a condamnat războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina încă din primele zile. Acesta a venit cu mesaje publice periodic, în care spunea deschis că este împotriva războiului. De altfel, la scurt timp după ce a făcut o declarație în care a spus că în Rusia ar mai fi „proști care desenează Z”, dar ei sunt 10 la sută din populația țări, Tinkov și-a vândut afacerea din Rusia. „90% dintre ruși sunt împotriva acestui război!” – a declarat atunci Tinkov.

În cele din urmă, în toamnă, Tinkov a renunțat la cetățenia rusă în semn de protest față de războiul din Ucraina. „Nu pot să văd cum foștii mei compatrioți ucid și jefuiesc pur și simplu oameni pașnici. Vreau să „nevăd” totul, mai ales după ceea prin ce am fost nevoit să trec în ultimii trei ani. Viața este una și nu are preț”, a scris el.

De menționat că primul om de afaceri rus care a ieșit din sancțiunile britanice a fost Lev Hasis.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Максим Андреев/NewsMaker

Grecia a expediat decizia privind extrădarea lui Plahotniuc. Chișinăul se pregătește să-l aducă în R. Moldova

Grecia a expediat autorităților de la Chișinău decizia cu privire la extrădarea fostului lider PDM Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova. Ministerul Justiției a anunțat că a recepționat documentele pe 12 septembrie.

Potrivit ministerului, decizia de extrădare emisă de autoritățile elene a fost recepționată de Biroul Naționaș Central Chișinău Interpol.

În rezultat, setul de acte necesar pentru extrădare a fost transmis Ministerului Afacerilor Interne, instituție competentă pentru preluarea persoanei vizate. MAI deja întreprinde acțiunile necesare pentru preluarea lui Vladimir Plahotniuc din custodia autorităților elene”, a transmis instituția.

Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe 22 iulie, la aeroportul din Atena, la șase ani după ce a fugit din Moldova. Odată cu el, la aeroportul din capitala Greciei a fost reținut și fostul deputat democrat Constantin Țuțu, considerat de mulți ani omul de încredere al lui Plahotniuc. Cei doi urmau să zboare în Dubai. Oamenii legii au desfășurat percheziții la vila de lux pe care cei doi o închiriau în oraș, depistând zeci de acte false, obiecte de lux și bani în diferită valută.

Pe 23 iulie, Plahotniuc și Țuțu au fost plasați în arest preventiv. Ex-deputatul a fost eliberat între timp, însă Plahotniuc continuă să rămână în penitenciar.

Procuratura Generală a Republicii a trimis, pe 24 iulie, autorităților din Grecia o primă cerere de extrădare, iar ulterior Ministerul Justiției a expediat încă două. Curtea de Apel din Atena a acceptat solicitările, însă decizia finală privind extrădarea urma a fi luată de Ministerul Justiției al Greciei.

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a anunțat anterior că fostul lider PDM ar urma să fie adus în Republica Moldova în data de 25 septembrie.

Vladimir Plahotniuc este cercetat penal în țara noastră pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, inclusiv crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani, în conformitate cu Codul penal.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: