Un incendiu a izbucnit în seara de 2 aprilie pe teritoriul mănăstirii Hârjauca din raionul Călărași. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 19:30.
Potrivit unui comunicat de presă publicat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), la fața locului au fost trimise 4 echipe de intervenție. Pompierii au stabilit că acoperișul unui depozit de pe teritoriul mănăstirii este cuprins de flăcări.
Salvatorii au reușit localizarea arderii la ora 21:00 și lichidarea finală la ora 05:11, către dimineața zilei de 3 aprilie.
În urma incendiului nu au fost raportate victime. Focul a distrus acoperișul depozitului pe o suprafață de 400 metri pătrați, dar și 2 tone de cereale. Angajații IGSU au stins incendiul fără ca acesta să obțină răspândire la alte clădiri din preajmă.
Cauza arderii și circumstanțele urmează a fi stabilite de către specialiști.
IGSUIGSU
If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.
FESTIVALUL IA MANIA – UN MANIFEST CIVIC PENTRU IDENTITATE ROMÂNEASCĂ
Anul acesta, IA MANIA a ajuns la cea de-a 11-a ediție, adunând peste 5.000 de vizitatori la Pensiunea Holercani.
Drept urmare a solicitărilor vizitatorilor de a avea mai multă umbră, festivalul și-a schimbat locația – pentru prima dată în ultimii 9 ani. Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, Pensiunea Holercani și-a deschis ușile pentru publicul larg. Până în 2020, pensiunea era destinată exclusiv odihnei deputaților și miniștrilor. Spațiul are un potențial imens pentru evenimente, dar are nevoie și de foarte multe ameliorări, precum ar fi o parcare încăpătoare, toalete exterioare, zonare.
KLumea a vândut circa 3.500 de bilete, în valoare de aproximativ 400.000 de lei. Totodată, am oferit gratuit 2000 de invitații pentru Patronii Klumea și pentru partenerii, sponsorii și autoritățile locale. Pensionarii, copiii sub 12 ani și persoanele cu nevoi speciale au avut acces liber pe teritoriu, iar rezidenții raionului Dubăsari au beneficiat de un preț simbolic de 100 de lei/bilet.
Banii adunați din vânzări au acoperit o parte din costurile organizatorice, iar restul a venit dintr-un grant oferit de Ministerul Culturii și ANTRIM.
IA MANIA – UN MANIFEST CIVIC PENTRU PĂSTRAREA RĂDĂCINILOR NOASTRE
Anul acesta, am fost martorii unei veritabile renașteri: cel mai mare număr de vizitatori îmbrăcați în cămăși autentice.
Festivalul a găzduit cinci șezători din toate colțurile țării: comunitatea Măiestria, Șezătoarea Basarabiei, Șezătoarea Ciocârlia, Șezătoarea Basarabia și Șezătoarea Călărași. Comunitățile au adus cămăși cusute manual, au organizat ateliere și au informat vizitatorii despre unde vizitatorii pot învăța să coase propria ie.
IA MANIA – DIVERSITATE ETNICĂ ȘI COEZIUNE SOCIALĂ
Șapte ansambluri din regiunea Dubăsari au urcat pe scenă cu tezaurul lor muzical. Am avut artiști precumIoana Căpraru, Diamanta Paterău, Valy Boghean, Adrian Ursu și Ada Milea, care a venit din România cu un program inspirat din basmele românești.
K Lumea a cheltuit aproximativ 250 000 lei pentru onorariile artiștilor și echipamentul tehnic al scenei. Printre alte cheltuieli ale festivalului se numără decorul, transportul, logistica, promovarea, munca echipei, securitate, asistență medicală, evacuarea gunoiului, curățenie, electricitate, chirie echipamente, creare de conținut. Cheltuielile totale pentru organizarea festivalului au fost de 70 000 euro.
IA MANIA – O PLATFORMĂ PENTRU SUSȚINEREA AFACERILOR LOCALE
Târgul de Meșteșuguri și producători locali a fost, ca de obicei, locul unde tradiția se cumpără cu respect și se poartă cu mândrie. La această ediție, IA MANIA a susținut peste 50 de afaceri locale – antreprenori și meșteri care și-au promovat și vândut produsele. Înainte de eveniment, comercianții noștri au fost instruiți de echipa Fintech a Băncii Naționale pentru a folosi sistemul MIA de plăți digitale pentru afaceri.
IA MANIA – MOTOR DE PROMOVARE A TURISMULUI ȘI DEZVOLTĂRII ECONOMICE ÎN RAIONUL DUBĂSARI
Una dintre cele mai apreciate atracții a fost „Casele Mari”, unde gospodarii din satele Dubăsarilor – Holercani, Marcăuți, Ustia, Molovata, Oxentea și Molovata Veche – au recreat atmosfera autentică de acasă și au participat la concursul deliciilor.
Holercani a câștigat premiul pentru cele mai bune sarmale, învelite în frunze de zmeură, viță-de-vie și varză.
Gospodinele din Oxentea au gătit cea mai delicioasă pălăniță – plăcintă din cartofi, coaptă pe vatră.
Bărbații din Oxentea au câștigat trofeul pentru cea mai bună tărie, preparând 12 tipuri de lichior de casă, iar câștigătoare a fost trandafirata.
Ustiencele, campioane la sarmale anul trecut, au impresionat anul acesta cu un desert tradițional – plăcintă rece cu mere în 7 foi, după rețetă de familie.
Premiul pentru cea mai frumoasă Casă Mare și cea mai gustoasă pâine a mers la gospodinele din Molovata.
La Trântă, flăcăii din Ustia au câștigat cocoșul, iar cei din Molovata – iepurele și berbecul festivalului. Premiile au fost oferite de Transenergo SRL
Promovând gastronomic, antreprenorii și turismul din regiune, contribuim la creșterea atractivității economice și turistice în regiune.
IA MANIA – PROMOVEAZĂ ARTĂ INSPIRATĂ DIN TRADIȚIE
În cadrul concursului „Cai Verzi pe Pereți”, 10 artiști plastici au pictat live, inspirați de mituri și basme.
Premiul I: Irina Gurin – „Valea Plângerii” (inspirat din „Tinerețe fără bătrânețe”
Premiul II: Mazur Mihaela – „Sub soarele neamului meu”
Premiul III: Denis Moscalu – „Mama viei”
Concursul a fost susținut de Caparol Moldova, iar lucrările por fi achizitionate de doritori.
IA MANIA 2025 – MAI MULT DECÂT UN FESTIVAL
A fost o celebrare sinceră a tradiției, a locului și a bucuriei de a fi împreună. Pe mal de Nistru, la Ustia, cu rădăcini înfipte în trecut și cu pașii orientați spre viitor.
Eveniment organizat cu sprijinul patronilor KLumea – cea mai mare comunitate de patroni din Republica Moldova. Sponsor: Bere Chișinău Parteneri: Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern, Caparol, Papirus, Parteneri Media: Locals, Agora, Newsmaker, Diez și mOLDOVA oRG