președinte.md

Indiferent de culoare politică, dar pentru localități europene. Recean a invitat toți primarii la forumul anunțat de Sandu

Premierul Dorin Recean a declarat că la „Forumul primarilor”, anunțat de Maia Sandu, trebuie să vină toți aleșii locali indiferent de culoarea politică. Potrivit lui Recean, administrația publică centrală și administrația publică locală și-ar dori același lucru – să construiască localități comode și europene. 

La ședința Guvernului din 6 decembrie, premierul a îndemnat aleșii locali să participe la evenimentul organizat sub egida Președinției Republicii Moldova „Forumul primarilor”.

Vreau să rog toți primarii, și cei care au fost realeși, și cei care au fost aleși acum pentru prima dată să participe la acest forum. El este important pentru ca să ne aliniem la ceea ce avem de făcut în localitățile noastre pentru cetățeni – administrația publică centrală și administrația publică locală. Obiectul nostru este să construim Europa acasă și corespunzător avem nevoie de această colaborare și accentuez: toți primarii îndemn să vină, indiferent de culoarea politică pentru că noi toți ne dorim același lucru – să construim localități comode, localități europene la noi în țară”, a comunicat Recean.

***

În noiembrie 2023, în Republica Moldova au avut loc alegeri locale generale. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, din cei 898 de funcții de primar au fost aleși 895. Dintre aceștia 116 au candidat independent, iar 779 au fost desemnați de partide politice. În primul tur au fost aleși 617 primari, în turul al doilea au fost aleși 273 de primari, iar urmare votării repetate din 19 noiembrie, alți 5 primari. Potrivit alegeri.md, urmare a turului I și II al alegerilor locale, PAS s-a ales în total cu 291 primari, PSRM – 144, candidați independenți aleși primari sunt 116, iar PSDE s-a ales cu 103 primari.

Pe 4 decembrie, șefa statului Maia Sandu a anunțat despre organizarea evenimentului, sub egida Președinției Republicii Moldova, „Forumul primarilor”. Potrivit Maiei Sandu, „doar împreună – administrația centrală și administrația locală” se va reuși îmbunătățirea vieții tuturor moldovenilor.

Precizăm în acest context că, în septembrie 2023, președinta Maia Sandu a declarat că la scrutinul din noiembrie cetățenii trebuie să înțeleagă – dacă vor ca satele și orașele în care locuiesc să se transforme în bine e nevoie să aleagă primari europeni. Potrivit șefei statului, „pentru reprezentanți ai grupărilor criminale” bani europeni nu o să vină. Socialistul Igor Dodon s-a arătat indignat de precizările Maiei Sandu și a spus că „președintele comite o încălcare gravă a Constituției și șantajează cetățenii”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

LIVE Ședința Consiliului Național de Securitate privind criza energetică, încheiată: Maia Sandu face declarații

Președinta Maia Sandu susține un briefing de presă după ședința Consiliului Național de Securitate, în cadrul căreia a fost discutată criza energetică internațională și riscurile care le reprezintă pentru Republica Moldova.

Amintim că, în 2026, piața internațională a petrolului a fost afectată de tensiunile din Orientul Mijlociu și de perturbarea transporturilor prin Strâmtoarea Hormuz, una dintre principalele rute pentru transportul mondial de țiței. În primele două săptămâni ale lunii septembrie, cotația internațională Platts pentru motorină a crescut cu 20,3%, iar cea pentru benzină cu 8,6%. În aceeași perioadă, petrolul Brent a depășit 107 dolari pentru un baril.

Republica Moldova, dependentă în totalitate de importurile de carburanți, a resimțit intens scumpirile. Pentru 19–21 septembrie, ANRE a stabilit un preț maxim de 33,80 lei pentru un litru de benzină COR 95 și de 36,11 lei pentru un litru de motorină standard.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: