Interviul care nu a avut loc
La întrebările NM nu răspunde Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii
La începutul acestui an, în funcția de ministru al Economiei și Infrastructurii a fost numit Chiril Gaburici, ex-prim-ministrul care a condus guvernul în anul de criză 2015 și care peste câteva luni, și-a dat demisia. După numirea lui Gaburici în funcția de ministru, NM i-a solicitat de nenumărate ori un interviu, dar solicitarea noastră a fost refuzată, sub diferite pretexte.
Prima solicitare a interviului cu Gaburici a fost imediat după numirea lui în funcția de ministru. Peste câteva săptămâni, serviciul de presă al Ministerului Economiei ne-a răspuns că Gaburici ne va oferi un interviu doar după primele 100 de zile de mandat. Cu toate acestea, până la expirarea termenului anunțat, Gaburici a oferit un interviu pentru Publika TV și pentru o instituție media din Ucraina.
NM a expediat următorul demers oficial Ministerului Economiei în luna aprilie, când au expirat cele 100 de zile. Însă nu am primit niciun răspuns. În luna mai, în timp ce la Chișinău era sărbătorită Ziua Europei, eveniment la care a fost prezent și Gaburici, reporterul NM i-a amintit despre solicitare. Gaburici ne-a sugerat să ne adresăm consilierului său Stela Andrei, care ne-a asigurat că demersul va fi examinat.
NM a primit un răspuns în luna iunie: ni s-a comunicat că interviul „nu ne este refuzat", însă în prezent, ministrul Gaburici este foarte ocupat și ni s-a propus să revenim cu un sunet peste o săptămână. Negocierile ulterioare cu Ministerul Economiei au avut aceleași rezultate. Atunci, NM i-a preîntâmpinat pe responsabilii de la minister că dacă nu va fi un răspuns clar, redacția își rezervă dreptul de a publica interviul cu Gaburici fără răspunsurile acestuia. Iată acest interviu – primul din seria de astfel de interviuri cu miniștrii.
NM
În anul 2015, în toiul scandalului provocat de furtul miliardului, dvs. ați acceptat să conduceți guvernul, însă peste doar câteva luni, ați demisionat. Ați plecat după ce autoritățile au refuzat să susțină cererea dvs. de a fi demiși șefii de la BNM și de la Procuratura Generală, iar portalul deschide.md, cunoscut pentru scurgerile de informații din cadrul organelor de drept ale RM, a comunicat că expertiza a confirmat că diploma dvs. de bacalaureat este falsă. Atunci ați declarat că „Moldova s-a împotmolit în corupție, sistemul financiar al țării sângerează și pentru toate acestea, sunt nevoiți să plătească cetățenii de rând". Peste trei ani, ați decis să reveniți la guvernul care și acum este controlat de Partidul Democrat, dar nici toate celelalte nu s-au schimbat. De ce?
Chiril Gaburici
Ministru al economiei
...
NM
Acum patru ani, după ultimele alegeri parlamentare, liderul Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc vorbea despre posibilitatea de a trasforma Moldova într-un „tigru economic" și de a dubla PIB-ul pe parcursul a 10 ani, dacă în țară se va menține guvernarea proeuropeană. Guvernarea s-a păstrat, însă minunea nu s-a întâmplat. În opinia dvs., de ce?
Chiril Gaburici
Ministru al economiei
...
NM
În ultimii ani, creșterea economică în Moldova a fost neînsemnată, în schimb, datoria de stat a crescut, din cauza „jafului secolului", până la suma record de 50 de miliarde de lei, iar starea trezoreriei de stat depinde foarte mult, în continuare, de remitențe. Ministerul pe care îl conduceți are un plan sau niște idei de redresare a economiei, starea căreia constituie una dintre cauzele principale ale plecării populației din țară?
Chiril Gaburici
Ministru al economiei
...
NM
Dvs. promovați insistent programul anunțat de Partidul Democrat „Drumuri bune pentru Moldova". Conform programului, în acest an, vor fi reparate 1300 km de drumuri, preponderent în localitățile rurale. Recent, pe internet a apărut o înregistrare video în care o femeie, fără prea mari eforturi, rupe cu mâinile o bucată de asfalt din drumul sătesc care tocmai a fost reparat. Cum e posibil așa ceva și cine credeți că este vinovat?
Chiril Gaburici
Ministru al economiei
...
NM
După apariția acestei înregistrări, dvs. ați plecat în raionul Orhei pentru a monitoriza cum sunt reparate drumurile de acolo. Și i-ați îndemnat pe cetățeni să comunice ministerului despre eventuala reparație necalitativă. Nu credeți că prin acest îndemn ați recunoscut public neputința dvs.? Că doar aceasta este misiunea ministerului – să verifice calitatea lucrărilor pe care le comandă din banii contribuabililor.
Chiril Gaburici
Ministru al economiei
...
NM
Din 2014 până în 2017, conform Proiectului de Susținere a Programului de Dezvoltare în Sectorul Drumurilor, în țară trebuie să fie renovate peste 300 km de drumuri naționale. Pentru aceasta, partenerii externi au acordat €300 de milioane. Acești bani însă nu au fost valorificați, iar drumurile nu au fost reparate. Practic pe toate sectoarele incluse în program, lucrările au fost efectuate cu o încălcare a a termenelor fără precedent. Din această cauză, au fost reziliate șapte contracte cu antreprenorii. Această situație a fost discutată în parlament, în luna martie. Ce s-a schimbat de atunci? Și cât a pierdut statul din cauza contractelor reziliate?
Chiril Gaburici
Ministru al economiei
...
NM
Un alt proiect al Partidului Democrat pe care îl susțineți este construcția complexului sportiv Arena Chișinău. Apropo, 200 de milioane de lei – contribuția statului în acest proiect – sunt luați din „banii pentru drumuri" care nu au fost valorificați. Proiectul Arena Chișinău provoacă multe întrebări: de ce a fost promovat cu atâta insistență, de ce s-a decis construcția complexului pe terenuri agricole care, brusc, au fost excluse din această categorie, de ce pentru complexul sportiv au fost oferite tocmai 70 ha de pământ? Toate acestea ne fac să credem că aici sunt implicate interesele cuiva. Ce ne puteți spune în acest context?
Chiril Gaburici
Ministru al economiei
...
NM
Deja de două luni, Compania Moldovagaz, ai căror acționari sunt guvernul RM și „Gazprom", este fără președinte. NM s-a interesat despre negocierile cu „Gazprom" privind candidatura noului șef al Moldovagaz, însă Ministerul Economiei nu ne-a oferit niciun răspuns. Vrem să vă întrebăm pe dvs. despre aceasta.
Chiril Gaburici
Ministru al economiei
...
NM
Vrem să vă mai întrebăm, când Moldova va semna un nou contract cu „Gazprom" pentru furnizarea și tranzitul gazelor? Contractul anterior a expirat acum șapte ani, iar după aceasta el a fost prelungit de câteva ori. Ultima oară – până în anul 2020. Exact până atunci, „Gazprom" trebuie să finalizeze divizarea Moldovagaz în două întreprinderi: pentru transportarea și pentru distribuția gazelor. Acest lucru este solicitat de cel de-al treilea pachet energetic european la care a aderat Moldova. Cândva, anume el a devenit subiect de dispute la negocierile despre noul contract. Poate că „Gazprom" tărăgănează semnarea acestui contrat pentru a se asigura în cazul unor acțiuni imprevizibile ale Chișinăului?
Chiril Gaburici
Ministru al economiei
...
NM
La începutul lunii iunie, Ministerul Economiei a anunțat crearea unui grup de lucru care se va preocupa de calitatea și prețurile la benzină și motorină. S-a promis includerea în acest grup și a reprezentanților societății civile. Ideea unei astfel de „platforme pentru dialog" a apărut după protestul conducătorilor auto împotriva majorării prețurilor la combustibil. Acest grup a fost format? El funcționează? Cum este coordonată formarea acestuia cu independența ANRE consfințită prin lege, care stabilește prețurile maxime la carburanți?
Chiril Gaburici
Ministru al economiei
...
NM
Acum o săptămână, transportatorii au cerut încă o dată ca Ministerul Economiei să îndeplinească decizia instanței, care a fost pronunțată cu cinci ani în urmă, cu privire la majorarea tarifelor pentru transportul interurban de pasageri. Transportatorii susțin că aceasta este „o situație anormală" când, pe de o parte, se majorează prețurile la combustibil, iar pe de altă parte, autoritățile reglamentează dur prețurile pentru transportare. Cum s-a întâmplat că deja de cinci ani, Ministerul Economiei (iar mai devreme – Ministerul Transporturilor) nu îndeplinește decizia instanței? Și de ce?
Chiril Gaburici
Ministru al economiei
...
NM
Dvs. sunteți foarte activ în rețelele de socializare: postați fotografii de serviciu, comunicate de presă, live-uri. În același timp, practic, nu comunicați cu presa. De ce?
Chiril Gaburici
Ministru al economiei
...
A încercat să discute cu ministrul: Nicolai Paholinitchi
Foto: Maxim Andreev, NewsMaker
Prezentare: Tatiana Bulgac
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: