gov.md

Întreprinderile de stat vor fi supuse reviziilor contabile. Guvernul a aprobat instituirea comisiilor de audit

Comitetele de audit vor fi instituite în cadrul tuturor instituțiilor de interes public, inclusiv în întreprinderile de stat și societățile comerciale cu capital de stat. O decizie, în acest sens, a fost aprobată de Guvern, în cadrul ședinței din 22 februarie.

Prin activitatea lor, comitetele vor contribui la aplicarea și monitorizarea unor cerințe mai stricte în procesul de audit legal al situațiilor financiare. În prezent, întreprinderile nu au un cadru normativ ajustat la acest capitol, iar legislația națională necesită a fi armonizată, în acest sens, cu normele UE.

„Proiectul de lege este parte a politicii statului și are drept scop îmbunătățirea guvernanței corporative a entităților menționate. În același timp, această modificare se referă la aplicarea acquis-ului comunitar”, a menționat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Plătește serviciile publice smart cu cardul Mastercard în  EVO și primește 10% cashback

Plata serviciilor publice prin EVO a devenit acum mai avantajoasă – fiecare plată efectuată cu cardul Mastercard din portofelul digital îți oferă posibilitatea de a primi 10% cashback, cu o sumă maximă de 80 lei per tranzacție, cel mult 5 cashback-uri pe lună.

Această ofertă face parte din campania națională lansată de Mastercard împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, care are scopul de a promova plățile digitale și de a oferi cetățenilor o experiență modernă, sigură și convenabilă de achitare a serviciilor publice.

Campania este valabilă până la data de 30 iunie 2026 și se aplică pentru toate plățile efectuate cu cardurile persoanelor fizice eligible în aplicația EVO. Pentru a beneficia de ofertă, plata trebuie realizată prin Apple Pay sau Google Pay cu un card Mastercard, iar o parte din sumă va fi returnată automat pe același card. Pentru a verifica disponibilitatea ofertei pentru cardul tău, contactează banca emitentă.

EVO este aplicația care simplifică accesul cetățenilor la serviciile publice. Lansată în 2024 de Agenția de Guvernare Electronică, aplicația permite:

  • acces rapid la documente digitale
  • programări online la instituțiile statului
  • plata serviciilor publice, de la taxa pentru grădiniță până la impozite, amenzi și taxe

Campania se desfășoară în cadrul Memorandumului de Înțelegere semnat de Agenția de Guvernare Electronică și Mastercard, vizând dezvoltarea plăților digitale în sectorul public, extinderea incluziunii financiare și implementarea de inovații care să sprijine modernizarea infrastructurii de plăți și tranziția Moldovei către o economie fără numerar.

Condițiile detaliate ale campaniei promoționale pot fi consultate accesând linkul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: