președinte.md

Investiții în armată, retragerea trupelor ruse din Transnistria, parteneriat cu SUA și UE. Proiectul Strategiei Securităţii Naţionale

Președinta Maia Sandu a prezentat, pe 11 octombrie, proiectul Strategiei Securităţii Naţionale. Potrivit șefei statului, în prezent, lumea întreagă este zguduită de atacuri ce distrug pacea și ordinea iar Moldova nu trebuie să se prefacă că aceste lucruri nu o vizează. „Trebuie să fim pregătiți”, a spus președinta. Ea a menționat că prin Strategia Securității Naționale, autoritățile vor acționa în câteva direcții. Printre acestea sunt: sporirea investițiilor și întărirea sectorului de apărare și securitate, progresarea graduală pe calea soluționării conflictului transnistrean, inclusiv intensificarea luptei de combatere a corupției și crearea unor instituții puternice care să aplice legea.

Lumea întreagă este zguduită în prezent de atacuri ce distrug pacea și ordinea cu care ne-am obișnuit în ultimele decenii. Asistăm la un război inuman declanșat de Rusia în Ucraina. Vedem atacuri sângeroase asupra Israelului și violențe îngrozitoare împotriva civililor. (…) Noi, aici în Moldova, nu ne putem preface că aceste lucruri nu ne vizează. Dacă ignorăm realitatea dură, ea nu dispare. Trebuie să fim pregătiți și să alegem clar de care parte a lumii vrem să fim. Moldova trebuie să fie de partea celor care promovează pacea și respectul pentru hotarele recunoscute internațional”, a comunicat Sandu, în timpul unor declarații pentru presă.

Potrivit șefei statului, proiectul Strategiei Securității Naționale definește pericolele la adresa securității țării și direcțiile de acțiune.

Sandu a declarat că misiunea autorităților, prezentată în Strategia de securitate, se bazează pe 3 obiective esențiale:

  • Protejarea și garantarea siguranței cetățenilor;

„Trebuie să tratăm securitatea națională mai responsabil, mai serios și cu mai multă pregătire decât am făcut-o în ultimii 30 de ani”, a comunicat președinta.

  • Crearea unui stat puternic și respectat;

„Vom acționa cu respect față de țările lumii și vom cere să fim respectați, inclusiv de Federația Rusă, care astăzi ne încalcă suveranitatea, încearcă să ne submineze democrația și să ne divizeze societatea. Nu vom permite ca Moldova să fie șantajată. Vom consolida instituțiile statului pentru ca Moldova să devină un stat cu adevărat independent, care exercită control deplin asupra teritoriului său recunoscut internațional. Republica Moldova își va decide liber viitorul”, a menționat președinta.

  • Aderarea la Uniunea Europeană.

Șefa statului a menționat că „îndeplinirea celor 3 obiective este o misiune comună – a instituțiilor statului împreună cu cetățenii”.

Ani la rând Moldova a fost sub atac. A fost sub atacul corupților. Sub atacul unor grupuri criminale care și-au propus să slăbească statul pentru ca să-l folosească în propriul interes. Sub atacul șantajului constant din partea Federației Ruse. De când Rusia a declanșat un război total împotriva Ucrainei, Moldova este sub amenințare de destabilizare și sub riscul real de a fi următoarea, dacă Ucraina cade. (…) Să nu ne facem iluzii. Aceste atacuri nu vor înceta. Tocmai de aceea, datoria noastră este să fim mai bine pregătiți de ele și să ne întărim pentru ca moldovenii să fie și să se simtă în siguranță acasă”, a comunicat Sandu.

Președinta a mai spus că „avem 2 mari pericole astăzi la adresa securității naționale: politica agresivă dusă de Federația Rusă împotriva țării noastre și împotriva păcii, în general, și corupția înrădăcinată în Moldova”.

Astăzi ne aflăm în cel mai periculos moment de la obținerea independenței încoace, în care securitatea țării este grav afectată”, a declarat șefa statului.

Prin Strategia Securității Naționale, potrivit Maiei Sandu, autoritățile vor acționa în câteva direcții.

Prima direcție de acțiune este să sporim investițiile și să întărim sectorul de apărare și securitate. Un sector puternic de apărare și de securitate națională este esențial pentru a asigura creșterea economică și a dezvolta economia națională. (…) Bugetul de securitate trebuie majorat, pentru că este o investiție necesară, care va aduce beneficii tuturor”, a spus președinta.

A doua direcție de acțiune este de a progresa gradual pe calea soluționării conflictului transnistrean.

Reafirm, în acest context, că nu există o altă cale de soluționare a conflictului transnistrean decât cea pașnică. Trupele ruse, aflate ilegal în țara noastră, trebuie să părăsească teritoriul suveran al Republicii Moldova. Va trebui să depunem eforturi pentru a reintegra progresiv și pașnic regiunea transnistreană în spațiul juridic, economic și politic al Republicii Moldova. În acest proces, vrem să extindem toate beneficiile apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană și pentru cetățenii noștri care locuiesc pe malul stâng al râului Nistru. Soluția politică a conflictului de pe Nistru, ce va fi identificată cu participarea activă a Uniunii Europene și a altor parteneri strategici, trebuie să fie durabilă, funcțională și aliniată la aspirațiile europene ale țării noastre”, a declarat Sandu.

A treia direcție de acțiune este de a fi parte și de a dezvolta parteneriate de securitate cu cele mai dezvoltate și prospere țări democratice ale lumii.

Uniunea Europeană rămâne unul dintre pilonii de bază ai securității pe continentul european. (…) Ucraina independentă, membră cu drepturi depline a familiei europene, este un alt element-cheie al securității naționale. Vom dezvolta un parteneriat strâns multisectorial de lungă durată cu Ucraina. (…) Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii este un alt element-cheie al securității noastre naționale. (…) Securitatea Europei se bazează pe colaborare, efort colectiv și NATO. Vom intensifica cooperarea și interoperabilitatea cu Alianța Nord-Atlantică și țările-membre în vederea consolidării capacităților Armatei Naționale de a proteja țara și cetățenii noștri”, a comunicat președinta.

A patra direcție de acțiune este intensificarea luptei de combatere a corupției și crearea unor instituții puternice care să aplice legea.

A cincea direcție de acțiune este de a contribui la securitatea regională și internațională, și anume să ne comportăm ca un stat membru de facto al Uniunii Europene, a precizat Sandu.

Lansăm etapa de consultări publice pentru a asigura o înțelegere comună a pericolelor și soluțiilor privind securitatea națională, securitatea fiecărui cetățean”, a conchis șefa statului.

***

Șefa statului Maia Sandu a convocat pe 11 octombrie Consiliul Suprem de Securitate (CSS). Înainte de a ieși în fața presei, președinta a prezentat membrilor Consiliului proiectul Strategiei Securităţii Naţionale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI

Ploile torențiale au inundat gospodării și au blocat drumuri în 10 raioane. Salvatorii au intervenit în 65 de cazuri

Ploile abundente din 6 iunie au provocat inundații în gospodării, au afectat drumuri și au îngreunat circulația în mai multe localități din țară, inclusiv în Chișinău. Salvatorii și pompierii au intervenit în zeci de cazuri pentru lichidarea consecințelor vremii extreme. Informațiile au fost raportate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) într-un comunicat publicat duminică, 7 iunie.

Potrivit IGSU, efectele precipitațiilor au fost înregistrate în localități din zece raioane ale țării, iar instituția a recepționat 65 de solicitări de intervenție. Echipele de salvatori au fost mobilizate pentru pomparea apei, curățarea drumurilor, tractarea mijloacelor de transport și înlăturarea altor consecințe provocate de vremea rea.

Cele mai mari probleme au fost înregistrate în raionul Ialoveni, unde au fost afectate localitățile Puhoi, Țipala, Gangura și Cărbuna. În satul Gangura, un sector de drum de aproximativ opt kilometri a fost deteriorat, iar circa 100 de gospodării au avut de suferit. În Puhoi și Țipala, apa a inundat curți și locuințe și a blocat mai multe drumuri locale. Din zonele afectate au fost scoase șapte vehicule, inclusiv trei microbuze.

La Puhoi, autoritățile locale au convocat de urgență Comisia pentru Situații Excepționale. În teren au fost mobilizate utilaje pentru evacuarea nămolului, deblocarea căilor de acces și repararea infrastructurii afectate.

Probleme au fost semnalate și în raionul Strășeni, unde gospodării și locuințe din șase localități au fost inundate. În municipiul Strășeni și în satul Vorniceni, echipele de intervenție au pompat apa acumulată pe străzi și din curțile unor imobile. În satul Greblești, o parte dintre consumatori au rămas temporar fără energie electrică, însă alimentarea a fost restabilită ulterior.

În satul Gribova din raionul Drochia, aproximativ 20 de gospodării au fost afectate de apele scurse de pe versanți. Salvatorii și autoritățile locale au intervenit pentru evacuarea apei și curățarea canalelor de scurgere.

În municipiul Telenești, revărsarea unui canal de evacuare a apelor a dus la inundarea unui subsol și a unei locuințe. Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din curți, beciuri și din zonele de acces ale unor blocuri locative. În satul Leușeni au fost afectate trei gospodării.

Tot din cauza precipitațiilor, o locuință și un beci au fost inundate în satul Bulboci, raionul Soroca. Circulația pe drumul local dintre localitățile Regina Maria și Bulboci a fost suspendată temporar din cauza nămolului depus pe carosabil.

În localitatea Peciște din raionul Rezina, un drum a fost blocat de aluviuni, iar în satul Clișcăuți din raionul Sîngerei au fost inundate mai multe grădini și a fost afectat un sector de drum. Circulația pe traseul național R6 a fost parțial blocată, însă a fost reluată după lucrările de curățare.

La Basarabeasca, un copac doborât de vremea rea a blocat temporar circulația pe strada Nicolai Gogol.

În Chișinău și Durlești, precipitațiile au provocat acumulări de apă pe mai multe artere importante, inclusiv pe șoseaua Muncești, bulevardul Dacia, strada Calea Basarabiei, strada Meșterul Manole și strada Tudor Vladimirescu. Traficul s-a desfășurat cu dificultate pe anumite porțiuni, însă nu a fost necesară suspendarea circulației.

Pe parcursul nopții, IGSU a dislocat preventiv echipe în localitățile situate în avalul râului Botna pentru a monitoriza situația și a interveni rapid în cazul agravării condițiilor. Potrivit instituției, nivelul apei este în scădere atât la Puhoi, cât și în localitatea Homuteanovca. Acolo, precipitațiile au afectat șase gospodării, iar pentru protejarea uneia dintre ele a fost construit un dig provizoriu.

IGSU precizează că, până în prezent, nu au fost raportate persoane decedate sau rănite în urma fenomenelor meteorologice. Autoritățile continuă evaluarea pagubelor și lucrările de înlăturare a efectelor ploilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: