Ion Ceban / Telegram

Ion Ceban a ținut un discurs în Parlamentul European: „Procesul de aderare a Moldovei trebuie accelerat”

Liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN) Ion Ceban, tot el primar al Chișinăului, a avut un discurs la Bruxelles – în Parlamentul European. Potrivit lui Ceban, acolo a avut loc conferința „Dincolo de Geopolitică – cerințe progresiste pentru extinderea UE”. La eveniment, Ceban s-a plâns pe majoritatea parlamentară din Republica Moldova, a vorbit despre referendumul din toamnă, că în toate țările europene referendumurile pro UE au fost organizate după încheierea negocierilor și că în Moldova „un eventual – nu la referendum, ar compromite întregul parcurs European”. Totodată, el a spus că „procesul de aderare a Republicii Moldova este inevitabil și trebuie nu doar încurajat dar și accelerat”. 

Ion Ceban a scris pe rețelele de socializare că a participat la conferința „Dincolo de Geopolitică – cerințe progresiste pentru extinderea UE”, care a avut loc în Parlamentul European. La eveniment, Ceban a ținut un discurs „despre situația social-politică din Republica Moldova în calitate de președinte al Partidului Mișcarea Alternativa Națională”.

„Declar aici, din start, cheltuielile au fost suportate de organizatori”, a precizat Ceban.

În discursul de la Bruxelles, Ceban a spus că MAN crede „că procesul de aderare a noilor state din Europa de Sud-Est, inclusiv a Republicii Moldova este inevitabil și trebuie nu doar încurajat dar și accelerat”.

„Această discuție are loc în contextul adoptării recente a unor decizii extrem de importante pentru țara noastră, pentru Europa de Sud-Est și Uniunea Europeană în ansamblu. Mă refer la decizia Consiliului UE din decembrie 2023 de a începe negocierile de aderare cu Republica Moldova, Ucraina și Bosnia și Herțegovina, precum și decizia de a oferi statut de candidat Georgiei. De asemenea, pe 29 februarie, Parlamentul European a adoptat Raportul privind aprofundarea integrării UE în vederea extinderii viitoare. Din start vreau în numele partidului pe care am onoarea să-l reprezint, Mișcarea Alternativa Națională – MAN să salut adoptarea acestui Raport. (…) Cunoaștem că există păreri diferite, chiar și diametral opuse în ceea ce privește extinderea de mai departe a Uniunii Europene. Forțele de extremă dreaptă din Uniunea Europeană se opun vehement acestui proces. Noi însă credem că procesul de aderare a noilor state din Europa de Sud-Est, inclusiv a Republicii Moldova este inevitabil și trebuie nu doar încurajat dar și accelerat”, a menționat Ceban la Bruxelles.

Ceban a adăugat că nu este „de acord cu unele formulări și propuneri din Raportul adoptat”, însă salută „adoptarea acestuia”.

„Sper să aibă un impact pozitiv asupra situației din Republica Moldova. Sper să fie și un duș rece pentru actuala guvernare de la Chișinău. În Raport se menționează că în statele candidate sunt necesare reforme fundamentale în domeniul justiției, luptei cu corupția, în domeniul libertății mass-media și a pluralismului. Tocmai în aceste domenii partidul de guvernământ care vrea să dețină monopol în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova are cele mai mari restanțe. Justiția în continuare nu este independentă de factorii politici, lupta cu corupția este doar una declarativă și nu atinge reprezentanții partidului aflat la guvernare, pluralismul și libertatea mass-media au degradat esențial”, a comunicat el, adăugând că „un exemplu recent al eșecului reformei justiției este concursul pentru funcția de procuror general, care a fost anulat a doua zi”.

Ceban a mai spus că „în ultimii ani, majoritatea parlamentară din Republica Moldova sistematic ignoră majoritatea recomandărilor Comisiei de la Veneția a Consiliului Europei”.

„În toate țările europene, practic, referendumurile pro UE, au fost organizate după încheierea negocierilor, atunci când sunt clare toate condițiile de aderare. În Republica Moldova, în lipsa temelor de campanie a partidului de guvernare, s-a recurs la organizarea referendumului într-o zi cu alegerile prezidențiale pentru a proiecta votul în tentativă pe unul din candidații la prezidențiale. MAN susține referendumul, dar spunem că acest context este riscant în cazul în care ambițiile unei persoane nu pot pune sub semnul întrebării cursul unei țări și doleanțele populației. Un eventual – nu la referendum, ar compromite întregul parcurs European”, a menționat el.

Liderul MAN a declarat că „o altă gravă încălcare este votarea prin corespondență, care se dorește a fi introdusă cu o jumătate de an până la campania electorală, contrar constatărilor Comisiei de la Veneția”.

Într-un final, Ceban s-a arătat „sigur că forțele politice proeuropene din Republica Moldova au capacitatea de a accelera procesul de aderare și este important de a pune presiune pe actuală guvernare de a nu imita și de a nu compromite procesul de integrare europeană a Republicii Moldova”.

***

În trecut, Ion Ceban a fost membru al Partidului Comuniștilor (PCRM) și Partidului Socialiștilor (PSRM) – formațiuni de orientare pro-rusă. Acesta a pledat împotriva aderării Republicii Moldova la UE, a organizat proteste la Bruxelles și a promovat integrarea țării noastre în Uniunea Vamală. În 2019, acesta a devenit primar de Chișinău pe listele PSRM, însă, între timp a părăsit formațiunea. Ulterior, în ianuarie 2023, Ion Ceban și-a înregistrat propriul partid – Mișcarea Alternativă Națională – declarat pro-european. Pe 5 noiembrie 2023, acesta câștigat un nou mandat de primar al capitalei.

Partidul condus de Ceban a fost menționat anterior, în raportul privind sancțiunile SUA, ca apropiat al Kremlinului. Ceban a negat atunci informațiile prezentate de prim-ministra din acea vreme Natalia Gavrilița, amenințând cu judecata oficialii, dar și presa care a distribuit informația. „Un fals” – așa a comentat Ceban în octombrie 2022 situația. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Peste 1800 de persoane din Transnistria așteaptă despăgubiri din partea Rusiei. În ce condiții Promo-LEX propune ca Chișinăul să le plătească

Peste 1 800 de persoane din regiunea transnistreană așteaptă despăgubirile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), în valoare totală de 7,23 milioane de euro, pe care Federația Rusă trebuie să le achite. Asociația Promo-LEX propune ca Republica Moldova să achite despăgubirile în locul Federației Ruse și să preia creanțele victimelor. După preluarea creanțelor, a adăugat Promo-LEX, statul poate propune Moscovei stingerea acestora prin compensare cu datoria de circa 17,5 milioane de dolari pe care Moldova o are față de Rusia. Promo-LEX susține că a transmis, în acest sens, Președinției, prim-ministrului, viceprim-ministrului pentru reintegrare și Biroului politici de reintegrare o opinie juridică.

Potrivit asociației, între 2004 și mai 2026, CtEDO s-a pronunțat în 65 de cauze cu reclamanți din regiunea transnistreană. În 46 dintre acestea, Curtea a constatat încălcări numai în sarcina Federației Ruse, care exercită controlul efectiv asupra regiunii. În total, peste 1.800 de persoane așteaptă plata. Cu dobânzile de întârziere, datoria Federației Ruse față de aceste victime se ridică la circa 7,23 milioane de euro, adică aproximativ 145,2 milioane de lei. Conform Promo-LEX, Federația Rusă a plătit în doar trei cauze privind regiunea.

Promo-LEX propune ca statul să plătească victimelor, în avans, sumele acordate de Curte, inclusiv dobânzile, și să se subroge în drepturile lor. „Din ziua plății, Republica Moldova devine creditorul Federației Ruse pentru sumele achitate. Datoria Rusiei nu se stinge: ea trece în patrimoniul statului, care o poate urmări cu mijloacele proprii unui stat. Plata nu presupune recunoașterea vreunei răspunderi a Republicii Moldova pentru încălcările constatate. (…) Întreaga datorie, cu dobânzi, este de circa 145,2 milioane de lei. Plata poate fi eșalonată pe doi ani bugetari, cu prioritate pentru cauzele cele mai vechi și pentru beneficiarii în vârstă”, a comunicat asociația.

Potrivit asociației, Moldova datorează Guvernului Federației Ruse circa 17,5 milioane de dolari dintr-un împrumut mai vechi, raportat de Ministerul Finanțelor ca restant din cauza unor factori externi. „După preluarea creanțelor, statul poate propune Moscovei stingerea lor prin compensare cu această datorie, printr-un protocol între cele două guverne. Până la încheierea protocolului, Republica Moldova poate suspenda plata datoriei, cu titlu de contramăsură permisă de dreptul internațional, în limita creanțelor preluate de la propriii cetățeni. Statul ar plăti astfel propriilor cetățeni sumele pe care le datorează Moscovei, iar datoria Republicii Moldova față de Federația Rusă s-ar reduce cu aproape jumătate”, a declarat Promo-LEX. Asociația a menționat că „în locul a peste 1.800 de reclamanți individuali, Federația Rusă ar avea în față un stat creditor, cu instrumente pe care persoanele fizice nu le au”.

Promo-LEX susține că a transmis, pe 2 noiembrie, Președinției, prim-ministrului, viceprim-ministrului pentru reintegrare și Biroului politici de reintegrare o opinie juridică privind plata și recuperarea sumelor datorate de Federația Rusă victimelor din regiunea transnistreană. „Ministerele, Parlamentul și celelalte autorități vizate au primit opinia în copie. Propunerea are două componente: statul plătește victimelor sumele stabilite de Curte, apoi le recuperează de la Federația Rusă. (…) Promo-LEX solicită Guvernului să aprobe proiectul de lege până la sfârșitul anului și Ministerului Afacerilor Externe să transmită Federației Ruse o notă verbală de plată”, a comunicat Asociația.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: