Ion Ceban / Telegram

Ion Ceban a ținut un discurs în Parlamentul European: „Procesul de aderare a Moldovei trebuie accelerat”

Liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN) Ion Ceban, tot el primar al Chișinăului, a avut un discurs la Bruxelles – în Parlamentul European. Potrivit lui Ceban, acolo a avut loc conferința „Dincolo de Geopolitică – cerințe progresiste pentru extinderea UE”. La eveniment, Ceban s-a plâns pe majoritatea parlamentară din Republica Moldova, a vorbit despre referendumul din toamnă, că în toate țările europene referendumurile pro UE au fost organizate după încheierea negocierilor și că în Moldova „un eventual – nu la referendum, ar compromite întregul parcurs European”. Totodată, el a spus că „procesul de aderare a Republicii Moldova este inevitabil și trebuie nu doar încurajat dar și accelerat”. 

Ion Ceban a scris pe rețelele de socializare că a participat la conferința „Dincolo de Geopolitică – cerințe progresiste pentru extinderea UE”, care a avut loc în Parlamentul European. La eveniment, Ceban a ținut un discurs „despre situația social-politică din Republica Moldova în calitate de președinte al Partidului Mișcarea Alternativa Națională”.

Declar aici, din start, cheltuielile au fost suportate de organizatori”, a precizat Ceban.

În discursul de la Bruxelles, Ceban a spus că MAN crede „că procesul de aderare a noilor state din Europa de Sud-Est, inclusiv a Republicii Moldova este inevitabil și trebuie nu doar încurajat dar și accelerat”.

Această discuție are loc în contextul adoptării recente a unor decizii extrem de importante pentru țara noastră, pentru Europa de Sud-Est și Uniunea Europeană în ansamblu. Mă refer la decizia Consiliului UE din decembrie 2023 de a începe negocierile de aderare cu Republica Moldova, Ucraina și Bosnia și Herțegovina, precum și decizia de a oferi statut de candidat Georgiei. De asemenea, pe 29 februarie, Parlamentul European a adoptat Raportul privind aprofundarea integrării UE în vederea extinderii viitoare. Din start vreau în numele partidului pe care am onoarea să-l reprezint, Mișcarea Alternativa Națională – MAN să salut adoptarea acestui Raport. (…) Cunoaștem că există păreri diferite, chiar și diametral opuse în ceea ce privește extinderea de mai departe a Uniunii Europene. Forțele de extremă dreaptă din Uniunea Europeană se opun vehement acestui proces. Noi însă credem că procesul de aderare a noilor state din Europa de Sud-Est, inclusiv a Republicii Moldova este inevitabil și trebuie nu doar încurajat dar și accelerat”, a menționat Ceban la Bruxelles.

Ceban a adăugat că nu este „de acord cu unele formulări și propuneri din Raportul adoptat”, însă salută „adoptarea acestuia”.

Sper să aibă un impact pozitiv asupra situației din Republica Moldova. Sper să fie și un duș rece pentru actuala guvernare de la Chișinău. În Raport se menționează că în statele candidate sunt necesare reforme fundamentale în domeniul justiției, luptei cu corupția, în domeniul libertății mass-media și a pluralismului. Tocmai în aceste domenii partidul de guvernământ care vrea să dețină monopol în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova are cele mai mari restanțe. Justiția în continuare nu este independentă de factorii politici, lupta cu corupția este doar una declarativă și nu atinge reprezentanții partidului aflat la guvernare, pluralismul și libertatea mass-media au degradat esențial”, a comunicat el, adăugând că „un exemplu recent al eșecului reformei justiției este concursul pentru funcția de procuror general, care a fost anulat a doua zi”.

Ceban a mai spus că „în ultimii ani, majoritatea parlamentară din Republica Moldova sistematic ignoră majoritatea recomandărilor Comisiei de la Veneția a Consiliului Europei”.

În toate țările europene, practic, referendumurile pro UE, au fost organizate după încheierea negocierilor, atunci când sunt clare toate condițiile de aderare. În Republica Moldova, în lipsa temelor de campanie a partidului de guvernare, s-a recurs la organizarea referendumului într-o zi cu alegerile prezidențiale pentru a proiecta votul în tentativă pe unul din candidații la prezidențiale. MAN susține referendumul, dar spunem că acest context este riscant în cazul în care ambițiile unei persoane nu pot pune sub semnul întrebării cursul unei țări și doleanțele populației. Un eventual – nu la referendum, ar compromite întregul parcurs European”, a menționat el.

Liderul MAN a declarat că „o altă gravă încălcare este votarea prin corespondență, care se dorește a fi introdusă cu o jumătate de an până la campania electorală, contrar constatărilor Comisiei de la Veneția”.

Într-un final, Ceban s-a arătat „sigur că forțele politice proeuropene din Republica Moldova au capacitatea de a accelera procesul de aderare și este important de a pune presiune pe actuală guvernare de a nu imita și de a nu compromite procesul de integrare europeană a Republicii Moldova”.

***

În trecut, Ion Ceban a fost membru al Partidului Comuniștilor (PCRM) și Partidului Socialiștilor (PSRM) – formațiuni de orientare pro-rusă. Acesta a pledat împotriva aderării Republicii Moldova la UE, a organizat proteste la Bruxelles și a promovat integrarea țării noastre în Uniunea Vamală. În 2019, acesta a devenit primar de Chișinău pe listele PSRM, însă, între timp a părăsit formațiunea. Ulterior, în ianuarie 2023, Ion Ceban și-a înregistrat propriul partid – Mișcarea Alternativă Națională – declarat pro-european. Pe 5 noiembrie 2023, acesta câștigat un nou mandat de primar al capitalei.

Partidul condus de Ceban a fost menționat anterior, în raportul privind sancțiunile SUA, ca apropiat al Kremlinului. Ceban a negat atunci informațiile prezentate de prim-ministra din acea vreme Natalia Gavrilița, amenințând cu judecata oficialii, dar și presa care a distribuit informația. „Un fals” – așa a comentat Ceban în octombrie 2022 situația. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un incendiu a izbucnit la etajul 14 al unui bloc din Chișinău din cauza unor focuri de artificii

Focuri de artificii lansate în apropierea unui bloc de locuit din Chișinău au provocat un incendiu la etajul 14 al unui apartament de pe strada Nicolae Testemițanu. Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 21:28, iar la fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri și salvatori.

Potrivit IGSU, flăcările au cuprins mai multe bunuri materiale de pe balconul apartamentului. Datorită intervenției rapide, incendiul a fost localizat la ora 21:58 și lichidat complet la ora 22:06, fără a se extinde.

„Ajunși, pompierii au stabilit că focul a cuprins mai multe bunuri materiale de la balconul apartamentului afectat de foc. Datorită intervenției operative a pompierilor, incendiul nu a obținut răspândire, fiind localizat la ora 21:58 și lichidat complet la ora 22:06″, comunică IGSU.

Din fericire, în momentul producerii incendiului nu se afla nimeni în locuință, astfel că nu au fost raportate victime. Salvatorii au fost întâmpinați cu aplauze de către oamenii adunați în zonă, impresionați de rapiditatea intervenției.

În urma cercetărilor la fața locului a fost depistată o cutie de artificii deja utilizate, care, cel mai probabil, a stat la baza izbucnirii incendiului. Oamenii legii au inițiat acțiuni pentru identificarea persoanelor care ar fi lansat artificiile, urmând ca toate circumstanțele să fie stabilite în cadrul investigațiilor. Deocamdată nu au fost comunicate informații despre eventualele sancțiuni aplicate.

IGSU îndeamnă cetățenii să evite lansarea focurilor de artificii de la balcoane, în holuri, în curțile blocurilor de locuit, precum și în apropierea vehiculelor și spațiilor forestiere, avertizând că nerespectarea regulilor antiincendiare poate provoca incendii de proporții, arsuri și traumatisme grave.

Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 62 de situații de risc.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: