Ion Ceban și-a concediat nașul de la Apă-Canal Chișinău: „Au fost destituiți și nașa surorii mele și fratele mamei”

Primarul capitalei, Ion Ceban, l-a concediat pe nașul său, Ruslan Garbalî, din funcția de consilier al directorului genral interimar al Apă-Canal Chișinău. Edilul a făcut anunțul pe rețelele sociale.

Ion Ceban spune că a dispus concedierea nașului pentru „suspiciuni rezonabile”.

De menționat că, în urmă cu un an, Ruslan Garbalî a fost prezent la congresul blocului „Pobeda” al fugarului Ilan Șor, desfășurat la Moscova. El este fost deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei. Anterior, a condus departamentul de gajuri al Băncii de Economii, instituție implicată în furtul miliardului. Din 2019, ocupă funcția de consilier al directorului general al „Apă-Canal Chișinău”.

De asemenea, Ceban a mai precizat că întreaga conducere a Spații Verzi a fost revocată din funcție, tot din cauza unor suspiciuni privind nereguli în activitate.

„Anterior, a fost destituită nașa surorii mele și fratele mamei. Pentru aceleași suspiciuni. Toată conducerea întreprinderii Spatii Verzi pentru aceleași suspiciuni”, a declarat Ion Ceban.

Noua conducere a întreprinderii „Spații Verzi” a fost prezentată în cadrul unei ședințe extraordinare desfășurată astăzi, 22 aprilie. Astfel, funcția de director interimar al întreprinderii municipale a fost preluată de către Emilia Braga.

Noul director interimar al întreprinderii municipale are o experiență de peste 20 de ani în cadrul Î.M. AGSV și a îndeplinit anterior funcția de șef al sectorului Ciocana a Î.M.AGSV.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: Ucraina va organiza alegeri dacă Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile

Ucraina va organiza alegeri dacă Vladimir Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile, a declarat președintele ucrainean Vladimir Zelenski, relatează Meduza.

Potrivit lui Zelenski, ucrainenii trebuie să decidă când să voteze și pe cine să aleagă. „Dar dacă să răspund la această întrebare, eu știu că Putin și-a dorit foarte mult să schimbe președintele Ucrainei. Înțeleg asta”, a adăugat Zelenski.

„Iar dacă președintele Trump își dorește cu adevărat anumite schimbări în ceea ce privește desfășurarea alegerilor, am discutat deja acest lucru cu echipa sa. Prin urmare, vă rog să-i transmiteți lui Putin: dați-ne două luni, 60 de zile de răgaz. O încetare completă a focului timp de 60 de zile și noi vom organiza alegeri. Desigur, vor fi pregătiți să acceptăm orice alegere a poporului nostru – a poporului ucrainean”, a comunicat Zelenski într-un interviu pentru ABC News.

Amintim că președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. „El (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată”, a adăugat Trump. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: