Максим Андреев, NewsMaker

Ion Chicu și unii dintre foștii săi colegi din guvern plănuiesc crearea unui nou partid

Fostul premier al Republicii Moldova, Ion Chicu, ia în considerare posibilitatea înființării unui nou partid. În cadrul ediției din 17 martie a emisiunii „Politica Natației Morari” de la TV8, acesta a precizat că noua formațiune va fi una de centru-dreapta și va avea drept obiectiv integarea europeană a țării și consolidarea societății.

Ion Chicu a precizat că, din noua formațiune ar putea face parte unii dintre foștii colegi din Guvern.

„Admit posibilitatea, am mai multe discuții cu mai mulți colegi inclusiv din Guvern cu care am avut onoarea să muncesc, primari, reprezentanții ong-urilor, deja nu mai sunt atât de categoric că nu mă voi implica, dar un plan bine formulat încă nu am”, a declarat fostul premier.

Chicu spune că discuțiile cu oamenii în perioada când exercita funcția de prim-ministru l-au determinat să se gândească la posibilitatea schimbării lucrurilor în țară, prin crearea unui partid  politic și accederea la putere.

„Este la etapa discuțiilor, sunt încă multe necunoscute la care trebuie să găsim răspuns. Finanțarea va fi clară, începând de la cotizații și terminând cu diferite sponsorizări care n-ar trebui să te oblige la nimic”, a spus Ion Chicu.

Ion Chicu a adăugat că deja a fost rezervată la Agenția Servicii Publice denumirea viitoarei formațiuni politice.

***

Ion Chicu a devenit noul prim-ministru al Republicii Moldova pe 14 noiembrie 2019, după demiterea cabinetului de miniștri condus de Maia Sandu. Acesta a fost învestit cu voturile a 62 de deputați PSRM și PDM (înainte de plecările masive din PDM). Înainte de a prelua funcția de prim-ministru, Ion Chicu a fost consilierul președintelui Igor Dodon.

Pe 23 decembrie 2020, Ion Chicu a demisionat din funcția de prim-ministru.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

„O luptătoare” sau o alegere care îl avantajează pe Ceban? reacții după ce PAS Chișinău a propus-o pe Belous la funcția de primar

Decizia organizației municipale PAS Chișinău de a o înainta pe ministra Finanțelor, Victoria Belous, la funcția de primar al capitalei a stârnit reacții împărțite pe rețelele sociale. În timp ce colegii de partid îi laudă activitatea și îi promit susținere, mai mulți reprezentanți ai societății civile pun la îndoială șansele sale de a câștiga alegerile. Belous a anunțat că a acceptat propunerea de a candida cu „un sentiment imens de responsabilitate”.

Activistul Ion Andronachi consideră că desemnarea ministrei Finanțelor i-ar putea favoriza un nou mandat actualului primar, liderul MAN Ion Ceban. El a pus la îndoială atât popularitatea Victoriei Belous în rândul alegătorilor indeciși, cât și capacitatea acesteia de a concura cu actualul edil în dezbateri despre problemele municipiului. „Îmi pare rău pentru oraș. Chișinăul merită mai mult!”, a scris Andronachi pe rețele.

Expertul WatchDog Ștefan Bejan consideră, la rândul său, că decizia partidului de guvernare l-ar avantaja electoral pe actualul primar: „PAS o înaintează pe Victoria Belous la funcția de primar și îi netezește lui Ion Ceban drumul spre al treilea mandat. Poate totuși noi ceva nu știm?”.

Pe de altă parte, scenaristul și regizorul Leo Zbancă, coordonator de program la GENDERDOC-M, spune că se aștepta ca PAS să-l propună pentru funcția de primar pe fostul viceprimar Victor Chironda, care a fost demis de Ceban. În opinia sa, partidul de guvernare ar fi trebuit să propună o persoană cu expertiză în dezvoltarea orașelor și cu un profil mai apropiat de așteptările alegătorilor. „„Mersi”, PAS. Mai bine îl propuneați direct pe Ceban, ar fi fost mai cinstit decât s-o împingeți pe doamna Belous sub autobuzul opiniei publice, care este deja foarte nefavorabilă pentru ea. Ce strategie de autodistrugere sau sabotaj e asta?”, se întreabă Zbancă.

Fostul premier Ion Sturza a descris-o pe Victoria Belous drept „o luptătoare”. Acesta nu crede că ministra ar fi un primar rău, „cel puțin în comparație cu actualul” edil. Totuși, în opinia sa, experiența administrativă nu este suficientă pentru a câștiga alegerile. „Primarul nu-i numit de partid. El trebuie să câștige votul cetățenilor cetății. Aici apar problemele. De la un om puțin cunoscut de la Finanțe până la primăria unui oraș mare e un drum lung. E nevoie de ceva mai mult: carismă, notorietate, profil de politician. E posibil să construim un asemenea profil într-un an? Da, dacă nu vrem să câștigăm alegerile”, a scris Sturza.

Activistul civic Vitalie Sprînceana a criticat, pe de altă parte, atât activitatea actualului primar, cât și pe cea a PAS: „Dacă Ion Ceban candidează la un nou mandat la primăria capitalei (încă nu a anunțat oficial că va candida, deci există și posibilitatea să se răzgîndească) – poate se retrage din politică și se apucă de cioplit lemn. Dacă Victoria Belous rămîne candidata PAS, atunci va fi greu de ales la alegerile locale din 2027…”. În opinia activistului, competiția din 2027 ar putea lăsa loc și unei alternative care să discute direct cu locuitorii și să propună soluții pentru problemele orașului.

Expertul în comunicare Ion Grosu a comentat ironic decizia PAS: „Ion Ceban a făcut tot posibilul să piardă aceste alegeri. Dar el și-a subestimat oponenții”.

Decizia organizației municipale PAS Chișinău, criticată de mai multe voci, a găsit susținere, însă, în rândurile partidului de guvernare. Deputata PAS, Marcela Adam, i-a urat succes colegei sale: „Cu o femeie președintă, Moldova merge înainte! Să punem și Chișinăul pe drumul european. Într-un ceas bun, Victoria Belous”.

Deputatul Sergiu Lazarencu, membru al organizației PAS Chișinău, susține că capitala are nevoie de oameni care „înțeleg administrația, știu ce înseamnă responsabilitatea banului public și pot transforma resursele orașului în proiecte mari așteptate de toți cetățenii”. Acesta a felicitat-o pe Belous pentru decizia de a accepta să candideze la funcția de primar al capitalei: „Știu că ești o luptătoare și vei transforma această decizie într-o victorie așteptată de oamenii care iubesc acest oraș! Ai toată susținerea mea!”.

Amintim, organizația municipală PAS Chișinău a decis, în unanimitate, pe 2 noiembrie, să susțină candidatura Victoriei Belous la funcția de primar al capitalei. Pe 3 noiembrie, aceasta a anunțat public că a acceptat propunerea formațiunii și va candida la alegeri.

Precizăm, scrutinul ar urma să aibă loc în toamna anului 2027. Mai multe despre strategia PAS pentru Primăria Chișinău, citiți în analiza NewsMaker.

***

Victoria Belous are 42 de ani și este juristă de profesie. Ea și-a început cariera în 2007, în calitate de inspectoare fiscală. După 17 ani de activitate în acest domeniu, a ajuns directoare adjunctă a Serviciului Fiscal de Stat. În august 2024, a preluat pentru prima dată conducerea Ministerului Finanțelor, funcție pe care a deținut-o până în octombrie 2025. Ulterior, a devenit deputată și membră a Comisiei economie, buget și finanțe. Din iulie 2026, aceasta a revenit la conducerea Ministerului Finanțelor în Guvernul Tofan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: