parlament.md

Ion Creangă, bănuit de complot împotriva Moldovei, a fost suspendat din funcție. Anunțul Parlamentului

Funcționarul Secretariatului Parlamentului, cu statut de bănuit într-o cauză penală, a fost suspendat din funcție pe durata desfășurării investigațiilor. Anunțul a fost făcut pe 1 august de reprezentanții Parlamentului. Menționăm, potrivit surselor NewsMaker, funcționarul vizat este șeful Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului Ion Creangă. Acesta ar fi transmis informații unui angajat al Ambasadei Rusiei de la Chișinău în schimbul unei recompense bănești. Între timp, Chișinăul a decis să-l declare „persona non grata” pe diplomatul rus. 

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova a anunțat că „funcționarul din cadrul Secretariatului Parlamentului, cu statut de bănuit într-o cauză penală, a fost suspendat din funcție, conform legislației în vigoare, pe durata desfășurării investigațiilor realizate de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale”.

Potrivit Direcției, conducerea Parlamentului de comun cu Secretariatul Parlamentului „acordă tot suportul necesar organelor de drept în vederea continuării obiective a investigațiilor și elucidării cazului”.

***

În dimineața zilei de 31 iulie, mascații de la SIS și PCCOCS au efectuat percheziții la Parlament. Purtătorul de cuvânt al PCCOCS a declarat pentru NewsMaker că au avut loc „acțiuni procesuale”. Sursele NewsMaker au declarat că acțiunile s-au petrecut într-un dosar pentru trădare de patrie. Detalii AICI.

Ulterior, cu referire la perchezițiile de la Parlament, sursele NewsMaker au declarat că șeful Direcției juridice a Parlamentului Ion Creangă a fost reținut pentru 72 de ore. Reținerea a avut loc în seara zilei de 30 iulie. În aceeași zi biroul acestuia din Parlament a fost sigilat, iar pe 31 iulie – percheziționat. Aceleași surse au declarat că acțiunile au avut loc într-un dosar pentru trădare de patrie sub formă de spionaj. Creangă ar fi transmis informații unui angajat al Ambasadei Rusiei de la Chișinău în schimbul unei recompense bănești. Detalii AICI. 

În seara zilei de 31 iulie, reprezentanții PCCOCS și SIS au confirmat reținerea a doi funcționari, unul din secretariatul Parlamentului și al doilea – de la Poliția de Frontieră. Potrivit instituțiilor, unul din ei este bănuit de trădare de patrie, după ce ar fi cules și livrat angajatului ambasadei informații pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova. Cel de-al doilea funcționar este bănuit de complot împotriva Moldovei. Acesta ar fi acționat în scopul obținerii unor beneficii personale și a menținut contactul cu angajatul ambasadei, în vederea culegerii și transmiterii către acesta a informațiilor pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova. Potrivit PCCOCS și SIS, faptele au avut loc începând din anul 2023. Ambii funcționari au fost reținuți pentru 72 de ore. Detalii AICI.

Pe 1 august, ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova Oleg Vasnețov a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău. Acestuia i s-a înmânat o notă privind declararea drept persoană indezirabilă a unui angajat al Ambasadei Federației Ruse de la Chișinău. Ministerul a declarat că decizia a fost luată urmare a „activităților specifice întreprinse, în rezultatul cărora au fost obținute informații și probe care atestă desfășurarea pe teritoriul Republicii Moldova (de către diplomatul rus) a unor activități incompatibile cu statutul diplomatic”. În reacție, Vasnețov a spus că „Federația Rusă întotdeauna găsește răspunsuri adecvate” și că „sigur un răspuns va fi”. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: