Ирина Влах | Facebook

Irina Vlah și-a votat succesorul: Ce așteptări are de la viitorul bașcan

Irina Vlah și-a exercitat dreptul la alegerile de duminică, 14 mai, care au loc în Găgăuzia. Bașcanul a declarat pentru jurnaliștii GRT că a votat pentru un viitor bun al autonomiei. Totodată, Vlah, care a ocupat fotoliul de guvernator două mandate consecutive, și-a exprimat speranța că bașcanul care o va succede în funcție va reuși să construiască un dialog bun atât cu Chișinăul, cât și cu partenerii autonomiei.   

„Vreau ca locuitorii noștri să câștige aceste alegeri. Vreau ca oamenii să fie mulțumiți de rezultatele alegerilor. Vreau ca toate așteptările să fie îndeplinite. Vreau să-i doresc viitorului bașcan să unească societatea noastră găgăuză, să aibă grijă de oameni, să îndeplinească toate promisiunile, să ne protejeze poporul, să construiască un dialog cu Chișinăul și cu partenerii noștri”, a spus Irina Vlah.

La rândul său, președintele Adunării Naționale, Dmitri Konstantinov, a declarat pentru GRT că a votat pentru viitorul autonomiei și pentru un bașcan care ar putea uni societatea găgăuză.

„Astăzi, Găgăuzia își votează viitorul sub un cer albastru pașnic, cu o economie puternică. Sunt sigur că astăzi oamenii noștri vor face alegerea corectă și va exista un bașcan în Găgăuzia care va putea să ne unească întreaga societate într-un întreg”, a declarat Konstantinov.

De menționat că anterior președintele Maia Sandu a spus că mulți candidați pentru bașcanii din Găgăuzia sunt „mai degrabă agenți ai Rusiei decât politicieni care vor să lucreze pentru locuitorii autonomiei”.

De menționat că locuitorii din Găgăuzia sunt așteptați astăzi la urne pentru a-și alege bașcanul. Pentru funcție luptă candidatul independent, susținut de Partidul Socialiștilor din Moldova, Grigorii Uzun și candidata Partidului „ȘOR”, Evghenia Guțul. Potrivit Nokta, secțiile de vot s-au deschis la ora 07:00, fără incidente. Locuitorii regiunii sunt așteptați la vot până la ora 21:00.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale din Găgăuzia, prezența la urnele de vot, la ora 15:00, a constituit 35,72%. Astfel, după votul a 34.218 găgăuzi, alegerile din Comrat pot fi declarate valide.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Newsmaker

Tânărul care ar fi bătut și încercat să violeze o pensionară din Căușeni este militar în termen? Nosatîi: „Poartă răspundere” (VIDEO)

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a confirmat că bărbatul de 19 ani, reținut după ce ar fi bătut o pensionară și ar fi încercat să o violeze, apoi ar fi pătruns ilegal în mai multe case în aceiași noapte, este militar în termen. Afirmația a fost făcută în cadrul unui briefing de presă, după ședința Guvernului din 15 octombrie.

„Militar în termen sau pe contract, sau angajat civil, toți sunt cetățeni ai Republicii Moldova și pentru faptele comise poartă răspundere în conformitate cu legislația în vigoare. Despre cazul la care vă referiți, persoana a fost reținută pe fapta bănuită pe care a comis-o. (…) Se desfășoară măsuri de investigație și în baza constatărilor va fi luată o decizie”, a declarat Anatolie Nosatîi.

Totodată, ministrul a precizat că militarii în termen pot părăsi unitățile militare în baza permisiunilor sau a concediilor acordate.

„Militarii în termen nu sunt la închisoare. Ei au permisiuni, au concedii când merg în afara unității. În afara unității ei poartă răspundere de faptele comise”, a spus el.

Amintim că, în noaptea de 11 octombrie, tânărul ar fi intrat în locuința unei femei de 75 de ani din raionul Căușeni și ar fi agresat-o fizic. Femeia a reușit să iasă în stradă, însă acesta ar fi ajuns-o din urmă și ar fi continuat să o lovească. Tânărul ar fi fugit după intervenția unui vecin.

Ulterior, în cadrul audierilor, femeia a declarat că bărbatul ar fi încercat să o dezbrace, fapt care a determinat investigarea unei posibile infracțiuni cu caracter sexual.

În aceeași noapte, au fost semnalate alte două cazuri de pătrundere ilegală în locuințe și agresiune.

Poliția suspectează că toate cele trei cazuri ar fi fost comise de același tânăr, care a fost reținut.

Pe aceste cazuri au fost pornite trei cauze penale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: