kp.md

Își ajută soția la gătit și învață engleza. Cum decurge o zi din viața lui Igor Dodon, aflat în arest la domiciliu

Ex-președintele Igor Dodon a oferit un nou interviu. Acesta a discutat cu reprezentanții redacției kp.md. Printre altele, fondatorul Partidului Socialiștilor (PSRM) a descris rutina zilnică pe care este nevoit să o suporte în timp ce se află în arest la domiciliu.

Igor Dodon a menționat că este o persoană sociabilă și i-a fost greu să se adapteze restricțiilor și să stea în casă.

Din vechea obișnuință, mă trezesc zilnic la 6-6.30. Asta cu toate că mă culc destul de târziu – la 1-2 noaptea. – Vă săturați de somn? – M-am obișnuit, am mereu mult de lucru. Apoi gimnastică. După un pic de mișcare, îmi ajut soția să gătească, acum toți copiii sunt acasă – trei feciori. Cel mai mare e student, s-a întors… Apoi, timp de 1,5-2 ore studiez engleza sau cărți. Niciodată nu am recurs la servicii de  traducere. Atunci când cineva vorbea cu mine în engleză, eu răspundeam mereu în limba de stat. De aceea, trebuie să îmi perfecționez limba. Apoi 3-3,5 ore – sport. Și cărți”, a relatat Dodon.

De altfel, Igor Dodon nu uită nici de politică.

În ultimele săptămâni am decis să mă ocup la modul serios de elaborarea unor măsuri și propuneri pentru scoaterea țării din situația de criză în care ne-am pomenit. O dată la două zile vin avocații, examinăm totul în detaliu – ceea de ce oponenții noștri încearcă să mă facă vinovat. Așa și trece timpul”, a mai spus socialistul.

Dosarele penale în care este vizat Igor Dodon

Amintim că Igor Dodon se află în arest la domiciliu de două luni și jumătate. Acesta este cercetat penal într-un dosar în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. În dosarul „Kuliok” este vizat și fratele Galinei Dodon, Petru Merineanu, care a fost plasat în arest în Penitenciarul nr. 13, precum și soția fostului șef al statului, Galina Dodon, căreia i se încriminează complicitate la îmbogățire ilicită, dar și mama ex-președintelui. Oamenii legii susțin că fostul cuplu prezidențial ar deține personal și prin intermediari bunuri care depășesc suma de 21 mln de lei. Asta cu toate că au declarat venituri de doar 3 mln lei. După audierea din 16 iunie, fostei prime-doamne a Republicii Moldova i-a fost aplicată interdicția de a părăsi țara pe un termen de 60 de zile.

De asemenea, Dodon este vizat într-un alt dosar, denumit generic „Energocom”. El este învinuit că, deținând funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, în perioada lunii mai 2008 a semnat avizul care a favorizat încheierea de către directorul general al SA „Energocom” cu o companie străină din Ungaria, a unui contract privind procurarea energiei electrice pentru Moldova. În urma acestuia, statului i-au fost cauzate daune în valoare de 11 927 173 dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

photos.casata.md

Aqua park-ul din Sociteni, verificat după incidentul cu fetița aflată la un pas de înec: ce nereguli au fost depistate

Aqua park-ul din Sociteni, unde o fetiță a fost la un pas de înec după ce părul i-a fost prins în sistemul de filtrare al piscinei, a fost verificat de inspectorii Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC). Controlul a scos la iveală mai multe încălcări, inclusiv lipsa panourilor de avertizare și a informațiilor despre riscurile pentru vizitatori.

Potrivit unui comunicat al ISSPNPC, controlul inopinat a fost dispus imediat după incident, pentru verificarea respectării cerințelor legale privind siguranța serviciilor prestate consumatorilor.

Inspectorii au verificat condițiile de prestare a serviciilor, funcționarea instalațiilor și echipamentelor, precum și modul în care vizitatorii sunt informați despre eventualele riscuri.

În urma verificărilor, au fost constatate mai multe încălcări. Printre acestea se numără lipsa panourilor de avertizare privind pericolele la echipamentele de agrement acvatic, dar și lipsa instrucțiunilor de utilizare și protecție pentru consumatori.

De asemenea, inspectorii au depistat deficiențe privind informarea vizitatorilor despre serviciile oferite și riscurile asociate, pentru care agentul economic a fost sancționat contravențional.

ISSPNPC precizează că au fost identificate și alte neconformități care nu țin de competența instituției, acestea fiind transmise autorităților responsabile.

Inspectoratul anunță că va monitoriza procesul de remediere a deficiențelor și conformarea operatorului economic cu prevederile legale.

Incidentul de la aqua park-ul din Sociteni a avut loc la sfârșitul lunii iunie, când o fetiță a rămas blocată sub apă după ce părul i-ar fi fost aspirat de sistemul de filtrare al piscinei. Potrivit martorilor oculari, copila a fost scoasă din bazin de salvatori, în stare inconștientă, și transportată la spital.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: