mediacritica.md

Își continuă activitatea fără nicio problemă: Cel puțin 5 site-uri blocate de SIS înainte de alegeri au fost „clonate”

Cel puțin cinci site-uri, blocate de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) în luna octombrie a acestui an, chiar înainte de alegerile locale generale din 5 noiembrie, au reușit să își „cloneze” conținutul și să-l facă accesibil publicului din Republica Moldova. Cel puțin asta indică portalul Mediacritica, care a făcut o analiză a site-urilor blocate se SIS și a „clonelor” apărute la scurt timp.  

De la începutul războiului declanșat de Federația Rusă în țara vecină, Ucraina, mai multe portaluri naționale și nu doar, au fost blocate de SIS pentru manipulare și dezinformare. Și în anul 2023, SIS a emis periodic ordine de blocare a resurselor online care „alterează spațiul informațional” al Republicii Moldova. Sursa citată precizează că doar în luna octombrie, înaintea alegerilor locale generale, au fost blocate peste 50 de pagini web: 22 site-uri pe 24 octombrie și alte 31 – pe 30 octombrie. Între acestea, o bună parte „sunt direct gestionate de către Federația Rusă”, după cum a precizat directorul SIS, Alexandru Musteața. Mediacritica scrie că, dintre cele autohtone, majoritatea și-au creat, la scurt timp, „clone”, prin care își continuă activitatea.

„O căutare pe care am realizat-o rapid a scos la iveală că cel puțin cinci site-uri vizate și-au creat „clone” accesibile publicului din Republica Moldova. Vorbim despre KP.md, Cenzura.md, Tv6.md,  Publika.md, Enews.md”, precizează sursa citată.

De exemplu, potrivit Mediacritica, KP.md în continuare publică articole cu amestec între fapte și opinii, lipsa dreptului la replică, conținut ce manipulează, cu încălcări ale altor norme deontologice și utilizând diferite tipuri de tehnici de manipulare.

Un alt exemplu este și site-ul Cenzura.md, care s-a transformat, potrivit sursei citate, în 1984.md. La rubrica „Despre noi”, pe site-ul 1984.md pot fi găsite informații despre Cenzura.md. Știrile pun într-o lumină pozitivă bașcana Găgăuziei și echipa fugarului Ilan Șor.

Și „clona” site-ului Tv6.md este accesibilă publicului, fără nicio problemă, cu aceeași politică editorială ca a sursei primare, blocată la solicitarea SIS. Ca și în cazul portalului Cenzura.md, noul portal web pe care a emigrat conținutul TV6.MD pune într-o lumină pozitivă bașcana Găgăuziei și echipa fugarului Ilan Șor.

Amintim că directorul SIS, Alexandr Musteață, a declarat, anterior, că „SIS cunoaște despre acțiunile de eludare a blocării prin creare de subpagini”: „Specialiștii deja lucrează la identificarea soluțiilor pentru a asigura o aplicare eficientă a acestor decizii luate în scopul asigurării securității informaționale a cetățenilor noștri”.

Citește mai multe detalii la acest subiect pe portalul mediacritica.md.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Călărași: patru tineri – cercetați penal. O fată de 19 ani ar fi fost victima unor acte sexuale

Patru tineri, cu vârste între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal, după ce, ajunși la domiciliul unei tinere de 19 ani și după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că oamenii legii au fost alertați de prietena victimei.

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 19 iulie, în orașul Călărași. Conform IGP, prietena victimei a alertat poliția după ce, revenind la locuința închiriată, a găsit-o pe tânăra de 19 ani împreună cu patru tineri într-o situație care a făcut-o să ceară imediat intervenția oamenilor legii.

Potrivit datelor preliminare ale poliției, tânăra de 19 ani ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru tineri, alături de care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima, a comunicat poliția. Fata i-ar fi cunoscut pe tineri pe rețelele de socializare, iar unul dintre ei s-ar mai fi întâlnit anterior cu ea.

Inspectoratul a declarat că tânăra urmează să fie supusă unei expertize medico-legale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și colectarea probelor necesare. Totodată, pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar cei patru tineri sunt cercetați penal. Potrivit IGP, aceștia s-au prezentat de sine stătător la organul de urmărire penală, fiind efectuate toate acțiunile procesuale necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: