politia.md

Își folosea copilul de 2 ani pentru a distribui droguri clienților: Un membru al organizației criminale „Chitaeț”, reținut

Un membru al organizației criminale „Chitaeț”, considerat o autoritate criminală, a fost reținut de oamenii legii. Potrivit Inspectoratului General de Poliție, bărbatul este acuzat că distribuia droguri clienților în diferite locații. Pentru a se deghiza, acesta își lua în brațe copilul de doi ani.  

Potrivit sursei citate, deseori, bărbatul era însoțit de concubina sa. Aceasta urmează să fie audiată în calitate de bănuită. În unele cazuri, copilul era transmis și persoanelor de încredere, pentru ca să ridice drogurile din diferite locații ascunse, cum ar fi parcuri, scuaruri sau fâșii forestiere. Aceștia vindeau drogurile chiar din apartamentul în care locuiau, timp de mai multe luni, potrivit probelor obținute de oamenii legii.

După reținerea bărbatului cu vârsta de 43 de ani, procurorii PCCOCS i-au prezentat învinuirea și au obținut plasarea lui în arest preventiv, pentru 30 de zile. În prezent, potrivit IGP, Curtea de Apel Chișinău examinează activitatea suspectului inclusiv într-o altă organizație criminală – „Machena”.

Anterior, bărbatul a fost deținut, începând din 2007, pe diferite perioade de timp, pentru circa 10 ani, inclusiv pentru trafic de droguri. IGP precizează că în perioada în care a fost deținut în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău el ar fi avut, inclusiv, rolul de „supraveghetor” în acea locație din partea organizației criminale „Chitaeț”, în 2017-2019, precum și de responsabil de haznaua organizației.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reprezentantul „Osetiei de Sud” în Transnistria, o nouă apariție la Tiraspol în pofida interdicției de intrare în Moldova. S-a întâlnit cu Krasnoselski

Reprezentantul autoproclamatei republici Osetia de Sud în regiunea transnistreană, Vitali Iankovskii, aflat în centrul unui scandal privind prezența sa pe teritoriul Republicii Moldova, în condițiile în care are interdicție de intrare în țară, a avut marți, 26 august, o întrevedere cu liderul de facto din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski. Întâlnirea a avut loc la Tiraspol.

Pe lângă Krasnoselski și Iankovskii, la întrevedere au participat și reprezentantul autoproclamatei republici Abhaziei în Transnistria, Alexandr Vataman, precum și așa-numitul „ministru de externe” al regiunii, Vitalii Ignatiev. Potrivit unui comunicat al administrației nerecunoscute de la Tiraspol, interlocutorii au discutat despre cooperarea dintre cele trei entități și despre evoluțiile de pe plan internațional.

Amintim că Vitali Iankovskii s-a mai aflat la Tiraspol în iulie, deși a fost declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova și i s-a interzis intrarea în țară pentru o perioadă de cinci ani la sfârșitul lunii ianuarie. Potrivit publicației „Cotidianul”, acesta a participat la evenimente comemorative dedicate așa-zisei „dislocări” a pretinselor „forțe de menținere a păcii” în regiunea transnistreană și a fost surprins în fotografii alături de lideri locali, inclusiv de Vitalii Ignatiev.

Poliția de Frontieră a confirmat că Iankovskii nu a trecut frontiera de stat prin punctele de trecere controlate de autoritățile constituționale, după ce a părăsit țara, în ianuarie 2026.

Pe 12 august, ministra de Interne, Daniella Misail-Nichitin, a spus că Iankovskii ar fi putut pătrunde pe teritoriul țării folosind o altă identitate sau traversând ilegal frontiera.

***

Osetia de Sud și-a declarat independența în decembrie 1991. Până în prezent, independența sa a fost recunoscută doar de Rusia, Nicaragua, Venezuela, Nauru și Siria. Republica Moldova nu recunoaște independența Osetiei de Sud și consideră teritoriul acesteia parte a Georgiei.

Din 2006, Osetia de Sud și regiunea transnistreană se recunosc reciproc drept state independente.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: