Israelul a confirmat: Ilan Șor a ieșit din țară, cu un avion privat. Tel Aviv a raportat Chișinăului că nu cunoaște „zborul şi direcţia”
Full Article 4 minutes read

Israelul a confirmat: Ilan Șor a ieșit din țară, cu un avion privat. Tel Aviv a raportat Chișinăului că nu cunoaște „zborul şi direcţia”

Ilan Şor a părăsit teritoriul Israelului pe 6 noiembrie cu un avion privat. Informația a fost comunicată, pentru tvrmoldova.md, de şeful Centrului de cooperare poliţienească internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Viorel Ţentiu. Potrivit lui Ţentiu, autoritățile din Israel nu cunosc unde a plecat Șor. Menționăm că în ajun, presa a scris că Ilan Șor ar fi mers la Moscova. Ţentiu a mai spus că Federaţia Rusă este stat membru Interpol și că pe 6 noiembrie toate statele membre au fost solicitate să fie întreprinse măsuri de reţinere în caz că Șor va fi pe teritoriul lor. 

Potrivit reprezentantului Inspectoratului General al Poliției, autoritățile israeliene au confirmat că Șor a ieșit pe 6 noiembrie din Israel, însă zborul şi direcţia acestuia sunt necunoscute.

Dacă la ziua de ieri, din informaţiile operative ştiam că el a părăsit Israelul şi a plecat într-o direcţie necunoscută. Şi tot aseară am aflat că se tot vorbea că a plecat prin Turcia. Deci, noi aseară avem o confirmare oficială din Turcia că el nu are nicio intrare din 2015. Azi dimineaţă, autorităţile din Israel, oficial ne-au confirmat că într-adevăr dânsul a ieşit pe data de 6 noiembrie din Israel, după masă, dar zborul şi direcţia sunt necunoscute pentru autorităţile din Israel”, a menționat Viorel Ţentiu.

El a mai spus că Federaţia Rusă este stat membru Interpol și că pe 6 noiembrie toate statele membre au fost solicitate să fie întreprinse măsuri de reţinere în caz că Șor va fi pe teritoriul lor.

Federaţia Rusă este stat membru Interpol şi secretariatul general de la Lyon va fi solicitat de către Republica Moldova ca să intervină în cazul în care va fi nevoie. La data de 6, toate statele membre Interpol au fost solicitate, în cazul în care cetăţeanul Şor va fi pe teritoriul acestor state, să fie întreprinse măsuri pentru reţinere şi arestul acestuia conform solicitării Republicii Moldova”, a adăugat Ţentiu.

***

Pe 8 noiembrie, presa din Republica Moldova a scris cu referire la surse că oligarhul fugar Ilan Șor a zburat din Istanbul la Moscova, unde urmează să aibă o întrevedere. Se menționa că la reuniune ar urma să participe deputații socialiști Adrian Albu și Bogdan Țîrdea, precum și secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) Igor Dodon. Precizăm în acest context că, pe 9 noiembrie – la ora 09:30, Igor Dodon a oferit declarații jurnaliștilor de la sediul PSRM din Chișinău.

Menționăm că pe 8 noiembrie, NewsMaker a solicitat o reacție de la purtătoarea de cuvânt a PSRM Carmena Sterpu cu referire la informația din presă. Aceasta a sugerat că informația ar fi „fake news”. „Le recomandăm autorilor acestui fake news să scrie scenarii de filme artistice fantasy. Ar avea succes”, a declarat reprezentanta PSRM.

Totuși, Adrian Albu și Bogdan Țîrdea au confirmat că se află la Moscova, unde pe 8 noiembrie au participat la o reuniune a reprezentanților țărilor din Comunitatea Statelor Independente, dedicată „temelor de securitate”. Totodată, deputații au negat informațiile apărute în presă despre presupusa reuniune.

***

Amintim că Ilan Șor a fugit din Republica Moldova în Israel în urmă cu patru ani, adică în 2019 – unde, potrivit unor investigații jurnalistice, trăiește în lux. După ce în iunie 2023, partidul care îi purta numele a fost declarat neconstituțional, în Moldova s-au activitat partidele „Renaștere” și „Șansă”, prin care Ilan Șor a continuat să se implice în politica din Moldova. Pe 3 noiembrie, cu două zile înainte de alegerile locale, Partidul „Șansă” a fost exclus din cadrul scrutinul pentru că era finanțat de un grup criminal organizat condus de Ilan Șor. Ulterior, pe 7 noiembrie, Arina Corșicova, candidata la funcția de primar de Bălți care a acces în turul doi de scrutin și care este susținută de Ilan Șor, a fost exclusă din cursa electorală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: