France24

Italia a introdus carantină la nivel național pentru vacanța de iarnă

Italia se alătură țărilor europene care înăspresc măsurile anti-COVID în perioada sărbătorilor. Premierul Giuseppe Conte a anunțat vineri seară că toată Italia va fi considerată zonă roșie între 24 decembrie și 6 ianuarie. Asta înseamnă că va fi interzisă ieșirea din case pentru alte motive decât deplasarea la muncă sau urgențele medicale.

Mai mult, magazinele neesențiale, restaurantele și barurile se vor închide, la fel și saloanele cosmetice.

Supermaketurile și farmaciile rămân deschise însă doar până la ora 21:00.

În plus, este interzisă deplasarea între regiunile italiene.

În ceea ce privește numărul de invitați, italienii vor putea primi în case maximum două persoane care nu locuiesc cu ei, doar între orele 5:00 și 22:00.

Țară crunt lovită în primul val al epidemiei, Italia renunțase luna aceasta la mare parte din restricțiile impuse în toamnă, după ce numărul de cazuri de îmbolnăviri a început să scadă. Dar specialiștii erau îngrijorați: imediat după relaxare, străzile s-au umplut imediat de lume, așa că era de așteptat ca Italia să urmeze exemplul Germaniei cu o carantină totală de sărbători. Presa din Peninsula a scris că la nivelul guvernului se discuta ca toată țara să fie declarată zonă roșie de sărbători, cu cel mai sever nivel de restricții, tocmai pentru a evita un al treilea val în ianuarie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Mihai Popșoi / Facebook

Ministerul de Externe, prima reacție după expulzarea a 13 moldoveni din Polonia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirmă că a fost informat despre deportarea a 13 cetățeni moldoveni din Polonia. Instituția a precizat că oamenii au fost aduși cu un zbor charter.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, într-un comunicat, că a fost informat de către Ambasada Republicii Moldova la Varșovia cu privire la organizarea de către autoritățile poloneze a unui zbor charter pentru repatrierea cetățenilor moldoveni aflați ilegal pe teritoriul Poloniei.

Procedura are loc în baza mecanismelor internaționale de readmisie, iar autoritățile Republicii Moldova au oferit sprijinul necesar pentru autorizarea survolului și aterizării aeronavei pe Aeroportul Internațional Chișinău”, a menționat MAE.

Instituția a precizat că această acțiune nu este un caz izolat, iar o operațiune similară a avut loc și în luna aprilie 2025.

Ministerul va continua să colaboreze cu autoritățile poloneze pentru gestionarea acestor cazuri în conformitate cu normele internaționale”, a subliniat MAE.

Amintim că, pe 15 iulie, purtătorul de cuvânt al Guvernului polonez, Adam Szłapka, a anunțat că 13 moldoveni și 27 de georgieni au fost deportați forțat din Polonia, fiind considerați o amenințare la adresa securității naționale sau a ordinii publice. El a precizat că măsura face parte dintr-o operațiune de returnare forțată a migranților.

La rândul său, Serviciul de Grăniceri din Polonia a menționat că persoanele vizate au încălcat legislația privind imigrația sau sunt suspectate de implicare în activități ilegale, precum trecerea frauduloasă a frontierei, conducerea sub influența alcoolului și alte infracțiuni.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: