Facebook/Iv Ceban

Italia: Peste două mii de medici au fost suspendați din funcție pentru că nu s-au vaccinat împotriva Covid

Aproape 2.000 de medici şi dentişti din Italia au fost suspendaţi din activitate pentru că au refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19, a indicat Asociaţia naţională profesională FNOMCeO, relatează Agerpres. În jur de 6.000 de asistente, infirmiere şi alte cadre de îngrijire au fost de asemenea suspendate pentru că nu s-au vaccinat.

Aceşti 1.913 de medici şi dentişti nu au introdus până acum într-un registru naţional dovada de vaccinare, a precizat asociaţia. În luna noiembrie fuseseră suspendaţi 1.656 de medici şi dentişti din acelaşi motiv.

În baza unei legi intrate în vigoare în aprilie, personalul medical are obligaţia de a se vaccina împotriva COVID-19.

Evidenţele asociaţiei arată că mai mult de 33.500 de medici din Italia nu sunt vaccinaţi cu schema completă. Printre ei se numără şi cei care au trecut prin boală şi aşteaptă să se vaccineze, cei care s-au vaccinat în afara ţării şi cei care nu se pot vaccina din motive medicale.

În jur de 6.000 de asistente, infirmiere şi alte cadre de îngrijire au fost de asemenea suspendate pentru că nu s-au vaccinat. Un număr similar de angajaţi nu este prezent la muncă din cauza infectării cu coronavirus sau pentru că se află în carantină.

Creşterea rapidă a numărului de infectări zilnice consemnat de la începutul anului a determinat guvernul să înăsprească şi mai mult restricţiile.

Începând de joi, italienii sunt obligaţi să prezinte un test negativ pentru a putea intra într-o frizerie sau într-un salon de înfrumuseţare, spre exemplu.

În cursul acestei luni, Italia a introdus şi măsura controversată a obligaţiei de vaccinare pentru persoanele peste 50 de ani. Potrivit datelor oficiale, numărul de vaccinări în rândul acestei categorii de vârstă a crescut ulterior semnificativ.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/ad.nl

Presupus caz de abuz sexual asupra unei minore din raionul Călărași: ce spune poliția

Poliția a pornit o cauză penală după ce a fost sesizată cu privire la presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unei minore din raionul Călărași. Copila se afla în raionul Ștefan Vodă în momentul în care ar fi avut loc faptele reclamate. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că expertiza medico-legală nu a identificat semne care să confirme comiterea unui act sexual, însă ancheta continuă.

Potrivit unui comunicat al IGP, sesizarea a fost făcută la 28 mai. Imediat după sesizare, autoritățile au dispus efectuarea unei expertize medico-legale a minorei. „Potrivit concluziilor acesteia, nu au fost constatate semne care să confirme comiterea unui act sexual”, a precizat instituția.

Cazul a continuat să fie investigat, întrucât sesizarea viza presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unui minor. Pe acest fapt a fost pornită o cauză penală.

În cadrul urmăririi penale au fost audiate persoanele relevante și mai mulți martori. Minora a fost audiată în condiții speciale, cu respectarea garanțiilor prevăzute de lege și a interesului superior al copilului.

Poliția a anunțat că a identificat și a audiat o persoană în calitate de bănuit. Aceasta nu recunoaște comiterea faptelor investigate.

Pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, anchetatorii au dispus mai multe evaluări și expertize de specialitate, inclusiv o evaluare psihologică și o expertiză psihiatrică a minorei.

Investigația se desfășoară sub conducerea procurorului, iar polițiștii continuă acțiunile procesuale pentru administrarea probelor și stabilirea circumstanțelor cazului.

Poliția a precizat că nu va divulga identitatea minorei, conținutul declarațiilor acesteia sau alte informații care ar putea duce la identificarea ei, pentru a proteja interesul superior al copilului și pentru a nu prejudicia ancheta.

Precizările IGP vin după ce mama minorei a comunicat public despre cazul despre presupusul caz de abuz sexual.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: