parlament.md

Iulian Munteanu, membrul CSM aflat în mijlocul unui scandal de corupție, și-a depus cererea de demisie

Membrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Iulian Muntean, care se află în centrul unui scandal, după ce a ieșit la iveală faptul că este vizat într-un dosar penal pentru corupție, și-a depus cererea de demisie. Cererea de eliberare din funcție a fost depusă pe 26 septembrie, la Secretariatul Parlamentului. Informația a fost confirmată pentru NM de către Augustina Bădica, consultant principal în cadrul Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului

Amintim că, pe  20 septembrie, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Iulian Muntean, membru actual al CSM, este implicat într-o investigație penală, conform articolului 324 din Codul Penal. Informația a fost confirmată pentru NM de Procuratura Anticorupție. La câteva ore distanță, în aceeași zi, informația a fost confirmată și de Iulian Muntean. Magistratul nu a negat faptul că în anul 2018 a fost pornită o cauză penală, în cadrul căreia i-a fost atribuit statutul procesual de învinuit.

Cazul proaspătului magistrat de la CSM, care a fost înaintat în funcție de Parlament, susținut de PAS și care a primit undă verde din partea Comisiei de pre-Vetting, deși avea dosar penal pe rol, a stârnit un val de reacții în societate. Detalii – AICI 

De menționat în acest context că demisia lui Muntean a fost cerută, pe 22 septembrie, de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, și de Consiliul Superior al Magistraturii. Anterior, într-o reacție, Iulian Muntean a spus că dosarul penal i-ar fi fost „fabricat” de regimul Plahotniuc pentru a-l intimida. Mai mult, membrul CSM a declarat că nu intenționează să demisioneze din funcție. Pe 22 septembrie, Muntean a declarat că „se gândește” să își depună mandatul la secretariatul Parlamentului și a răspuns la mai multe întrebări ale jurnaliștilor și societății civile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: