digi24.ro

Joe Biden, primul discurs în calitate de președinte al SUA: „Este timpul să vindecăm America” (VIDEO)

Administrația noastră va fi despre oameni și vom face ca America să fie respectată din nou în lume, a spus democratul Joe Biden, sâmbătă seara, în primul său discurs ca președinte ales al Statelor Unite. Trebuie să facem din această țară un tărâm pentru toată lumea. Trebuie să reclădim spiritul acestei țări, a subliniat el, într-o nouă pledoarie pentru unitate.

„Oamenii acestei națiuni au vorbit, ne-au atribuit o victorie clară”, dar „nu sunt state roșii și state albastre, sunt doar Statele Unite”, a spus Joe Biden, comentând rezultatul alegerilor, potrivit digi24.ro

„Cei care ați votat pentru președintele Trump, vă înțeleg dezamăgirea, și eu am pierdut de câteva ori, dar haideți să ne dăm reciproc o șansă, să fim toți americani, să fim uniți și să construim, e timpul să vindecăm America”, a spus democratul adresându-se susținătorilor actualului locatar de la Casa Albă.

„E timpul să lăsăm deoparte cuvintele grele, să mai scădem temperatura, să ne vedem din nou, să ne ascultăm din nou și să avansăm. Trebuie să încetăm să ne tratăm oponenții drept dușmani. Nu sunt dușmani. Sunt americani. Biblia ne spune că pentru orice există un timp, un timp pentru a construi, un timp pentru a culege, un timp pentru a semăna și un timp pentru a vindeca. Este timpul să vindecăm America”, a arătat Joe Biden.

Mii de susținători pro-Trump au ieșit să protesteze, sâmbătă, în diverse fiefuri republicane, mai ales după ce Donald Trump a dat un mesaj clar că nu are de gând să-și recunoască înfrângerea. El acuză că votul a fost fraudat și se va adresa justiției.

„Întotdeauna am crezut că America poate fi definită printr-un singur cuvânt: Posibilități. Nu e nimic să nu putem face împreună”, a transmis Joe Biden.

Joe Biden a ținut să marcheze și un alt moment esențial: „Vicepreședinta noastră Kamala Harris scrie istorie”, a spus Joe Biden despre cea care va deveni prima femeie ce va accede în această funcție.

„În seara aceasta, toată lumea privește la America”, a mai spus fostul vicepreședinte. „America este un far pentru întreaga lume. Și vom conduce nu numai prin exemplul puterii noastre, ci prin puterea exemplului nostru”, a promis Joe Biden, dând de înțeles că politica externă va fi o componentă importantă pentru administrația sa.

Președintele ales a schițat prioritățile administrației sale, punând accent pe necesitatea urgentă de a lua măsurile adecvate pentru combaterea pandemiei, dar și pentru a reface economia. Trebuie să avem clima sub control și să apărăm democrația, a punctat Joe Biden alte direcții ale politicilor sale.

În așteptatul său discurs de președinte ales, Joe Biden a avut un ton mult mai asertiv, mai ferm și mai mobilizator față de precedentele apariții publice.

Nu în ultimul rând, Joe Biden a ținut să-i aducă un omagiu celei care i-a stat alături o viață: soția sa. „Sunt soțul lui Jill și n-aș fi aici fără iubirea și sprijinul ei. Este un om care s-a dedicat educației. Va fi o primă-doamnă minunată, sunt așa de mândru de ea”, a spus Joe Biden.

Ca de fiecare dată, l-a evocat și pe Beau, fiul său care a murit în urmă cu cinci ani și care era considerat moștenitorul său politic. Beau Biden a fost cumva omagiat și altfel. Focul de artificii care a urmat la Wilmington s-a desfășurat pe fondul sonor al melodiei „Sky Full of Stars” a celor de la Coldplay, una dintre formațiile muzicale preferate ale lui Beau. De altfel, solistul Chris Martin a cântat la funeraliile din 2015 ale lui Beau Biden.

Joe Biden și-a încheiat discursul amintind de cuvintele bunicilor săi: „Păstrează credința!” îmi spunea bunicul. „Nu, răspândește-ți credința!”, îmi spunea bunica, a declarat Joe Biden îndemându-i pe americani să adopte spiritul acestor sfaturi.

Joe Biden a vorbit din orașul său de reședință din Delaware, Wilmington. Scena a fost amenajată într-o parcare, unde au venit cu mașinile mii de susținători entuziaști. Având steaguri în mâini, ei i-au întâmpinat cu urale și cu claxoane pe Joe Biden și Kamala Harris.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Cea mai mare pictură pe apă din lume – realizată la Chișinău. O pictoriță a intrat în Cartea Recordurilor Guinness

Ludmila Cuptor, pictoriță din Republica Moldova, a stabilit un record mondial, realizând cea mai mare lucrare din lume în tehnica Ebru – pictura pe apă. Performanța sa a fost recunoscută oficial de o adjudecătoare Guinness World Records, venită din Regatul Unit pentru validarea rezultatului. Evenimentul a fost găzduit de un centru comercial din capitală, transmite IPN.

Ludmila Cuptor a menționat că acest moment marchează împlinirea unui vis. „Este rezultatul unor ani de căutări interioare, de muncă, efort, ezitări, speranțe și curaj. Este inspirată din tehnica clasică turcă – Ebru, pictura pe apă, o artă pe care am descoperit-o în 2019, în Italia. A fost dragoste la prima vedere”, a relatat artista.

Pictorița a explicat faptul că lucrarea este realizată pe apă, iar apoi este imprimată pe o pânză specială. Potrivit ei, cele șapte culori ale curcubeului care sunt utilizate în tablou simbolizează 70 de ani ai Cărții Recordului Guinness, dar și reprezintă un simbol al speranței și unității.

Autoarea lucrării a adăugat că pictura surprinde o câmpie din Moldova, plină de verdeață și flori, în toiul primăverii, care emană o senzație de liniște și aduce satisfacție sufletească.

Procesul de realizare a picturii a fost urmărit de adjudecătoarea Guinness World Records, Paulina Sapinska. În urma unei evaluări, aceasta a recunoscut oficial performanța. Paulina Sapinska a declarat că autoarea lucrării a respectat toate criteriile stabilite de Guinness World Records și aproape a dublat dimensiunea recordului anterior, care era de 20,86 metri pătrați.

Această lucrare are 39,97 metri pătrați. Așadar, este o încercare foarte impresionantă și un nou titlu Guinness World Records”, a notat adjudecătoarea Paulina Sapinska.

Angela Cutasevici, viceprimar al capitalei, afirmă că acest eveniment marchează curajul, inteligența și creativitatea. „Este foarte frumos că în fața publicului, a chișinăuienilor, se scrie istoria cu artista Ludmila Cuptor. Ceea ce văd este într-adevăr foarte frumos, inclusiv jocul de culoare, și mesajul artistic pe care îl transmite pictorița este impresionant”, a mai spus Angela Cutasevici.

Atunci când organizatorii au venit cu solicitarea de a fi parteneri ai acestui eveniment, noi, cei de la Primăria Chișinău, am spus din start că vom fi alături, fiindcă astfel de inițiative ne fac să fim mândri, atât ca oraș, cât și ca țară. Este un lucru care ne face pe noi, cei care educăm tânăra generație, să-i insuflăm mândria față de valorile cultivate aici”, a spus șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi.

La finalul evenimentului, autoarea tabloului a primit un certificat oficial care atestă noul record Guinness pentru cea mai mare pictură Ebru din lume. Tabloul va fi expus în următoarele săptămâni la Port Mall, iar ulterior va deveni o piesă muzeală.

IPN
IPN
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: