novayagazeta.eu

Jucăriile Huggy Wuggy sunt retrase din vânzare în Rusia, după ce au fost declarate nesigure

Magazinele din Rusia au început să retragă de pe rafturi jucăriile Huggy Wuggy, după ce Roskacestvo, agenția responsabilă pentru controlul calității, a desfășurat un studiu și a depistat numeroase încălcări, inclusiv în ceea ce privește siguranța articolelor, informează Novaya Gazeta cu referire la site-ul instituției. 

Potrivit comunicatului de presă, principalele încălcări țin de lipsa informațiilor cu privire la producător și caracteristicile jucăriilor respective, care sunt produse, în mare parte, în China.

De asemenea, instituția a depistat neconcordanțe tehnice cu privire la conținutul de fenol, indicele de toxicitate în mediul acvatic și aspectul exterior al jucăriilor după cinci spălări la temperaturi de 30 °C.

Mai multe magazine online mari din Rusia, precum „Ozon”, „Yandex.Market”, „Wildberries” și „Sbermegamarket” au retras din vânzare aceste jucării. Și retail-ul „azbuka-detstva.ru” a renunțat la produs.

Magazinul detmir.ru a solicitat producătorilor rezultatele repetate asupra testării produselor și a anunțat că în lipsa acestora, noile livrări vor fi blocate.

 

novayagazeta.eu

Jucăria Huggy Wuggy a devenit populară la începutul anului curent. Aceasta reprezintă un personaj din jocul video horror Poppy Playtime, al cărui prim episod a fost lansat de compania MOB Games în octombrie 2021. Potrivit scenariului, Hyggy Waggy îl vânează pe jucător, ex-angajat al fabricii de jucării Playtime Co. Acesta era inițial bun, însă în urma unui incident la fabrică s-a transformat în monstru.

Versiunea feminină a lui Huggy Waggy este Kissy Missy, de culoare roz. În jocul original, acest personaj lipsește.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Inima Moldovei/Facebook

Vlah susține că la unii membri ai partidului său au loc percheziții. Ce spune poliția

Lidera Partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a anunțat că în dimineața zilei de 2 septembrie au loc percheziții la unii colegi de-ai săi din partid. Anunțul a fost făcut la scurt timp după ce Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat 60 de descinderi în sudul Republicii Moldova, într-un dosar de corupere electorală.

„După cum am avertizat ieri, guvernarea a trecut la o nouă etapă în încercarea de a ne reduce la tăcere. De dimineață la unii colegi din Partidul Republican „Inima Moldovei” au loc percheziții. Motivul, evident, e inventat și formal. Scopul real – încercarea de a ne intimida și a ne discredita”, a scris Irina Vlah pe Facebook.

NewsMaker a solicitat poliției confirmarea sau infirmarea perchezițiilor la reprezentanții „Inima Moldovei”. „Noi documentăm persoane vizate în corupere și finanțare electorală ilegală. Chiar nu cunosc datele fiecărei persoane documentate, iar dacă doamna Vlah se regăsește în acest gen de ilegalitate – îi aparține”, a declarat șefa Secției Comunicare și Protocol a IGP Diana Fetco.

Reprezentanții IGP au anunțat că, în dimineața zilei de 2 septembrie, în sudul Republicii Moldova, au avut loc 60 de percheziții „în contextul unei cauze penale pentru corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor politice/a grupurilor de inițiativă/ a concurenților electorali săvârșită în proporții mari și spălarea de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari”.

***

Partidul „Inima Moldovei” face parte din Blocul Electoral „Patriotic”, care mai reunește Partidul Socialiștilor (Igor Dodon), Partidul Comuniștilor (Vladimir Voronin) și Partidul „Pentru Viitorul Moldovei” (Vasile Tarlev).

Lidera partidului, Irina Vlah, a fost inclusă recent pe lista de sancțiuni a Canadei. La sfârșitul lunii august, Canada a anunțat sancțiuni împotriva mai multor persoane și structuri din Republica Moldova. Decizia a fost motivată prin „activități de ingerință rusă înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025”. Pe lista sancțiunilor au fost incluse 16 persoane, printre care: Evghenia Guțul, Mihail Vlah, Irina Vlah, Victor Petrov, Nelli Parutenco, Natalia Parasca, Dmitri Buimistru, Alexei Lungu, Veaceslav Valico, Victoria Furtună, Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi.

Vlah declara că este uimită să-și vadă numele pe lista de sancțiuni. Fosta bașcană a Găgăuziei a anunțat că va cere explicații oficiale în legătură cu această decizie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: