screenshot

Judecătoarea Marina Rusu denunță un „plan” pentru discreditarea sa, după protestul la CSM. Reacția SIS

Judecătoarea Marina Rusu, care a protestat în fața Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru că, revenind la serviciu cu program redus ca să-și poată alăpta copiii mici, i s-ar fi repartizat același volum de lucru ca și colegilor cu program complet, a declarat că unei structuri de stat „i-a fost dată indicația” să colecteze „toate informațiile posibile” despre ea și copiii săi, cu scopul de a o discredita. Reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate (SIS) au respins pentru NM „orice acuzații privind implicarea instituției în acțiuni ilegale”, exprimând regret că judecătoarea „a ales să dea curs unor afirmații provenite din surse ale căror intenții ar fi discreditarea instituțională”.

Declarațiile judecătoarei

„În această dimineață mi s-au comunicat informații care mi-au tăiat literalmente picioarele. Pentru a mă opri și a mă determina să renunț la luptă, s-a decis atacarea mea ca mamă și distrugerea reputației mele de mamă bună. Mi s-a spus că unei structuri de stat i-a fost dată indicația să colecteze despre mine și despre copiii mei toate informațiile posibile: când au fost bolnavi, unde au fost tratați, cum învață, dacă figurează în vreun fel de evidențe și orice poate fi folosit nu pentru protecția copiilor, ci pentru discreditarea mea”, a scris judecătoarea pe Facebook în seara zilei de 23 decembrie.

Ea a adăugat că, „drept prim argument”, s-ar intenționa folosirea spitalizării fiului ei cel mic, vara trecută. „Nu am scris niciodată despre acest lucru — nici pe rețelele sociale, nici public. Dar mi s-a comunicat și diagnoza. Aflarea acestei informații a fost posibilă doar prin acces ilegal la comunicările mele personale și la convorbirile telefonice. (…) Mi-a fost descris chiar și planul de acțiune: mai întâi o „publicație întâmplătoare” în presă; apoi autoritățile pentru protecția copilului „află din mass-media”; urmează verificări, procese-verbale, suspiciuni de „neîndeplinire a obligațiilor părintești”. În caz extrem dacă nu mă opresc — lansarea subiectului privind decăderea din drepturile părintești”, a adăugat judecătoarea.

„Oamenii care ar trebui să se ocupe de securitatea națională au decis, se pare, că o mamă cu mulți copii, o femeie pașnică, este o țintă potrivită”, a mai scris judecătoarea.

Reacția SIS

Solicitați pentru un comentariu, reprezentanții SIS au declarat că au luat act de declarațiile publice făcute de judecătoarea Marina Rusu. Serviciul a mai spus că „respinge categoric orice acuzații privind implicarea instituției în acțiuni ilegale”.

„Serviciul își exprimă regretul că doamna Rusu a ales să dea curs unor afirmații provenite din surse ale căror intenții ar fi discreditarea instituțională și erodarea încrederii publice atât în Serviciul de Informații și Securitate, cât și în sistemul judecătoresc. SIS își desfășoară activitatea în limitele cadrului legal, în interesul securității naționale și al statului de drept”, a declarat pentru NM purtătoarea de cuvânt a instituției, Daniela Mînzat.

***

Pe 20 decembrie, judecătoarea Marina Rusu a declarat că este mamă a șapte copii, dintre care cinci sunt minori, iar doi dintre aceștia sunt încă sugari. Ea a precizat că a decis să revină la muncă cu program redus de patru ore pe zi, incluzând o pauză de 30 de minute pentru alăptare, și a precizat că legea îi permite acest lucru și că este remunerată cu jumătate din salariu. Totuși, judecătoarea s-a plâns că i se repartizează același volum de muncă ca și colegilor cu program complet și salariu integral, fiind nevoită să rămână peste program. Ea a declarat că a sesizat instituțiile responsabile, „însă soluționarea acestei probleme a fost suspendată de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pe termen nedeterminat”.

Pe 22 decembrie, judecătoarea a protestat la sediul CSM, alături de câțiva actuali și foști angajați ai sistemului judiciar, inclusiv avocatul Partidului „Moldova Mare”, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, Igor Hlopețchi și ex-magistrata Victoria Sanduța. Rusu a spus că, anterior, asupra sa au fost pornite proceduri disciplinare pentru neexaminarea în termen a dosarelor. Manifestanții au discutat cu președintele CSM, Sergiu Caraman, care a precizat că Rusu are în prezent program de 4 ore, cu pauză de 30 de minute pentru alăptare, dar procentul de dosare repartizat nu poate fi redus, conform Regulamentului privind distribuirea aleatorie a dosarelor. Caraman a adăugat că CSM intenționează să modifice Regulamentul.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Nova Post a deschis primul spațiu de poștomate din Republica Moldova

Noul spațiu de poștomate al companiei Nova Post, amplasat pe Bulevardul Dacia 62C (în orășelul Aeroportului din Chișinău), răspunde celor mai noi tendințe de urban logistics și asigură un serviciu de livrare rapid și accesibil pentru locuitorii din zonă, precum și pentru cei aflați în tranzit.

Noua locație oferă o infrastructură modernă, concepută pentru a gestiona un volum mare de colete și pentru a reduce timpii de așteptare. Noua locație oferă o infrastructură modernă, concepută pentru a gestiona un volum mare de colete și pentru a reduce timpul de așteptare. Spațiul are o suprafață totală de 115 m², iar linia de poștomate se întinde pe 35 de metri, fiind formată din 66 de secțiuni și 624 de celule. Astfel, acesta devine cel mai mare spațiu de poștomate din țară, transformând zona aeroportului într-un punct strategic de micro-logistică urbană.

Alegerea orășelului Aeroportului nu este întâmplătoare. Fiind un nod de tranzit intens și o zonă rezidențială aflată în continuă dezvoltare, locația reprezintă mediul ideal pentru implementarea conceptelor de livrare din noua generație. În țările din Uniunea Europeană, spațiile dedicate de tip delivery room sunt deja integrate ca infrastructură de bază în zonele circulate și în ansamblurile rezidențiale, pe fundalul creșterii accelerate a comerțului online.

„Nova Post implementează sistematic principiul aproximației maxime față de client și instalează poștomate direct lângă case. Acest format îl numim «accesibilitate în papuci», deoarece locuitorii pot primi colete literalmente în papuci și halat, 24/7, rapid și fără cozi. Poștomatele devin o parte integrantă a infrastructurii rezidențiale, la fel ca lifturile sau parcările. De aceea, am integrat un format nou pentru Moldova și planificăm să completăm spațiul cu servicii suplimentare”, declară Serhii Shapran, CEO Nova Post în Moldova.

În prezent, în spațiul de poștomate este posibilă doar primirea coletelor. Pe viitor, funcționalitatea va fi extinsă, urmând să devină posibilă atât păstrarea lucrurilor, cât și expedierea coletelor. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: