Tudor Mardei | NewsMaker

Junghietu: Aeroportul Chișinău dispune de rezerve de kerosen până la finalul lunii mai

Aeroportul internațional Chișinău are volume de kerosen suficiente pentru a acoperi consumul lunii mai. Precizarea a fost făcută pentru NewsMaker de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, aflat într-o vizită la Bruxelles. Potrivit oficialului, în contextul situației legate de kerosen din Europa, Uniunea Europeană analizează împreună cu statele membre un mecanism similar celui din domeniul gazelor naturale, iar R. Moldova urmează să vadă dacă poate beneficia de eventuale achiziții comune. Cu privire la impactul asupra curselor aeriene, ministrul a spus că sunt companii în Europa care își reduc numărul de zboruri, altele care au anunțat plăți suplimentare pentru bilete, dar și companii care au acces la kerosen suficient și nu planifică modificări.

Junghietu a fost întrebat de NewsMaker care este situația la aeroportul din Chișinău în contextul crizei de kerosen din Europa, dacă acest lucru ar putea duce la scumpirea biletelor de avion și dacă se discută cu partenerii europeni despre un eventual ajutor în cazul unei crize locale de kerosen.

„Volumele care sunt la moment contractate, achiziționate și disponibile pentru aeroportul internațional Chișinău acoperă consumul lunii mai”, a declarat ministrul. Totodată, el a precizat că aeroportul a lansat o licitație pentru achiziția cantităților necesare pentru perioada următoare.

Potrivit lui Junghietu, Uniunea Europeană analizează împreună cu statele membre un mecanism, similar celui din domeniul gazelor naturale, pentru achiziția de kerosen. „Dar acest mecanism este încă în discuție, încă în analiză, și vom vedea dacă putem și noi, eventual, să participăm sau să beneficiem de aceste achiziții comune”, a precizat ministrul.

În contextul crizei internaționale de kerosen, ministrul a mai spus că sunt companii aeriene în întreaga Europă care își reduc numărul de zboruri, astfel optimizându-și costurile. În același timp, potrivit ministrului, au fost companii care, la câteva săptămâni după ce această criză a kerosenului a pornit, au comunicat clienților care și-au făcut achiziții de bilete din timp că trebuie să plătească 20, 30 sau 40 de euro suplimentar la bilet. „Dar observăm și faptul că anumite companii aeriene care operează în spațiul european nu planifică întreruperi, au acces la kerosen suficient și mențin rutele tradiționale, care ar veni și să compenseze eventuale întreruperi de alte rute. Deci, alternative ar fi”, a precizat ministrul.

***

Prețul kerosenului pentru aviație s-a dublat în ultimele două luni, scrie Mediafax cu referire la The Guardian. Potrivit sursei citate, aproape 41% din combustibilul aviatic folosit în Europa tranzitează Strâmtoarea Ormuz, iar volumele globale de transport pentru kerosen și combustibil de avion au coborât recent la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată. Drept rezultat, companiile aeriene reduc curse, majorează tarifele și avertizează că efectele crizei ar putea dura luni sau chiar ani.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

9.000 de lei pentru un an de studii și manuale doar după achitarea datoriilor la un liceu de stat din Chișinău? „Părinți Solidari”: „Șantaj financiar”

Liceul „Academia Copiilor” din Chișinău ajunge în centrul unor noi acuzații. Asociația „Părinți Solidari” a publicat, în seara zilei de 17 septembrie, mai multe capturi de ecran din care reiese că mai multor părinți li s-ar fi cerut să achite câte 9.000 de lei pentru anul de studii 2026–2027. Mai mult, potrivit organizației, diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor de achitarea datoriilor către asociația de părinți.

„Elevii care au achitat contractul sunt așteptați mâine, în intervalul 10:00–12:00, pentru a-și ridica manualele”, se arată într-un mesaj adresat elevilor clasei a X-a.

Într-un alt mesaj, atribuit dirigintei, părinții sunt rugați să achite „obligațiile” restante către asociație „pentru a putea asigura primirea manualelor”. Din mesajele publicate nu este clar despre ce datorii este vorba și ce legătură au acestea cu distribuirea manualelor.

AO „Părinți solidari”

„Părinți Solidari” a publicat și un mesaj din grupul părinților elevilor clasei a V-a, potrivit căruia plata pentru anul de studii 2026–2027 ar constitui 9.000 de lei. Pentru detalii, părinții erau îndrumați către o persoană numită Ina, despre care organizația presupune că este administratoarea AO „Învățământul”.

AO „Părinți solidari”

Asociația consideră că mesajele indică o posibilă implicare a angajaților liceului în colectarea banilor și susține că asemenea practici contravin Codului de etică al cadrului didactic.

„Comportamentul dirigintei reprezintă o abatere gravă de la normele de deontologie profesională. Codul de etică al cadrului didactic interzice strict profesorilor încurajarea elevilor şi părinţilor să contribuie la activitatea fondurilor formale sau informale ale claselor, grupelor, instituţiilor de învățământ. Prin transformarea eliberării manualelor școlare (un drept gratuit garantat de stat) într-o pârghie de șantaj financiar pentru plata cotizațiilor către o asociație privată, cadrul didactic încalcă flagrant principiile de integritate, echitate și neutralitate pe care este obligat să le respecte în relația cu elevii și părinții acestora”, precizează Asociația „Părinți Solidari”.

Până la publicarea știrii, nici conducerea Liceului „Academia Copiilor”, nici Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău nu au comentat acuzațiile. NewsMaker va solicita reacții în dimineața zilei următoare și le va publica imediat ce le va primi.

Amintim, Liceul și asociația de părinți au fost vizate și anterior de controale. Într-un act din 2023, Autoritatea Națională de Integritate a constatat că directoarea Nina Horjan a primit, în perioada 2017–2020, în total 380.000 de lei de la AO „Învățământul”, sub formă de ajutor material financiar, fără a include banii în declarațiile de avere.

ANI a închis însă controlul după ce nu a constatat o diferență substanțială între averea și veniturile familiei și nici indicii privind săvârșirea unei infracțiuni. Inspectorul a concluzionat că omisiunile nu denotă intenția de a ascunde informațiile, dar a sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru verificarea respectării obligațiilor fiscale în legătură cu cei 380.000 de lei. Decizia Autorității poate fi consultată – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: