agora.md

Justiție pe bani. Doi polițiști din Chișinău riscă până la 10 ani de închisoare

Doi polițiști din Chișinău riscă de la 5 la 10 ani de închisoare și amendă de la 300 000 la 400 000 lei. Aceștia ar fi primit 400 euro mită. Polițiștii nu-și recunosc vina. Procurorii au declarat, pe 12 iunie, că cei doi polițiști au fost deferiți justiției. 

Procuratura Anticorupție a anunțat, pe 12 iunie, despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a doi ofițeri de investigații din cadrul Inspectoratului de Poliție Ciocana al Direcției de Poliție mun. Chișinău a IGP al MAI. Acestora le incriminată săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă.

Urmărirea penală a fost pornită în noiembrie 2022 de Centrul Național Anticorupție în baza unui denunț.

S-a stabilit că, învinuiții, aflându-se în timpul orelor de muncă, ar fi imobilizat denunțătorul sub pretextul aflării acestuia în căutare, având măsura de reprimare – aducerea forțată.

Pentru a nu-l escorta la Inspectoratul de poliție, unde eventual putea fi reținut, polițiștii, au acceptat și primit de la denunțător, mijloace bănești în sumă de 400 euro.

Învinuiții nu și-au recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa sub formă de se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Fără telefoane și ceasuri: Parlamentul va examina cu ușile închise structura și efectivul Armatei Naționale. Apelul lui Grosu🔥🔥🔥

Parlamentul va examina pe 8 octombrie proiectul de hotărâre privind aprobarea structurii generale și a efectivului Armatei Naționale, într-o ședință cu caracter închis. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, că documentul conține informații clasificate ca secret de stat.

„Proiectul de hotărâre va fi examinat într-o ședință cu caracter închis, deoarece documentul conține informații clasificate ca secret de stat și urmează regimul Legii cu privire la secretul de stat”, anunță Grosu.

Potrivit speakerului, la ședința închisă vor putea participa doar deputații și un număr foarte restrâns de angajați ai Secretariatului Parlamentului. Deputații vor avea acces în baza legitimației și nu vor putea avea asupra lor dispozitive electronice, inclusiv telefoane, laptopuri sau ceasuri.

„Facem apel la deputați să dea dovadă de responsabilitate și respect pentru Armata Națională și pentru eforturile depuse de aceasta pentru a proteja pacea și liniștea în Republica Moldova”, a mai scris Grosu în mesajul transmis.

Ședința plenară din 8 octombrie va începe la ora 13:00.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: