rbc.ru

Kievul confirmă: frontiera Ucrainei cu Moldova, pe segmentul transnistrean a fost minată, iar controlul înăsprit

Regiunea transnistreană, pe teritoriul căreia se află un contingent rusesc, ar putea fi folosită de Rusia pentru lovituri simulate în spatele frontului din Ucraina, distrugând logistica. În acest sens, la granița cu R. Moldova, pe segmentul transnistrean, se întreprind acțiuni de apărare, care includ minarea și detașamente suplimentare de frontieră. Informațiile au fost comunicate de Mihail Podoleak, consilierul președintelui Ucrainei, la ediția din 2 aprilie a emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău. Recent, o asemenea informație a apărut în spațiul public pe o pagină din Ucraina, ulterior a dispărut. Vicepremierul pentru Reintegrare a spus că „Ucraina are tot dreptul de a menține segmentul în capacitate de apărare sporită”.

„Se întreprind anumite acțiuni de apărare”

În timpul emisiunii, Podoleak a spus că în Transnistria se află contingentul rusesc, iar „Rusia folosește orice posibilitate ca să extindă teatrul de acțiuni militare, adică să desfășoare acțiuni provocatoare”. „Noi înțelegem că și Transnistria ar putea fi folosită de Rusia pentru lovituri simulate în spatele frontului în Ucraina, pentru lovituri asupra logisticii și, respectiv, vrem să ne asigurăm din această parte. Repet, că acolo se află un contingent și, pentru a nu fi aceste posibilități suplimentare ale Rusiei de a distruge pe undeva logistica, să provoace pe undeva mișcări, cum s-a întâmplat la o vreme cu Belarus pe direcția nord Cernigov-Jitomir și Volîn, respectiv, aici se întreprind anumite acțiuni de apărare”, a declarat el.

Potrivit lui Podoleak, acțiunile de apărare sunt „și minare și detașamente suplimentare de frontieră, controale suplimentare în zonă”. „Știți că toate aceste treceri sunt închise, din păcate, de când Rusia a preluat controlul asupra Transnistriei, mă refer la anii 90-91, respectiv, totul a fost închis și aceste treceri nu funcționează. Dar ele trebuie ținute sub control pentru ca Rusia să nu poată de acolo folosi grupuri de diversiune, detașamente de diversiune, și să provoace prin acțiuni terestre regiunea, distrugând logistica”, a adăugat el.

Ulterior, el a dat un exemplu, referindu-se la direcția Sumî și Cernigov, unde, a comunicat el, „periodic intră grupuri de diversiune în sate, distrug case de locuit, își bat joc de oameni, încearcă să ia pe cineva cu ei în calitate de ostatici, distrug infrastructura – poduri, obiecte energetice”. „Pentru ca toate acestea să nu avem pe direcția sud, se întreprind aceste măsuri”, a menționat el.

Potrivit lui Podoleak, „Rusia nu se va opri în escaladarea sa”. „Ei acum atacă, simulează lovituri cu drone, verifică cum funcționează sistemele antirachetă în diferite țări, inclusiv în România și Moldova. (…) Una dintre aceste activități este implicarea contingentului care se află pe teritoriile acaparate sau controlate ilegal pentru a provoca, deja prin intermediul operațiunilor terestre”, a declarat el.

Ce spune Chișinăul

Menționăm că informația despre fortificarea pe segmentul transnistrean, inclusiv prin lucrări de minare și desfășurarea de trupe suplimentare, a apărut inițial pe o pagină din Ucraina, ulterior a dispărut. La ediția din 2 aprilie a emisiunii „Cabinetul de umbră” de la Jurnal TV, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a fost solicitat să comenteze aceste informații. Chiveri a spus că nu cunoaște mai multe detalii. „Am urmărit și noi informația care a apărut, ca ulterior să dispară. Dar aș menționa că Ucraina are tot dreptul și nu numai dreptul, dar și interesul de a menține segmentul frontierei moldo-ucrainene, pe acest segment, într-o capacitate de apărare sporită. Nu aș fi foarte mirat dacă s-a întâmpla acest lucru”, a comunicat oficialul moldovean.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

igsu.govmd

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, dotat cu 43 de automobile noi. Proiectul are un buget de €40 mln

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a primit 43 de automobile de serviciu, care vor fi repartizate subdiviziunilor teritoriale pentru eficientizarea activităților de prevenire a situațiilor de urgență. Ceremonia de înmânare a avut loc pe 13 noiembrie, la Detașamentul salvatori și pompieri Botanica din Chișinău.

La eveniment au participat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, șeful IGSU, Aurel Baciu, și directorul Băncii Mondiale în Republica Moldova, Ulrich Schmidt.

Potrivit IGSU, noile automobile vor permite angajaților să ajungă mai rapid în localități, unde vor desfășura activități de informare și instruire a populației, vor identifica din timp pericolele și vor verifica nivelul de pregătire a formațiunilor de protecție civilă.

Șeful IGSU, Aurel Baciu, a menționat că dotarea specialiștilor cu mijloace de transport va contribui la pregătirea cetățenilor pentru a reacționa corect în situații de urgență, dar și la identificarea zonelor cu risc sporit.

La rândul său, directorul Băncii Mondiale în Republica Moldova, Ulrich Schmidt, a declarat că achiziția celor 43 de vehicule reprezintă un pas important în consolidarea cooperării dintre instituțiile Republicii Moldova și Banca Mondială, precum și în sporirea capacităților de prevenire și gestionare a dezastrelor.

Automobilele au fost procurate în cadrul proiectului „Consolidarea managementului riscurilor de dezastre și a rezilienței Republicii Moldova”, implementat cu sprijinul Băncii Mondiale. Proiectul are un buget estimat de 40 de milioane de euro.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: