Александр Миридонов

Kremlinul se joacă cu păpușile. Ce se petrece pa flancul stâng din Moldova și cine va deveni favoritul Moscovei

Alegerile locale au arătat că partidele pro-ruse mai au încă potențial în țara noastră. Urmează însă două scrutine importante, iar stânga va trebui să muncească din greu pentru a câștiga sprijinul nu doar al alegătorilor, dar și al Kremlinului. NM, împreună cu experți, a analizat dacă partidele de stânga vor concura între ele sau se vor uni și pe cine ar putea paria Moscova.

„Baricade” pe flancul stâng

Imediat după încheierea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor locale, liderul formațiunii politice „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a „declarat război” Partidului Socialiștilor (PSRM).

Usatîi a plecat din politica mare în vara anului 2021 după ce blocul „Renato Usatîi” a pierdut  alegerile parlamentare. Tot atunci a renunțat la mandatul de primar al municipiului Bălți. Un an mai târziu, în septembrie 2022, Usatîi și-a anunțat revenirea în politică și renașterea formațiunii „Partidul Nostru”. Un an mai târziu, partidul lui Usatîi a reușit să recâștige controlul asupra orașului Bălți, câștigând alegerile pentru funcția de primar a municipiului și mandatul de primar în alte șase centre raionale.

Declarând „război” socialiștilor, Usatîi i-a acuzat pe unii membri PSRM de legături cu lumea criminală. Anterior presa a scris despre legătura dintre candidatul PSRM pentru funcția de primar al orașului Bălți, Maxim Moroșan, cu interlopul Grigore Caramalac (cunoscut drept Bulgaru).

La rândul lor, socialiștii l-au acuzat pe Usatîi de calomnie, iar Maxim Moroșan a declarat că îl va acționa în judecată pe liderul formațiunii „Partidul Nostru”. Este de remarcat faptul că și socialiștii au obținut rezultate bune la alegerile locale generale, în ciuda faptului că experții au prezis „declinul” PSRM. Ei au reușit să câștige funcția de primar în zece centre raionale și să obțină primul loc la alegerile pentru consiliile raionale din nouă raioane.

Comentând „războiul” socialiștilor și a formațiunii „Partidul nostru”, doctora în științe politice Angela Colațchi a subliniat că scopul real al lui Usatîi nu este electoratul socialiștilor, ci electoratul oligarhului fugar Ilan Șor. „Războiul dintre Usatîi și socialiști durează din 2014. Totul a început cu alegerile parlamentare [2014], când partidul lui Usatîi a fost scos din cursa electorală, iar datorită acestui fapt socialiștii au obținut mai multe locuri în parlament. Și acum adevăratul scop al lui Usatîi este să câștige electoratul lui Șor. De ce al lui Șor? Pentru că aceasta este cea mai ușoară cale, din moment ce aceștia [Șor și Usatîi] au electorat aproape identic, care iubește declarațiile populiste”, crede expertul.

La rândul său, analistul politic Dionis Cenușă a menționat că oamenii s-au săturat de partidele politice actuale care reprezintă guvernul sau opoziția și, prin urmare, îi susțin pe populiști, „a căror imagine nu a fost încă discreditată”. „În comparație cu partidul toxic Șor, partidul lui Usatîi nu este asociat cu Rusia, dar menține un discurs populist foarte puternic. Acest lucru face partidul atractiv pentru o anumită categorie socială”, a spus Cenușă.

Șor, la rândul său, nu a declarat încă război niciunui reprezentant al opoziției. Dar la alegerile pentru funcția de primar al municipiului Bălți, după ce toți candidații lui Șor au fost retrași din cursă, acesta nu l-a susținut în turul doi nici pe candidatul formațiunii „Partidul Nostru”, nici pe cel socialist. Deși partidul „Șansă”, controlat de Șor, a fost scos din cursa electorală, celelalte partide ale acestuia au reușit să dea rezultate. De exemplu, candidatul partidului Forța Alternativă pentru Salvarea Moldovei (FASM), Tatiana Cociu, a câștigat alegerile pentru funcția de primar al orașului Orhei. Iar partidul Renaștere a obținut primul loc la alegerile pentru consiliul raional din raionul Taraclia.

Flancul stâng (ne) pro-rus

Nou pentru flancul stâng al Republicii Moldova, care pledează în mod tradițional pentru apropierea de Rusia, sunt politicienii care se distanțează de Rusia. Același Usatîi, după al doilea tur de scrutin pentru funcția de primar al municipiului Bălți, a cerut public să fie privat de cetățenia rusă. Cenușă califică comportamentul lui Usatîi drept „o încercare de a-i curăța numele”. „Este posibil ca un astfel de comportament să fie înscenat pentru a-i restabili imaginea, poziționându-se ca un politician populist fără etichetă geopolitică. Aceasta ar putea fi o strategie de luptă pentru a atrage alegătorii nemulțumiți sau alegătorii care tind să voteze împotriva tuturor”, a spus expertul.

Exemple mai impresionante de politicieni care au fost pro-ruși, dar au început să se distanțeze public de Rusia sunt primarul Chișinăului, liderul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) Ion Ceban și fostul bașcan al Găgăuziei Irina Vlah. „Ceban și Vlah au un trecut politic asociat cu Partidul Socialist și contacte politice strânse cu politicienii ruși la diferite niveluri. Acest lucru stârnește îngrijorări cu privire la „integritatea lor geopolitică”. Pentru a demonstra că aceste speculații sunt greșite, atât Ceban, cât și Vlah trebuie să nege în mod convingător orice legătură cu Rusia. Deoarece acest lucru nu se întâmplă, suspiciunile împotriva lor vor continua, cel mai probabil”, a menționat Cenușă.

Ceban a obținut primul mandat de primar al Capitalei în 2019, candidând din partea Partidului Socialiștilor. Trei ani mai târziu, în 2022, a creat partidul MAN, declarându-și orientarea pro-europeană. Cu toate acestea, mulți experți și-au exprimat neîncrederea cu privire la sinceritatea aspirațiilor europene ale primarului Chișinăului, chiar și în ciuda zvonurilor despre o posibilă fuziune a MAN cu Partidul Social Democrat din Europa (PSDE) sub egida Partidului Social Democrat Român (PSD).

Irina Vlah a fost aleasă pentru prima dată în funcția de bașcan în 2015. La acel moment, ea a fost susținută activ de PSRM, iar Vlah însăși a declarat despre necesitatea de a dezvolta relațiile și de a  coopera cu Rusia. Dar până la sfârșitul celui de-al doilea mandat bașcan, părerile lui Vlah s-au schimbat. Acum fostul guvernator pledează pentru integrarea europeană, dar subliniază că este necesar să „menținem relații pragmatice” cu toată lumea.

Experta asociației WatchDog Mihaela Sirițanu îi numește pe Vlah și Ceban „lupi în haine de oaie”, al căror scop este să obțină voturi din partea electoratului pro-european. „Nu trebuie să depună eforturi pentru a câștiga electoratul pro-rus, deoarece acesta oricum va vota pentru ei. Acum lupta se dă pentru alegătorii pro-europeni. Este o bună parte de oameni care s-a dezamăgit de PAS și care nu are alternativă. Alegerile locale au arătat că nu există concurenți puternici pentru PAS pe flancul drept”, a spus expertul.

Opoziția (ne) unită

În ciuda faptului că partidele de pe flancul stâng concurează acum între ele, Sirițanu este încrezătoare că vor apărea coaliții și alianțe pro-ruse înainte de alegeri.

Angela Colațchi crede că Irina Vlah poate juca rolul unui astfel de „unificator”. „În timp ce lebăda, racul și știuca trag trăsura în direcții diferite, Irina Vlah, pe fondul tuturor neînțelegerilor, poate acționa ca unificator”, a menționat expertul. Vlah a anunțat recent crearea platformei „Moldova” și a făcut apel la toate forțele care „se opun regimului PAS” să se alăture platformei.

„Miza” principală a Kremlinului

Politicienii de stânga vor trebui să lupte nu doar pentru electorat, ci și pentru sprijinul Kremlinului. Potrivit lui Colațchi, Moscova „se uită în continuare cu atenție” la politicienii din Moldova și, în cele din urmă, va alege cel mai puternic candidat, în opinia sa.

Siriţanu crede că Ceban ar putea deveni principalul candidat al Moscovei. În opinia ei, el va putea concura serios cu actuala președintă Maia Sandu. „Vlah vrea să participe și la alegerile prezidențiale, dar Ceban, în comparație cu Vlah, se află într-o poziție mai avantajoasă. Cel puțin pentru că are un rating mare la Chișinău, iar cei mai mulți alegători sunt concentrați la Chișinău”, a menționat expertul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NM Espresso: Tauber riscă 13 ani de închisoare, Nicușor s-a pronunțat în privința interdicției lui Ceban, iar «Pobeda» vrea să participe la alegeri

Start alegeri

Ieri, 14 iulie, în Republica Moldova a început oficial perioada electorală pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc pe 28 septembrie. Ce se știe despre participanții la alegeri și ce intrigi persistă — în articolul «Alegerile parlamentare din Moldova 2025: cronologie, candidați, intrigi, scenarii».

Alegeri: Blocul «Pobeda» și Guțul

În prima zi a perioadei electorale, Blocul «Pobeda» a depus actele la CEC. Blocul este format din partide apropiate lui Ilan Șor, care se ascunde la Moscova de justiția moldovenească.

Dacă CEC va înregistra blocul, ceea ce este puțin probabil, lista electorală ar urma să o aibă în frunte pe bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul. Intriga constă în faptul că deja pe 5 august ar putea fi pronunțată o sentință de condamnare împotriva lui Guțul în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid «Șor». În articolul «Guțul este adusă în prim-plan», NM a analizat dacă este aceasta o încercare a lui Șor de a-și proteja aliata de închisoare sau o manevră politică bine calculată.

Tauber: 13 ani de închisoare?

Între timp, procurorii au cerut o pedeapsă de 13 ani de închisoare pentru o altă aliată a lui Șor — deputata Marina Tauber, în dosarul privind finanțarea ilegală a partidului. Tauber nu se mai prezintă la ședințele de judecată de mai bine de jumătate de an. Potrivit unor informații, ea se află în Rusia.

În timpul ședinței de judecată, în fața instanței a avut loc un protest în susținerea lui Tauber. Poliția a declarat că unii participanți la acțiune au fost plătiți. Trei persoane, care ar fi împărțit bani, potrivit poliției, au fost reținute. În privința lor a fost deschis un dosar penal.

Ceban: povestea interdicției

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că interdicția de intrare în România aplicată primarului de Chișinău, Ion Ceban, a fost «rezultatul unei evaluări de securitate națională». Dan a refuzat să ofere detalii despre motivele concrete ale acestei interdicții.

Între timp, Ceban a comentat declarația lui Dan, spunând că «până în prezent nu există informații oficiale despre instituția din România care a luat decizia privind interdicția». El a adăugat că președintele român, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor pe acest subiect, «doar s-a bâlbâit și a zâmbit ironic».

Tudor Mardei / NewsMaker

Popșoi pleacă la Bruxelles

Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a plecat la Bruxelles, unde, în cadrul Consiliului Afacerilor Externe al UE, urmează să se întâlnească cu miniștrii de externe ai statelor membre, dar și cu comisarii europeni Kaja Kallas și Marta Kos. Popșoi are planificată și o întâlnire cu diaspora moldovenească.

Vizitele externe ale Maiei Sandu

Vizitele externe ale președintei Maia Sandu și ale angajaților administrației prezidențiale în prima jumătate a anului 2025 au costat bugetul 500 de mii de lei. În șase luni, președinta și consilierii săi au efectuat 33 de deplasări în străinătate.

Războiul din Ucraina și militarii moldoveni

Ministerul Apărării al Moldovei a calificat drept falsă informația potrivit căreia 10 militari ai Armatei Naționale ar participa la războiul din Ucraina, patru dintre ei fiind deja omorâți. Potrivit ministerului, niciun militar moldovean nu participă la acțiuni militare în afara țării.

HiTech Park în Stăuceni

Lângă localitatea Stăuceni ar putea apărea în următorii cinci ani un HiTech Park — un mini-oraș pentru specialiștii IT. Parlamentul a adoptat în ultima sa ședință un proiect de lege care stabilește regimul special de funcționare pentru noul M-park. Citiți mai multe detalii în articolul «200 de milioane de euro pentru un mini-oraș pentru IT-iști».

Ștefan Vodă: «Cealaltă Moldovă» 2.0

NM a lansat și a doua serie a proiectului «Cealaltă Moldovă». Primul episod a fost filmat în Ștefan Vodă — un oraș din sudul țării, situat la câțiva kilometri de granița cu Ucraina. Fondat ca o colonie germană numită Kizil, redenumit în perioada sovietică Suvorov, astăzi este unul dintre cele mai «tinere» orașe din țară: a obținut statutul de oraș în 1990. Despre cum este orașul acum, cum își duc traiul locuitorii, cum fac față problemelor și în ce cred, priviți în reportajul video NM.

Vești bune de la NM:

Redacția NewsMaker și-a lansat propriul canal în rețeaua de socializare X.com (fostul Twitter) în limba engleză. Acum puteți afla rapid, și în engleză, cum se pregătește țara pentru alegerile parlamentare importante din această toamnă. Abonați-vă pentru a nu rata nimic și distribuiți linkul celor care vor să fie la curent cu ce se întâmplă în Moldova.

Vremea: caniculă și ploi torențiale

La începutul săptămânii, potrivit prognozelor, se va menține canicula, iar în a doua parte a săptămânii se așteaptă o scădere a temperaturilor și sunt șanse mari de ploi torențiale însoțite de descărcări electrice. Ar fi bine.

Agenda zilei, 15 iulie:

  • 09:30 — Conferință de presă a partidului PAS
  • 10:00 — Ședința Consiliului Audiovizualului
  • 12:15 — Conferință de presă a blocului «Alternativa»

Bună dimineața!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: