La București va avea loc deschiderea expoziţiei „Ecouri” a pictorului Vasile Rață

Vineri, 2 aprilie 2021, între orele 16:00 şi 19:00, la galeria de artă „Arbor.art.room” din București va avea loc deschiderea expoziţiei „Ecouri” a pictorului Vasile Rață.

„Vasile Rață este un artist abracadabrant, asemenea unui continuator contemporan al dadaiștilor europeni și al avangardiștilor ruși. Îmi aduce aminte de constructivismul rus, dar și de Marcel Duchamp“, spune curatorul expoziției, Victoria Nagy Vajda.

„În opera artistului resimți influențe ale școlilor de artă de la Chișinău, Moscova, București și Italia (artistul a făcut o rezidență la Academia di Brera, Milano). Doar o astfel de mixtură de școli și culturi poate da naștere unor opere neobișnuite, care, deși provoacă privitorului o reacție ludică, atrag prin forma lor plastică realizată maiestuos și cu bun gust“, mai spune Victoria Nagy Vajda.

Expoziția „Ecouri” aduce în fața publicului o lucrare fantasmagorică, un Relax/Subterin, o navă asemănătoare submarinului, care navighează însă pe sub scoarța pământului. O navă ce ține de domeniul fantasticului, dar a cărei idee nu a fost trecută cu vederea de inginerii de la începutul secolului XX, puși pe căutarea unor mijloace de cucerire a Terrei și a Cosmosului.

Deschiderea expoziției „Ecouri/Echoes” se va face în conformitate cu toate normele sanitare în vigoare, iar programul de vizitare va permite un aflux constant de vizitatori. Intrarea în spațiul expozițional se efectuează direct din stradă şi nu permite staționarea niciunui grup, oricât de redus, de persoane.

Menționăm că Vasile Rață este unul dintre cei mai apreciaţi artişti plastici basarabeni. El şi-a expus lucrările la galerii din România, Italia, Ungaria, Olanda şi Japonia. În 2019, lucrările lui Vasile Raţă au fost expuse la Muzeul Naţional de Arte de la Chişinău.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Proiectul politicii fiscale pentru 2027, aprobat de Guvern, va aduce mai puțini bani la buget? Cu cât vor crește taxele și la ce

Guvernul a aprobat proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2027. Premierul Vasile Tofan a declarat că noua formulă a proiectului își propune să aducă 5,1 miliarde de lei la buget. Principala sursă de venituri ține de taxarea suplimentară a viciilor. Tofan și-a exprimat speranța ca proiectul politicii fiscale și vamale să fie adoptat până la sfârșitul lunii septembrie. Premierul a admis că sunt lucruri care pot fi îmbunătățite și a îndemnat societatea să vină cu recomandări. Potrivit lui Tofan, eventuale corectări vor putea fi făcute între lecturi în Parlament.

„Astăzi aprobăm și trimitem în Parlament proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2027. (…) A fost un exercițiu complicat. Acest Guvern a fost investit pe 22 iulie. Noi, din start, am fost într-o cursă contra-cronometru. De asta am insistat, chiar la prima ședință de Guvern, ca până pe 6 august să venim cu noua viziune de politică fiscală. (…) Pentru ca să avem destul timp pentru consultări, ca până la 1 ianuarie să fie destul timp ca contabilii, companiile, societatea civilă să aibă timp să se pregătească pentru această nouă politică-fiscală. (…) E foarte important ca această politică-fiscală să meargă în Parlament cât de curând posibil și acolo să lăsăm mai mult spațiu pentru eventuale completări, dacă sunt necesare”, a comunicat Tofan în debutul ședinței Guvernului.

Tofan a spus că noua formulă a proiectului își propune să aducă 5,1 miliarde de lei la buget, față de prima versiune a politicii fiscale – 6 miliarde de lei. „Un pic mai puțin”, a comunicat Tofan, adăugând că în noua formulă „au fost puse accentele corect”. „Din această politică fiscală, principală sursă de venituri ține de taxarea suplimentară a viciilor – circa 2,7 miliarde de lei”, a precizat Tofan.

„Încurajez în continuare societatea civilă, mediul de afaceri: dacă mai sunt scăpări din partea noastră, dacă sunt lucruri care pot fi corectate, avem metoda democratică de a o face între lecturile în Parlament”, a declarat premierul. „Admit că mai sunt lucruri care pot fi îmbunătățite la acest proiect de lege și încurajez toată lumea să vină cu recomandări. (…) Dacă sunt lucruri pe care le putem repara, o să le reparăm. (…) Cred că o să avem dezbateri intense în Parlament. În același timp sper să putem totuși adopta această politică până la sfârșitul lui septembrie ca să poată intra în vigoare înainte de octombrie”, a menționat Tofan.

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a precizat că politica fiscală este propusă în mare parte să intre în vigoare pentru anul 2027, cu excepția TVA la colete, care se propune să intre în vigoare pe 1 octombrie 2026.

Ce prevede proiectul

În ceea ce privește impozitarea persoanelor juridice și fizice care practică activitate de întreprinzător, se propune majorarea de la 7% la 12% a cotei impozitului pe venit pentru gospodăriile țărănești, extinderea aplicării cotei „0” pentru profitul nedistribuit, revizuirea condițiilor de eligibilitate a contribuabililor drept subiecți a impozitării cu 4% și eliminarea unor scutirii de la plata impozitului pe venit.

În ceea ce privește impozitarea persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător, se propune majorarea scutirii personale și a scutirii personale majore de la 29 700 la 40 020 de lei anual și, respectiv, de la 34 620 la 40 020 de lei; revizuirea condițiilor de stabilire a „locuinței de bază” și a cotelor impozitului pentru veniturile investiționale (de capital); stabilirea unui prag de 100 de lei al datoriei la impozitul pe venit pentru persoanele care efectuează desemnarea procentuală; extinderea bazei impozabile prin revizuirea spectrului veniturilor neimpozabile și excluderea reducerii de 50% la determinarea creșterii de capital; revizuirea condițiilor de determinare a creșterii de capital și clarificarea modului de determinare și achitare a obligației fiscale aferente veniturilor obținute din transmiterea în posesie și/sau folosință a proprietății imobiliare.

Proiectul vizează și impozitarea nerezidenților, precum și instituirea taxei de viciu aferente participării la jocurile de noroc și loterii.

Totodată, modificările vizează și taxa pe valoarea adăugată. Se propune modificarea articolului 96 din Codul fiscal prin instituirea cotei reduse a TVA de 12% pentru mărfurile și serviciile prestate în sectorul HoReCa. Totodată, se propune stabilirea cotei reduse a TVA în mărime de 12% pentru producția de zootehnie în formă naturală, masă vie, fitotehnie și horticultură în formă naturală, produsă și/sau importată pe teritoriul Republicii Moldova. La fel, cota TVA de 12% se va aplica inclusiv pentru la fructele proaspete, clasificate la pozițiile tarifare 080840000 și 081030 (gutui, coacază), produse, importate și/sau livrate pe teritoriul Republicii Moldova.

De asemenea, se propune, începând cu 01.04.2027, aplicarea cotei reduse a TVA de 8% pentru livrarea pe teritoriul Republicii Moldova a gazelor naturale livrate consumatorilor finali, în limita unui volum de până la 150 m³ pe fiecare perioadă fiscală, pentru fiecare punct de consum aferent bunurilor cu destinație locativă, inclusiv casele de vacanță, indiferent de subiectul în a cărui gestiune se află acestea.

O altă modificare vizează impozitarea vânzărilor la distanță de mărfuri importate în loturi cu o valoare intrinsecă de maximum 150 euro. Totodată, se propune instituirea taxei de gestionare în cuantum de 12 lei pentru trimiterile poștale care fac obiectul vânzării la distanță.

Modificările care urmează a fi făcute mai vizează accizele, administrarea fiscală, impozitul pe bunurile imobiliare, taxele locale, inclusiv taxele rutiere. În ceea ce privește accizele, se propune modificarea articolului 123 alineatul (51) și (52) ce vizează introducerea accizelor pentru lichidele destinate țigărilor electronice, care nu conțin nicotină. Se propune majorarea cotei accizei pentru majoritatea mărfurilor accizabile cu 10%. Pentru motorină se prevede o majorare mai accentuată de 20%.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: