monitorulcj.ro

La ce oră ajunge focul haric la Chișinău? Precizările celor două mitropolii, a Moldovei și a Basarabiei 

Focul haric va ajunge la Chișinău în seara zilei de sâmbătă. Mitropolia Moldovei îl va aduce în scuarul catedralei mitropolitane între orele 19:00 – 20:00. Iar Mitropolia Basarabiei îl va întâmpina la Aeroportul Chișinău și va efectua o „procesiune de primire a sfintei lumini” aproximativ la ora 20:00. Ulterior va împărți focul într-o biserică din centrul capitalei. 

Mitropolia Moldovei a declarat că focul haric, de la Ierusalim, va ajunge în scuarul catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chişinău în seara zilei de 4 mai între orele 19:00 – 20:00. De aici, focul va fi împărţit preoţilor şi credincioşilor. „Sfânta Lumină va ajunge în toate Parohiile și Mănăstirile din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova”, au adăugat reprezentanții Mitropoliei.

Mitropolia Basarabiei a menționat că șeful bisericii, Petru, alături de o delegație va participa la „procesiunea de primire a sfintei lumini”, care va avea loc la Aeroportul Chișinău, aproximativ la ora 20:00. Ulterior, delegația se va îndrepta spre paraclisul mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” de pe strada 31 August 1989. De aici, focul va fi împărțit „preoților din fiecare protopopiat și parohie a Mitropoliei Basarabiei, enoriașilor și oficialilor prezenți la procesiune”.

În 2024, Paștele ortodox este marcat pe 5 mai. Focul haric va fi adus în Republica Moldova separat de către cele două mitropolii. Prima care a anunțat că aduce focul a fost Mitropolia Moldovei, adăugând că organizează și un pelerinaj în Israel. Detalii AICI. Ulterior, și Mitropolia Basarabiei a anunțat că va aduce focul în Republica Moldova, de la Ierusalim. Mitropolia spunea că aceasta va fi adus de o aeronavă specială. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

president.gospmr.org

„Trebuie să fim pregătiți pentru planurile B, C”: Krasnoselski, despre pregătirile pentru iarnă a regiunii transnistrene

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, susține că situația privind pregătirile pentru sezonul de încălzire este „sub control” și că locuitorii sunt în siguranță. Totodată, el a cerut executivului nerecunoscut de la Tiraspol să pregătească planuri de rezervă pentru diferite scenarii.

„Vreau să-i asigur pe cetățenii Republicii Moldovenești Nistrene că sunt în siguranță. Situația este sub control. […] Dar, în orice caz, trebuie să fim pregătiți pentru orice evoluție a evenimentelor și pentru planurile B, C și așa mai departe”, a declarat acesta, citat de presa din regiune.

Amintim, vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a declarat la începutul lunii septembrie că livrările de gaze naturale pentru regiunea transnistreană sunt prevăzute până la sfârșitul anului. Atunci oficialul spunea că nu este clar dacă acestea vor continua și în 2027, având în vedere că regiunea continuă să se bazeze pe un model economic susținut de energie gratuită sau foarte ieftină, deși noul mecanism prin care sunt procurate gazele este „mult mai scump”.

De unde Transnistria se asigură cu gaze?

Reamintim, la începutul anului 2025, Tiraspolul, Chișinăul și Bruxellesul au convenit asupra unei așa-numite „scheme ungare” de livrare a gazelor naturale în regiunea transnistreană, după ce Gazprom a anunțat, pe 31 decembrie 2024, că nu mai livrează gaze Republicii Moldova, deși contractul era încă valabil.

În prezent, gazul este cumpărat de pe piața Uniunii Europene și transportat până la frontiera Republicii Moldova de compania ungară MET Gas and Energy Marketing AG, iar de la frontieră spre Transnistria este livrat de Moldovagaz. Achitarea livrărilor este făcută de o companie înregistrată în Dubai, din fondurile unui credit special acordat de Rusia.

După lansarea acestei scheme, însă, companiile din Dubai care efectuează plățile s-au schimbat periodic. De fiecare dată când era schimbată compania-plătitoare apăreau probleme în mecanismul de livrare a gazului. În consecință, Tiraspolul a anunțat, în sezonul rece de anul trecut, în repetate rânduri măsuri de economisire: întreprinderile industriale și stațiile de alimentare cu gaz își suspendau activitatea, furnizarea apei calde era oprită, iar încălzirea era redusă sau sistată.

Pe 2 septembrie 2026, ANRE a obligat Moldovagaz – compania care asigură livrările de gaze pe teritoriul Republicii Moldova pentru Transnistria – să crească cantitatea de gaze naturale care urmează să fie stocată pentru malul stâng în sezonul rece 2026-2027 de peste 2,5 ori. Astfel, furnizorul trebuie să constituie stocuri de aproape 136 de milioane de metri cubi de gaze, față de circa 54 de milioane stabilite anterior.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: