Getty Images

La Chișinău vine actrița Kristin Davis, care a jucat-o pe Charlotte din Sex and the City

În Republica Moldova vine actrița Kirstin Davis, care a jucat-o pe Charlotte York în serialul Sex and the City. Aceasta va participa la un eveniment artistic cu privire la rolul artei în consolidarea rezilienței și incluziunii refugiaților în societate. 

Kirstin Davis va participa la evenimentul artistic intitulat „Explorând arta ca o cale spre reziliență”, organizat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova și UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați. Evenimentul va cuprinde activități interactive și discuții despre rolul artei în consolidarea rezilienței și incluziunii refugiaților în societate și va culmina cu un spectacol susținut de trupa de teatru „Voice of the Country” din Ucraina.

Actrița de renume internațional este Ambasadoarea Bunăvoinței a UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați.

La evenimentul artistic va participa și soprana Valentina Nafornița, susținătoare de Profil Înalt al UNHCR.

Davis și Nafornița vor lua parte la activități alături de refugiați, artiști și persoane pasionate de artă. De asemenea, vor fi prezenți mai mulți ambasadori și ministrul Culturii Sergiu Prodan.

UPDATE: Evenimentul va avea loc pe 16 septembrie – la Chișinău, iar participanții pot fi prezenți doar în baza unei invitații.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Acord între Dodon și Ceban?/Centrul Capitalei va fi blocat/În cine au încredere locuitorii Moldovei?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Bolea: în 347 de localități nu există transport public
— CFM introduce curse feroviare suplimentare pe direcția Chișinău–Iași
— Cine sunt politicienii în care moldovenii au cea mai mare încredere?
— Circulație suspendată în centrul Chișinăului în ajunul Crăciunului
— Catlabuga: regimul de licențiere pentru cerealele din Ucraina nu va fi extins
— Dodon îi propune lui Ceban semnarea unui acord pentru a guverna în capitală
— Prețul poliței medicale pentru proprietarii de terenuri agricole se dublează
— Meșteșugul care adună femeile din satul Bujor
— Premierul explică de ce Moldova a ratat tranșa de circa 170 mln $ de la FMI
— Plahotniuc nu a venit la ultima ședință de judecată din acest an
— Când a aflat șefa MAI despre împușcăturile trase în Inspectoratul Centru?
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: