La Taraclia o ambulanță a derapat de pe traseu. În mașină se aflau echipajul medical și o pacientă (FOTO/VIDEO)

În dimineața zilei de 27 ianuarie o ambulanță a derapat în apropiere de localitatea Ciumai, raionul Taraclia. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din sudul țării au intervenit pentru a o debloca.

Potrivit primelor informații din cauza condițiilor meteo nefavorabile ambulanța care transporta o pacientă în vârstă de 98 de ani a derapat de pe traseu în timp ce echipajul se deplasa cu femeia spre spital.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:07. La fața locului pentru lucrări de tractare a intervenit un echipaj de pompieri care au reușit în mai puțin de 10 minute să deblocheze ambulanța, potrivit unui comunicat de presă al salvatorilor.

În scurt timp pacienta a fost transportată în siguranță la spitalul raional. În condiții meteo nefavorabile salvatorii îndeamnă conducătorii auto să conducă mijloacele de transport cu maximă prudență, iar în situații de risc să apeleze Serviciul 112.

dse.md
dse.md
dse.md

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Cântece în sprijinul Ucrainei, printre suspiciunile poliției la un festival din Rusia. 100 de persoane, reținute

Aproximativ 100 de persoane au fost reținute la un festival din regiunea Leningrad, Rusia. Reținerile au avut loc în urma unui raid, al cărui motiv a fost „suspiciunea că ar fi fost interpretate cântece în sprijinul Ucrainei, pentru schimbarea puterii în Federația Rusă și consumul în masă de droguri”, relatează Meduza.

Organele de drept au declarat pentru agenția de stat RIA Novosti că „sub pretextul unui festival muzical, în apropiere de Vîborg, în zona de frontieră a regiunii Leningrad cu Finlanda, s-au adunat cetățeni cu viziuni de stânga radicale”. Potrivit RIA Novosti, motivul raidului a fost „suspiciunea că ar fi fost interpretate cântece în sprijinul Ucrainei, pentru schimbarea puterii în Federația Rusă și consumul în masă de droguri”.

În urma raidului, au fost reținute aproximativ 100 de persoane – participanți și organizatori ai festivalului. Potrivit agenției ruse, polițiștii percheziționează corturile în căutarea drogurilor și „evaluează pancartele cu simboluri ucrainene, amplasate pe copacii din apropierea scenei improvizate”. De asemenea, de la participanți și organizatori sunt confiscate drone, a căror lansare este interzisă în zona de frontieră, subliniază RIA Novosti.

Potrivit sursei citate, în materialul RIA Novosti nu se precizează despre ce festival este vorba, menționându-se doar că evenimentul are loc din 2023, iar locul desfășurării este ținut secret până în ultimul moment. „Mediazona” a scris, la rândul său, că este vorba despre festivalul Day x Night, la care, potrivit afișului, urmau să evolueze trupe punk din Sankt Petersburg și Karelia. Potrivit Baza, festivalul s-ar fi numit anterior NOJ („Mod de viață nesănătos”).

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: