TRM

Lângă bazinele acvatice din „Vadul lui Vodă“, „Costești”, „Holercani” nu vor putea fi ridicate construcții

Deputații au votat, în lectura a doua, proiectul de lege prin care se propun reglementări privind amplasarea și amenajarea zonelor de recreere aferente bazinelor acvatice de importanță națională.

Potrivit autorilor inițiativei legislative, vicepreședinta Comisiei mediu, Ina Coșeru, și membra comisiei, Mariana Cușnir, proiectul urmărește îmbunătățirea cadrului normativ actual, fapt care va contribui la dezvoltarea zonelor de agrement și a infrastructurii acestora, fără a fi afectate spațiilor verzi aferente.

Noile reglementări propun derogarea de la interdicția de construcție și/sau amplasare în zonele de recreere aferente bazinelor acvatice de importanță națională, în zonele și fâșiile de protecție a apelor râurilor și bazinelor de apă, a altor obiective decât cele compatibile cu destinația spațiilor verzi (instalații pentru practicarea sportului, a jocurilor și pentru odihnă, obiective de menire socio-culturală și unități comerciale mobile). Zonele de agrement vizate de prevederile proiectului sunt: zonele de odihnă „Vadul lui Vodă”, „Costești”, „Holercani”, „Vatra”, „Soroca”, „Dubăsari”, „Tiraspol” și zona de odihnă  „Bender”.

Totodată, amplasarea și amenajarea zonelor de recreere de importanță națională în fâșiile riverane de protecție a apelor se va face în modul stabilit de Guvern.

Proiectul de lege a fost adoptat cu votul a 57 de deputați.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

CFM vrea să renunțe la cursa Chișinău–Ungheni din cauza numărului redus de pasageri. Ce rută a testat în locul ei

Calea Ferată din Moldova (CFM) a testat pe 13 noiembrie o rută de pasageri între Strășeni și Sîngera, prin Chișinău și Revaca. De la stația Revaca este prevăzută o legătură rutieră spre Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău. Odată cu lansarea noii rute, cursa diesel Chișinău–Ungheni ar urma să fie scoasă din orar.

CFM anunță că cursa de testare a fost realizată cu un tren diesel modernizat, pregătit de specialiștii Depoului Chișinău. La eveniment au participat ministrul Infrastructurii Vladimir Bolea, directorul întreprinderii Serghei Cotelinic și specialiști.

Potrivit întreprinderii, noul traseu le va oferi locuitorilor din localitățile de pe rută o alternativă pentru deplasările zilnice spre capitală. În apropierea stațiilor ar urma să fie amenajate parcări, astfel încât călătorii să își poată lăsa mașinile acolo și să își continue drumul cu trenul.

„Lansarea noii rute presupune excluderea cursei diesel Chișinău–Ungheni din graficul de circulație, în contextul diminuării solicitărilor din partea pasagerilor și al costurilor ridicate de exploatare, ce va permite utilizarea mai eficientă a resurselor operaționale ale întreprinderii”, a mai anunțat CFM.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: