LG: QNED Mini LED anunță începutul unei noi ere pentru televizoarele LCD

Fă cunoștință cu o inovație care-ți taie respirația și cu un ecran ce revoluționează televizoarele LCD. Descoperă magia televizoarelor LG QNED Mini LED chiar acum.

Arată uimitor, indiferent dacă este pornit sau oprit

LG QNED Mini LED este conceput pentru a impresiona. Cu un design foarte subțire și rame subțiri, acesta poate fi montat foarte simplu pe perete. Da, inclusiv și televizorul cu cea mai mare diagonală de 86 inchi – LG QNED Mini LED Ultra Large.

Imagini nemaiîntâlnite până acum

Mini LED-urile în combinație cu tehnologiile Quantum Dot și NanoCell îți oferă imagini impresionante, nuanțe de negru mai profunde și culori mai vibrante.

LG QNED Mini LED dispune de aproximativ 30 000 de LED-uri Mini și de 2500 de zone unice de estompare. Mini LED-urile reprezintă o tehnologie avansată a sursei de lumină, care sunt semnificativ mai mici decât luminile de fundal găsite în afișajele LCD convenționale.

Rezultatul – imagini mai luminoase, nuanțe de negru uimitoare și efect redus de halou chiar și în cele mai întunecate scene. Filmele, serialele și meciurile – absolut orice ai privi este mai real și mai captivant.

100% volum al culorilor și 100% consistență a culorilor

Certificat independent de Intertek, 100% Volum de culoare, înseamnă că LG QNED Mini LED poate exprima 100% din spectrul DCI-P3 într-un spațiu de culoare. Indiferent de cât de luminos sau întunecat este ecranul culorile pe care le vezi rămân vii și realiste.

Iar cu 100% consistență a culorilor, tot ceea ce urmăriți pe televizorul LG QNED Mini LED este afișat cu culori bogate, originale, chiar și atunci când este văzut din unghiuri largi.

Frumusețea culorilor se poate vedea chiar și pe ecranul uriaș de 86 de inchi. LG QNED Mini LED Ultra Large are un ecran de proporții epice, datorită căruia vă veți putea bucura de o experiență de vizionare fără compromisuri.

Real 8K – rezoluție incredibilă, claritate uimitoare

LG QNED Mini LED datorită tehnologiei Real 8K oferă imagini cu un nivel incredibil de detaliu pentru o experiență de vizionare cu adevărat spectaculoasă.

Cel mai uimitor – procesorul AI utilizează algoritmi de învățare profundă pentru a analiza ceea ce urmăriți și a transforma conținutul non-nativ 8K în 8K. Chiar și pe ecranul uriaș de 85 de inchi diferența de calitate este vizibilă.

LG QNED Mini LED – televizorul care îi va satisface și pe experți! Te așteptăm în magazinul Maximum să-l descoperi.

LG Facebook

LG Instagram

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Vasile Tofan anunță remanieri guvernamentale: un deputat din România, propus ministru al Economiei

Prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat marți, 25 august, două remanieri guvernamentale. Eugeniu Osmochescu, actualul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, este propus pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Totodată, pentru conducerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării este propus Claudiu Năsui, deputat USR în Parlamentul României.

Potrivit premierului, Osmochescu are pregătire economică și experiență în instituții financiare internaționale. Tofan susține că aceste competențe ar urma să contribuie la atragerea de resurse pentru modernizarea agriculturii și la accelerarea reformelor din sector.

Misiunea sa este clară: să facem agricultura moldovenească mai performantă, mai competitivă și mai bine adaptată realităților economice de astăzi”, a menționat șeful Guvernului.

În același timp, la conducerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării este propus Claudiu Năsui.

Prioritățile lui vor fi debirocratizarea aparatului de stat, rezolvarea problemelor companiilor de stat, reducerea cheltuielilor bugetare și eliminarea obstacolelor care stau în calea întreprinderilor mici și mijlocii. Vrem ca Ministerul Economiei să devină unul dintre principalele motoare ale reformei statului și ale creșterii economice”, a menționat Tofan.

Precizăm că, tot pe 25 august, președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care i-a acordat lui Claudiu Năsui cetățenia Republicii Moldova. Documentul a intrat în vigoare la data semnării.

Cine este Claudiu Năsui

Claudiu Năsui este economist și deputat USR în Parlamentul României. Născut în 1985, a studiat economia la Universitatea Paris-Dauphine și finanțele la Universitatea Bocconi din Milano. Înainte de a intra în politică, a lucrat în consultanță financiară și în sectorul bancar, inclusiv la Banca Comercială Română și PricewaterhouseCoopers.

Năsui a devenit deputat în 2016 și a fost membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci în perioada 2016–2020. A fost reales în 2020 și 2024. Între decembrie 2020 și septembrie 2021, a ocupat funcția de ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului în Guvernul condus de Florin Cîțu.

visit.chisinau.md

Muzeu al Femeilor în Artă în Casa Herța? Trei reprezentanți ai sectorului cultural cer sprijinul Maiei Sandu

Managerul cultural Victoria Nagy Vajda, istoricul de artă Ludmila Toma și istoricul de artă Constantin Ciobanu vor înființarea unui Muzeu al Femeilor în Artă în Casa Herța din Chișinău, după restaurarea clădirii, și cer sprijinul președintei Maia Sandu pentru inițiativă. Solicitarea a fost lansată prin intermediul unei scrisori deschise expediate marți, 25 august.

Înființarea unui Muzeu al Femeilor în Artă ar reprezenta nu doar un act de recuperare istorică și o modalitate de a valorifica o moștenire artistică insuficient cunoscută, ci și un proiect cultural cu o puternică dimensiune europeană și singular în regiune”, se arată în scrisoare.

Semnatarii au subliniat că, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, artiste originare din Basarabia au studiat și au activat în importante centre culturale europene. Printre acestea se numără Eugenia Maleșevschi, Nina Arbore și Milița Petrașcu, iar tradiția a fost continuată de mai multe generații de artiste.

De asemenea, sunt menționate și Valentina Rusu Ciobanu și Ada Zevin, considerate figuri importante ale artei din Republica Moldova. Autorii susțin însă că cele două sunt încă insuficient reprezentate în expozițiile permanente ale muzeelor, iar o parte importantă a patrimoniului lor se află în depozitele instituțiilor publice.

Nemulțumire privind ritmul restaurării Casei Herța

În aceeași scrisoare, reprezentanții sectorului cultural își exprimă îngrijorarea față de ritmul proiectului de restaurare și reconstrucție a Casei Herța. Aceștia susțin că, de la anunțul sprijinului Franței pentru restaurarea clădirii, făcut în august 2025 de președintele Emmanuel Macron, nu au fost înregistrate progresele așteptate.

Prin urmare, solicităm respectuos, prin prezenta scrisoare deschisă, acceptarea și susținerea conceptului Muzeului Femeilor în Artă”, se arată în document. Semnatarii au propus și desemnarea unui manager cu experiență în diplomație culturală, care să faciliteze colaborarea dintre instituțiile moldovenești, partenerii francezi și specialiștii din domeniu.

O expoziție la Paris, printre propuneri

Autorii propun ca proiectul să aibă și o componentă internațională. Aceștia își doresc o expoziție dedicată artei femeilor din Basarabia și Republica Moldova, organizată la Paris, într-unul dintre marile centre expoziționale ale capitalei franceze, precum Musée d’Orsay, Petit Palais sau Musée du Luxembourg.

Muzeul Femeilor în Artă ar putea deveni un proiect emblematic al noii etape europene a Republicii Moldova: un spațiu dedicat artei, dar și memoriei, egalității, libertății de creație, diversității culturale și dialogului dintre societăți”, se mai arată în scrisoare.

2026-08-25 Scrisoare Deschisă Înființarea Muzeului Femeilor În Artă – Chișinău (Versiune Word) by Ana-Maria

Casa Herța este un monument de categorie națională, construit în anii 1903–1905. Clădirea a găzduit, de-a lungul timpului, mai multe instituții, inclusiv Muzeul de Stat de Arte Plastice al RSSM și, ulterior, o filială a Muzeului Național de Artă al Moldovei. Casa a fost închisă în 1988, după ce a fost grav avariată de cutremurul din 1986.

MOST: Contabila-șefă a uneia dintre cele mai mari rețele de electrocasnice din Transnistria a murit în arest

Contabila-șefă a companiei „Tiraet”, Elena Mincenko, a murit în noaptea de 22 spre 23 august, în timp ce se afla în arest în regiunea transnistreană. Informația a fost confirmată pentru publicația „МОST” de trei surse independente de pe malul stâng al Nistrului, care au solicitat anonimatul.

Două dintre sursele citate susțin că Elena Mincenko suferea de cancer. Autoritățile nerecunoscute din regiunea transnistreană nu au anunțat oficial decesul acesteia.

Mincenko a fost reținută după perchezițiile efectuate pe 10 august în sediile companiei „Tiraet”. Odată cu ea au fost reținuți proprietarii și administratorii companiei, Iakov și Veaceslav Iosenkin.

Potrivit unor surse informate citate anterior de „МОST”, angajații companiei au fost anunțați că membrii conducerii sunt suspectați de evaziune fiscală și de neachitarea impozitelor la bugetul regiunii transnistrene. Pe 11 august, toate cele trei persoane se aflau în arest.

„Tiraet” este una dintre cele mai mari rețele de magazine de electronice din regiunea transnistreană. După percheziții, compania și-a suspendat temporar activitatea. Pe 18 august, unul dintre magazinele rețelei, situat în centrul Tiraspolului, era în continuare închis și sigilat, potrivit unor cititori ai publicației „МОSТ”.

În luna mai, „Tiraet” a donat 170 000 de „ruble transnistrene” fondului „Împreună”, creat de autoritățile de facto din regiune, și s-a numărat printre cei mai mari donatori ai acestuia.

Un caz similar a avut loc în decembrie 2025, când au fost efectuate percheziții în sediile și magazinele unui alt mare comerciant de electronice din regiune, compania „HighTech”. Structurile de forță locale au declarat atunci că reprezentanții companiei erau suspectați de evaziune fiscală. Conducerea „HighTech” a fost reținută, iar ulterior magazinele rețelei și-au reluat activitatea.

Grenadă într-un apartament din Ceadîr-Lunga: un bărbat a murit, iar altul a fost grav rănit în urma exploziei

O explozie s-a produs într-un apartament din Ceadîr-Lunga în dimineața de marți, 25 august, după ce o grenadă s-ar fi detonat. În urma deflagrației, proprietarul locuinței a decedat, iar un alt bărbat a fost grav rănit. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP) într-un comunicat.

Potrivit IGP, în urma deflagrației, proprietarul locuinței, în vârstă de 51 de ani, a decedat pe loc. Un alt bărbat de 47 de ani a fost grav rănit și transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Soția proprietarului nu a avut de suferit.

Informațiile preliminare arată că explozia ar fi fost provocată de detonarea unui obiect exploziv, presupus a fi o grenadă.

Polițiștii desfășoară acțiuni pentru a stabili proveniența obiectului exploziv, modul în care acesta a ajuns în locuință, precum și toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Administrația Prezidențială

Maia Sandu a invitat-o pe prima doamnă a României la Chișinău. Grădinaru: „Sunt onorată. Vreau să o întâlnesc pe Ludmila Adamciuc” VIDEO

Președinta Maia Sandu a invitat-o pe prima doamnă a României, Mirabela Grădinaru, să efectueze o vizită la Chișinău. Invitația a fost lansată luni, 24 august, la Kiev, unde cele două au participat la manifestările dedicate Zilei Independenței Ucrainei.

Potrivit imaginilor video publicate de Cotidianul.md, Maia Sandu a invitat-o pe Mirabela Grădinaru să vină în Republica Moldova.

Sunt onorată. Mai ales că aș vrea să o întâlnesc pe doamna Ludmila Adamciuc (deputată PAS – n. r.), pe care o urmăresc și o apreciez foarte mult. Mulțumesc tare mult pentru invitație și ne vedem pe 1 septembrie”, a spus prima doamnă a României.

La rândul său, șefa statului i-a transmis: „Vă așteptăm la Chișinău!”.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: