ea.md

Licitație trucată pentru ambulanțele anunțate de Dodon? Deputații PAS cer organelor de drept să se autosesizeze

Deputații fracțiunii parlamentare Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco și Igor Grosu, au solicitat Procuraturii Generale, Procuraturii Anticorupție și Centrului Național Anticorupție să se autosesizeze cu privire la eventuala trucare a licitației de procurare a celor 168 de ambulanțe achiziționate din împrumutul oferit de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Un document în acest sens a fost publicat joi, 30 ianuarie, de deputatul Sergiu Litvinenco, pe pagina sa de Facebook. 

„În primul rând, ambulanțele se procură dintr-un împrumut de 12 milioane euro oferit de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Anterior s-a afirmat că ele nu ar corespunde cerințelor stabilite, în esență fiind vorba de o formulă de sustragere a mijloacelor financiare publice; de exemplu, deși nouă companii au procurat documentele de tender despre care s-a anunțat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, doar una singură a aplicat; caietul de sarcini nu corespunde rigorilor internaționale, incluzând utilități care au dus la majorarea costului unei ambulanțe, iar conform estimărilor prealabile, prejudiciul cauzat doar prin procurarea utilităților neconforme standardelor (consumabile) se ridică la două milioane de lei”, se arată în postarea lui Litvinenco.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=727273617798074&id=100015463279463

Am încercat să aflăm și opinia reprezentanților Ministerului Sănătății, însă până la ora publicării acestei știri, aceștia nu ne-au răspuns la apeluri și nici la mesaje.

Amintim că, luni, 27 ianuarie, președintele Igor Dodon, a anunțat că în următoarele luni, în Republica Moldova ar urma să ajungă 168 de ambulanțe noi. Potrivit președintelui țării, acestea sunt în ultima etapă de asamblare și în 4-5 luni ar urma să fie repartizate în raioanele țării.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari | NewsMaker

Găgăuz – primul, Garizan – ultimul: ordinea candidaților la funcția de bașcan în buletinul de vot

Fiodor Găgăuz, desemnat de PSRM, va fi primul în buletinul de vot pentru alegerea bașcanului Găgăuziei, iar candidatul independent Oleg Garizan – ultimul. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a aprobat pe 14 octombrie textul buletinului și ordinea celor opt candidați care vor concura la scrutinul din 15 noiembrie.

Astfel, potrivit Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, candidații vor fi înscriși în buletinul de vot în următoarea ordine:

  1. Fiodor Găgăuz – desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”;
  2. Alexandr Stoianoglo – candidat independent;
  3. Corneliu Dudnic – candidat independent;
  4. Ivan Kîlcic – desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz;
  5. Piotr Vlah – desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică;
  6. Ivanna Koksal – candidat independent;
  7. Serghei Anastasov – candidat independent;
  8. Oleg Garizan – candidat independent.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI. Cine sunt cei opt candidați care vor să fie bașcani, NewsMaker a explicat – AICI.

Reamintim, campania electorală va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

În total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: