Litvinenco
Максим Андреев, NewsMaker

Litivinenco, despre protestul față de reținerea lui Stoianoglo: „Au dreptul de a protesta chiar și cei care nu-și doresc lupta împotriva corupției”

Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a comentat protestul organizat duminică, 10 octombrie, în centrul Chișinăului de către Blocul Comuniștilor și Socialiștilor. Acesta a menționat că majoritatea cetățenilor țării are o părere diferită și că lupta anticorupție va continua.

„Evident că fiecare are dreptul de a protesta. Chiar și cei care nu-și doresc lupta împotriva corupției, ci vor perpetuarea situației actuale. Însă majoritatea cetățenilor țării sunt de altă părere. Ei doresc ca hoții să stea la pușcărie. Indiferent de statutul celui care fură și de câți bani are în buzunar. De aceea, respectând drepturile celor puțini care-și doresc ca hoții să fie lăsați în pace și/sau să fure mai departe, lupta anticorupție trebuie să continue. Și va continua”, a scris Litvinenco pe pagina sa de Facebook.

Amintim că, potrivit estimărilor NM, circa 1000-1500 de persoane au participat pe 10 octombrie la un protest organizat de deputații comuniști și socialiști. Deși s-a anunțat drept apolitică, pornită inițial drept protest față de suspendarea și reținerea procurorului general Alexandr Stoianoglo, manifestația s-a transformat într-o acțiune împotriva actualei guvernări și a președintelui țării, Maia Sandu.

Organizatorii au adoptat o rezoluție, prin care au cerut: „încetarea derapajelor anticonstituționale și de degradare a statului de drept; eliminarea controlului politic asupra justiției și sistemului Procuraturii în particular” și reîntoarcerea lui Stoianoglo la conducerea Procuraturii Generale. Potrivit acestora, documentul este adresat:

  • Secretarului General al Consiliului Europei,
  • Președintelui Comisiei pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția),
  • Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și întregii comunități internaționale

***

Alexandr Stoianoglo a fost suspendat fin funcția de procuror general, iar pe numele său a fost inițiat un proces penal pe 4 capete de acuzare: abuz în serviciu, depășirea acțiunilor de serviciu, corupere pasivă și declarații mincinoase în fața unor organe competente. Pe 8 octombrie, la expirarea termenului de 72 de ore de la reținerea sa, judecătorii au decis plasarea acestuia în arest la domiciliu. Stoianoglo susține că nu există probe împotriva sa și că dosarul ar fi unul politic.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: