NewsMaker

VIDEO „Apreciem enorm generozitatea fraților noștri”. Ceremonia de prezentare a asistenței umanitare acordată de România

Convoiul de 20 de camioane, care transportă ajutoare medicale pentru Republica Moldova, a ajuns la Chișinău. Ceremonia de prezentare a avut loc sub podul de la Telecentru. Totodată, la fața locului s-au adunat mai multe persoane cu drapelul României. Aceștia au scandat „mulțumim” și „unire”, iar când și-a făcut apariția premierul Ion Chicu, aceștia l-au huiduit.

Totodată, la eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai Partidului Acțiune și Solidaritate, Partidul Unității Naționale și Partidului Liberal.

„Mulțumesc din inimă poporului român pentru acest efort frățesc. Apreciem enorm generozitatea fraților noștri și înțelegem bine că valoarea acestui ajutor este mult mai mare pentru că este oferit în situația când la toți le este greu”, a declarat premierul Ion Chicu.

„Suntem într-un moment când România a arătat că a fost și este cel mai apropiat partener al Republicii Moldova. Cu onoare fac parte din această misiune umanitară, un ajutor care constă în medicamente, 500 de mii de măști FFP2, 25 de mii de combinezoane, 5000 de ochelari, 5000 de viziere. Avem 10 izolete în acest moment și avem 40 de mii de litri de alcool sanitar, precum și 25 de mii de litri de biocid”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul român al Sănătății.

Precizăm că valoarea donației este de 3,5 milioane euro.

Menționăm că astăzi, 7 mai, liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, a criticat autoritățile pentru faptul că nu vor întâmpina convoiul în Piața Marii Adunări Naționale.

https://www.facebook.com/newsmakermd/videos/1189841944741377/

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Telegram/Varlamov News

Atac cu drone asupra Sankt Petersburgului: un terminal petrolier și un centru de date al VK, lovite (VIDEO)

Orașul Sankt Petersburg și regiunea Leningrad au fost vizate de un atac masiv cu drone în noaptea de sâmbătă spre duminică, 18 octombrie. În urma atacului, a izbucnit un incendiu la terminalul petrolier din Sankt Petersburg, iar un centru de date al companiei VK a fost atacat. De asemenea, fragmente de drone au căzut peste un bloc de locuințe și o casă particulară, potrivit autorităților locale.

Guvernatorul orașului Sankt Petersburg, Alexandr Beglov, a anunțat că salvatorii intervin pentru a stinge incendiile izbucnite la obiective de infrastructură civilă din districtele Nevski, Krasnoselski, Krasnogvardeiski și Moskovski, precum și pe teritoriul terminalului petrolier.

„Din motive de securitate, activitatea aeroportului Pulkovo a fost restricționată. Nu există victime. Sunt posibile întreruperi ale internetului mobil”, a scris oficialul pe Telegram.

Guvernatorul regiunii Leningrad, Alexandr Drozdenko, a declarat că 126 de drone au fost doborâte deasupra regiunii. Potrivit acestuia, fragmentele dronelor au căzut peste un bloc de locuințe din orașul Vsevolojsk, peste o casă particulară din apropierea orașului Kirovsk și peste patru automobile din satul Nizino.

„Se înregistrează întreruperi de scurtă durată ale alimentării cu energie electrică, provocate de căderea fragmentelor pe liniile electrice”, a precizat guvernatorul.

VK confirmă atacul asupra centrului de date

Compania VK, care deține, printre altele, rețeaua socială VKontakte și aplicația de mesagerie Max, a confirmat atacul cu drone asupra centrului său de date din regiunea Leningrad.

Reprezentanții companiei au precizat că serviciile VK funcționează în continuare în regim normal. Cu toate acestea, site-urile de monitorizare Sboi.rf și Detector404.ru au înregistrat o creștere bruscă a numărului de sesizări privind problemele de funcționare ale rețelei VKontakte.

Totodată, cititorii publicației online Fontanka au semnalat întreruperi ale alimentării cu energie electrică în mai multe zone din Sankt Petersburg. Problemele au fost raportate în districtele Kalininski și Krasnogvardeiski, precum și în zona Ruci.

Incendiu la un depozit Ozon

Una dintre drone ar fi lovit podul hobanat peste canalul navigabil Korabelnîi, parte a autostrăzii cu taxă Western High-Speed Diameter (ZSD), relatează canalele de Telegram Dnipro Osint, Astra și Varlamov News.

Autoritățile nu au confirmat informația privind atacul asupra podului. Totuși, potrivit publicației Fontanka, circulația pe autostrada ZSD a fost suspendată pe tronsonul dintre canalul Ekaterinhofka și canalul Șkiperski, unde se află podul respectiv.

De asemenea, au apărut informații despre un incendiu izbucnit la un depozit al platformei de comerț online Ozon.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: