Andrei Mardari/NewsMaker

VIDEO Parlamentul, convocat în ședință extraordinară. Precizările speakerului Igor Grosu

Președintele Parlamentului Igor Grosu a anunțat în cadrul unui briefing susținut în seara de 19 ianuarie că joi și vineri se va desfășura ședința extraordinară a Legislativului.

Mâine, începând cu ora 9:00, așteptăm Guvernul în Parlament pentru a prezenta această inițiativă. Vineri, vom avea o listă de 15 proiecte de legi. O parte sunt din sesiunea precedentă, acorduri internaționale. Altele privind compensarea diferenței de preț”, a menționat Grosu.

Fiindu-i solicitată opinia cu privire la clauza Gazprom, potrivit căreia gazul va fi sistat în cazul în care nu se achită integral avansul pentru luna următoare, speakerul a declarat:

Mă așteptam la o abordare mult mai colegială, pentru că toți cetățenii R. Moldova și întreaga Europă trece printr-o criză legată de piața energetică. Această clauză nu este nouă. Faptul că se insistă în cazul nostru și în acest moment asupra acestei clauze, evident că a determinat Guvernul să intervină cu solicitarea de instituire a stării de urgență cu lista de soluții”, a declarat președintele Legislativului.

Amintim că, tot astăzi, Guvernul a aprobat inițiativa privind declararea stării de urgență în domeniul energetic pentru o durată de 60 de zile. Asta după ce, pe 18 ianuarie, compania Gazprom a trimis o scrisoare oficială către SA Moldovagaz, prin care a anunțat intenția de a sista livrarea de gaze naturale către R. Moldova în cazul neachitării integrale a consumului curent până la 20 ianuarie.

Companiei Moldovagaz îi lipsește suma de $25 mln pentru a achita integral avansul către Gazprom, întrucât, în luna ianuarie, prețul de achiziție a gazului pentru Moldova constituie $647, în timp ce consumatorii achită facturile la un preț de achiziție de $450.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: