Parlamentul R. Moldova

(LIVE) Ședința Parlamentului. Moțiunea împotriva ministrului Sănătății și raportul de activitate al CNA, pe ordinea de zi

Deputații s-au întrunit pe 18 noiembrie în ședință plenară. În cadrul acesteia urmează să fie examinată și moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, inițiată de Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

Deputații vor audia și raportul de activitate al Centrului Național Anticorupție, pentru perioada ianuarie 2016 – 2021. De asemenea, vor examina proiectul de hotărâre privind numirea în funcția de membru al Curții de Conturi a candidaților Marina Covali și Petru Rotaru.

Pe ordinea de zi a mai fost inclus proiectul de lege privind compensarea cheltuielilor pentru consumul de gaz natural și energie termică în perioada rece a anului. De asemenea, vor mai fi propuse spre aprobare amendamente la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Deputații vor examina și două proiecte de hotărâre privind ratificarea unor acorduri în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Italia, precum și cu Republica Elenă.

În lectura întâi, vor mai fi discutate proiecte de lege care prevăd modificări la Legea cu privire la ajutorul social și la Legea bugetului de stat pe anul 2021. În lectură finală, va fi examinat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova și Corporația Financiară Internațională, în vederea realizării proiectului ”Reforma climatului investițional în Republica Moldova” (faza II).

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Misha Komadovsky/DW

Zelenski, pregătit să se întâlnească cu Putin la summitul G20 de la Miami: „Important este doar rezultatul”

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că este pregătit să se întâlnească cu Vladimir Putin la Miami, în cadrul summitului G20 programat pentru luna decembrie, în cazul în care liderul rus va participa la reuniune. Afirmația a fost făcută într-un interviu pentru Deutsche Welle, acordat vineri, 11 septembrie.

Da, desigur. Trebuie să mergem. Trebuie să ne întâlnim, să discutăm și să luăm decizii. Nu este vorba despre cuvinte. Nu contează ce îi voi spune eu sau ce vrea el să-mi spună. Important este doar rezultatul. Asta este tot”, a declarat Vladimir Zelenski.

Zelenski și Putin nu s-au mai întâlnit față în față de la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022.

Kremlinul nu a precizat deocamdată dacă Putin intenționează să participe la summitul G20 de la Miami. Președintele rus nu a mai participat la summiturile G20 din 2019.

Zelenski: Infrastructura energetică și cerealele, primul pas spre negocieri

În interviul pentru DW, Zelenski a afirmat că Ucraina este în prezent într-o poziție mult mai puternică pe câmpul de luptă decât în urmă cu un an, în timp ce Rusia pierde peste 30 000 de oameni în fiecare lună, plătind „un preț enorm pentru o înaintare foarte lentă pe câmpul de luptă”.

„De aceea considerăm că acum avem o poziție bună pentru negocieri”, a spus președintele ucrainean.

Poate că unora nu le place sintagma „încetarea focului”. Pentru mine nu contează cui îi place și cui nu. Noi iubim viața. Vrem pace și tocmai de aceea purtăm negocieri”, a subliniat Zelenski.

Potrivit acestuia, oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice și a transporturilor de cereale ar putea reprezenta un prim pas către negocieri de pace.

Ce ne-ar putea duce la negocieri? Energia și cerealele. Acesta este pasul numărul unu. Este ceva ce putem obține”, a declarat Zelenski.

Totodată, președintele ucrainean a vorbit și despre nevoia urgentă a Ucrainei de rachete Patriot pentru această iarnă. El a spus că, în perioada rece, Ucraina are nevoie de cel puțin 100-120 de rachete pe lună, în condițiile în care Rusia produce lunar 140 de rachete balistice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: