Secretarul de stat în domeniul construcții și urbanism, Veaceslav Șipitca, a vizitat, pe 13 aprilie, obiectivul de infrastructură implementat în baza proiectului de construcție a locuințelor sociale din orașul Rezina. Acesta reprezintă un bloc locativ cu 9 etaje și subsol, 72 apartamente, cu suprafața totală a apartamentelor de 4 552 mp, finisate la cheie. Lucrările ar urma să fie finalizate până la sfârșitul lunii mai.
Lucrările de construcție au reînceput în anul 2021, după ce au fost stopate pe o perioadă de doi ani, de la demararea acestora în 2017. În prezent, sunt efectuate lucrări de finisare pe interior, și anume instalarea obiectelor sanitare, instalarea ușilor interioare în apartamente, vopsirea tavanelor și pereților interiori, instalarea laminatului și montarea lifturilor la 2 scări a blocului cu 72 apartamente. Conform informației preventive, lucrările urmează a fi finalizate la 31 mai 2023.
În discuții cu echipa din teren, Veaceslav Șipitca a menționat că finalmente s-a reușit deblocarea acestui proiect, grație eforturilor depuse de Ministerul Infrastrucutrii și Dezvoltării Regionale: „Familiile cu mulți copii, tinerii specialiști angajați în instituțiile bugetare, persoanele cu dizabilități vor putea locui, în sfârșit, într-un spațiu renovat, eficientizat energetic, precum și adaptat la toate condițiile moderne de trai”.
Solicitanții de locuințe sociale vor putea depune cererile la Centrul Raional Rezina, care în baza unei Comisii instituite va examina cererile și va prezenta lista beneficiarilor selectați spre aprobare Consiliului.
Locuințele sociale se oferă în baza unui contract de locațiune, încheiat pentru o perioadă de 5 ani între proprietarul locuinței sociale sau autoritatea desemnată în acest scop și fiecare beneficiar într-un termen de 30 zile de la pronunțarea Deciziei de către Consiliu. Termenul contractului poate fi prelungit pentru încă o perioadă consecutivă de 5 ani în cazul păstrării condițiilor pentru obținerea locuinței sociale.
De menționat că blocul face parte din Proiectul de construcție a locuințelor sociale, Faza II în Republica Moldova. În total, 14 raioane ale țării vor beneficia de asemenea obiecte de infrastructură. Proiectul este susținut financiar de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, cu o valoare de 2,2 mln euro.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!