Locuitorii Moldovei vor fi iradiați prin antenele 5G? Și toți vor fi cipați? Teoriile conspirației – investigație NM
Full Article 7 minutes read

Locuitorii Moldovei vor fi iradiați prin antenele 5G? Și toți vor fi cipați? Teoriile conspirației – investigație NM

Teoriile conspiraționiste despre pericolul tehnologiei 5G și despre crearea artificială a COVID-19 cu scopul de a implanta cipuri în organismul întregii populații nu au trecut pe alături de Moldova. Reieșind din cele scrise pe rețelele sociale și în mesagerii, în țara noastră sunt suficienți adepți ai acestor teorii. NM și câțiva specialiști au analizat, dacă ar putea antenele 5G să iradieze oamenii și să-i infecteze cu coronavirus și dacă cipul poate fi implantat în organismul omului pe neobservate, prin intermediul vaccinului.

x

Ce-i cu teoriile despre 5G și cipare

Teoria despre pericolul 5G există deja de câțiva ani, scrie BBC. Ce-i drept, adepții acestei teorii susțineau mai devreme că 5G provoacă cancer, apoi și-au reorientat atenția asupra coronavirusului.

Conform acestei teorii, persoanele care s-au contaminat cu COVID-19 suferă de fapt de hipoxie – insuficiență de oxigen în organism, aceasta fiind provocată de „iradierea 5G”. Drept „confirmare” a acestei teorii, conspirologii susțin că orașul chinez Wuhan unde, potrivit informațiilor oficiale, a început epidemia de coronavirus, a fost primul oraș în care, în toamna anului 2019, a fost testată lansarea rețelei 5G (în realitate, Wuhan a fost unul dintre primele orașe). Drept urmare a răspândirii informației despre „iradierea 5G”, în unele orașe din Marea Britanie, de exemplu, oamenii au început să demoleze antenele 5G.

O altă teorie se referă la ciparea în masă a populației. Adepții acesteia cred că noul coronavirus COVID-19 a fost creat în laboratoare, iar în spatele elaborării vaccinului sunt Bill Gates și „guvernul mondial”, care doresc să reducă populația pământului și să instaleze o nouă ordine mondială. Adepții acestei teorii afirmă că după vaccinare, va muri de la 15% până la 95% din populația planetei, iar supraviețuitorilor le vor fi implantate microcipuri. De menționat că adepții teoriei conspirației cred că aceste microcipuri vor fi introduse odată cu vaccinul.

Numeroși adepți ai acestor teorii sunt și în Moldova. De exemplu, scriitorul și autorul trainingurilor despre dezvoltarea personală Ion Varaniță povestește despre instalarea antenelor 5G în toată lumea, apoi despre ciparea generală a populației. În versiunea sa, toate acestea sunt coordonate de Bill Gates.

Varaniță susține că verificarea temperaturii în magazine și în bănci este o pregătire către procesul care va fi lansat după vaccinarea generală. El declară că după ce populația va fi cipată, vor fi activate antenele 5G și astfel va fi posibilă introducerea în oameni a sentimentului de frică, de lipsă de securitate etc. O înregistrare video în care el povestește despre toate acestea a fost publicată la 7 mai. La momentul publicării acestui articol, spotul a acumulat 120 de mii de vizualizări, iar pe Facebook a fost distribuit de 7 mii de persoane.

Într-un alt spot, filmat acum o lună, el vorbește despre instalarea antenelor 5G în Chișinău. Această înregistrare a acumulat 86 de mii de vizualizări

Teoriile nefondate despre pericolul antenelor 5G sunt promovate la fel de activ și de liderul Partidului Popular Creștin Democrat, Iurie Roșca. El distribuie știrile despre faptul că 5G omoară albinile, afectează fertilitatea oamenilor, provoacă depresie etc.

Despre implantarea microcipurilor se vorbește nu numai pe Facebook, dar și pe Instagram. Astfel, Katy Black, bloggerița cunoscută pe Youtube, a vorbit despre cipare într-un Story-Instagram. Despre cipare prin vaccinare a vorbit pe Instagram și interpretul Johy Davis.

Gepostet von Iurie Rosca am Sonntag, 10. Mai 2020

https://www.jrseco.com/european-union-5g-appeal-scientists-warn-of-potential-serious-health-effects-of-5g/180 de…

Gepostet von Iurie Rosca am Freitag, 8. Mai 2020

E posibil așa ceva?

La sfârșitul lunii aprilie, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a respins informația precum că tehnologia 5G ar putea contribui la transmiterea coronavirusului. „Noul coronavirus se transmite de la o persoană la alta prin secreții ale aparatului respirator, prin strănut, tuse sau expirație. Tehnologia 5G se bazează pe frecvența radio și nu creează virusuri”, se menționează în comunicatul ANSP. Instituția a mai remarcat că îngrijorările specialiștilor privind afectarea sănătății prin 5G se referă, în general, la radiații și nu au nicio legătură cu infecția COVID-19.

Contactat de NM, Constantin Loșmanschi, colaborator științific al Institutului de Fizică Aplicată din Moldova, a respins eventualul pericol al iradierii 5G. „Iradierea [neionizantă] prin 5G (iradierea electromagnetică provocată de calculatoare, cuptoarele cu microunde, Wi-Fi) nicicum nu poate influența asupra organismului omului, pentru că această energie are o iradiere foarte mică – ea poate doar să încălzească ceva. Nu trebuie să se confunde această iradiere cu cea ionizantă, care provine de la aparatele de Roentgen și metalele radioactive”, a menționat Loșmanschi.

Potrivit afirmațiilor sale, chiar dacă o persoană s-ar afla timp îndelungat lângă o antenă 5G, maximum ce riscă el sunt arsurile termice. „Dacă oamenii se tem de radiațiile 5G, ar trebui să le fie teamă și de cuptoarele cu microunde”, a menționat fizicianul.

Totodată, el a respins mitul despre ciparea prin vaccinarea contra coronavirusului. „Diametrul acului este prea subțire. Chiar dacă microschema cu cip ar avea diametrul de 1 mm pe 1 mm, la introducerea acesteia, omul ar avea simți durere. De asemenea, acest cip ar fi depistat în orice aeroport”, a specificat expertul.

Sunt antene 5G în Moldova

Nu, în Moldova funcționează acum doar comunicațiile generațiilor anterioare: 2G, 3G și 4G. La sfârșitul lunii aprilie, ca reacție la informația despre 5G, Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI) a difuzat un comunicat de presă prin care a anunțat că nu a acordat licență pentru utilizarea 5G niciunui operator de telefonie mobilă din Moldova.

Menționăm că în primăvara anului trecut, Orange Moldova a testat rețeaua 5G în Moldova în timpul prezentării acesteia, dar lansarea comercială a tehnologiei 5G în Moldova n-a avut loc.

Ce înseamnă 5G

5G este numele generației a cincea, ultima, a telefoniei mobile. Se deosebește de generația 4G printr-o viteză mai mare de transmitere a datelor (este vorba despre oportunitățile de transmitere până la 10-20 Gb/s vs 1 Gb/s în cazul 4G) și latența mult mai scurtă.

Teoretic, aceasta înseamnă că, datorită tehnologiei 5G, internetul va devenit mult mai rapid. De exemplu, un film se va copia în câteva secunde și nu în câteva minute, paginile din browser se vor încărca mai repede, calitatea imaginilor în apelurile video va fi mai bună etc. De asemenea, va fi posibilă conectarea mai multor dispozitive la rețeaua de internet de la domiciliu, care vor putea funcționa normal: de exemplu, în afară de telefoane, calculator și tabletă, va fi posibilă conectarea jocurilor video, sistemul „casa inteligentă”, camerele de supraveghere etc.

Datorită tehnologiei 5G, va fi posibilă nu numai dezvoltarea internetului la domiciliu. Se presupune, de exemplu, că aceasta va contribui la răspândirea autovehiculelor fără șofer. Tehnologia 5G va permite automobilelor să interacționeze cu drumul, semafoarele, indicatoarele rutiere ș.a., iar în situații excepționale, latența mai scurtă va oferi dispecerilor posibilitatea să preia controlul automobilului.

De asemenea, se presupune că 5G va contribui la dezvoltarea medicinei online: medicii vor putea transmite rapid volume colosale de date. De exemplu, cu chirurg calificat va putea, prin intermediul unei sesiuni video 5G, să monitorizeze la distanță ceea ce se întâmplă în timpul unei intervenții chirurgicale, să ajusteze acțiunile colegilor sau să gestioneze dispozitivele auxiliare.

Tehnologia 5G a fost lansată deja în cel puțin 30 de țări ale lumii. Rețeaua 5G cea mai apropiată de Moldova este în România. Deocamdată însă, rețeaua 5G Orange România acoperă doar cele mai mari orașe: Iași, București, Brașov, Cluj-Napoca și Timișoara. Și în China, rețeaua 5G deocamdată acoperă doar o parte din orașe.

 

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: