Lozovan și Nesterovschi se află în continuare în Transnistria? Șeful IGP: „cred că așteaptă alegerile“

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, consideră că deputații Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, condamnați pentru finanțarea ilegală a unui partid politic din partea unui grup criminal organizat condus de Ilan Șor, s-ar afla în continuare în regiunea transnistreană. Declarația a fost făcută pe 11 iulie, în cadrul emisiunii Cutia Neagră Plus de la TV8.

„Cel puțin, conform informațiilor pe care le deținem, nu a părăsit teritoriul Republicii Moldova. Cu părere de rău, răspunsul la solicitările noastre pe care le facem pe canalele de comunicare, nu primim, deoarece am făcut solicitări în diferite state sau regiuni care am avea anumite riscuri și să vedem dacă nu a apărut cu fața sau cu identitatea, cu anumite date despre persoană. Cel puțin nu am primit nicio confirmare de nicăieri, inclusiv din Federația Rusă”, a menționat șeful IGP.

La întrebarea de clarificare privind locul unde s-ar afla deputații, Viorel Cernăuțeanu a răspuns: „Peste Nistru, cred că așteaptă alegerile“.

Totodată, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat, într-un comentariu pentru NordNews, că nu există confirmări că Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi ar fi părăsit regiunea transnistreană.

„Noi încă trebuie să verificăm lucrul ăsta. Încă nu sunt confirmări la capitolul acesta, chiar dacă cineva spune că ar fi făcut-o prin teritoriul Ucrainei, asta-i un efort foarte complicat, ca să traversezi toată Ucraina și să ajungi în Federația Rusă. Asta ar fi destinația. Este foarte complicat și logistic de organizat. Ultima informație, pe care pot să o confirm, este că se află în stânga Nistrului”, a spus Igor Grosu.

Anterior, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, deputatul PAS Lilian Carp, a declarat că Lozovan și Nesterovschi ar fi părăsit regiunea transnistreană evitând punctele oficiale de trecere.

Precizăm că informații potrivit cărora Irina Lozovan s-ar afla în Rusia au apărut în spațiul public după congresul Blocului „Victorie”, organizat de Ilan Șor pe 6 iulie, la Moscova. Inițial, despre asta a scris Ziarul de Gardă. Informația a fost preluată de media din Moldova, însă ZdG a șters din articol, totuși, ulterior, mențiunea privind prezența deputatei la Congres.

***

Amintim că Alexandr Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupție pasivă în proporții deosebit de mari și pregătirea finanțării partidelor politice din partea unui grup criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Decizia a fost pronunțată pe 12 martie, în lipsa parlamentarului, acesta fiind dat ulterior în căutare.

Pe 31 martie, directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, a declarat că Nesterovschi se află în regiunea transnistreană și că „Federația Rusă l-a ajutat să se eschiveze de la închisoare”. Potrivit șefului SIS, Nesterovschi a fost transportat cu un mijloc auto, cu numere diplomatice ale Federației Ruse, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Tot pe 31 martie, președinta Maia Sandu a spus că autoritățile de la Chișinău au cerut celor de la Tiraspol ca deputatul Alexandr Nesterovschi să fie predat malului drept. De cealaltă parte, Tiraspolul a spus că nu are informații despre aflarea lui Nesterovschi în Transnistria, în timp ce Ambasada Federației Ruse la Chișinău a catalogat informațiile privind implicarea sa în fuga deputatului drept „speculații provocatoare”.

Tot pe 31 martie, a fost condamnată la închisoare și deputata Irina Lozovan. Instanța i-a dictat parlamentarei 6 ani de închisoare, iar soțului acesteia – 5 ani de închisoare, în dosarul în care sunt învinuiți de finanțarea unui partid politic din partea unui grup criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Inculpații nu au fost prezenți la ședința de judecată, iar deputata a fost dată în căutare. Ulterior, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că deputata s-ar afla în regiunea transnistreană, la fel ca și Nesterovschi. Potrivit oamenilor legii, spre deosebire de colegul său, Lozovan ar fi ajuns acolo de sine stătător.  

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Băncile se reinventează, meseriile se schimbă, iar ideile devin afaceri. Lecții de viitor pentru 25 de tineri la #YouthEconomy

Cum va arăta banca peste zece ani? Ce faci dacă profesia pentru care te pregătești astăzi se transformă radical mâine? Și ce este mai avantajos: să construiești o afacere de la zero sau să cumperi una deja existentă? Sunt întrebările la care 25 de elevi ai Colegiului Național de Comerț al ASEM au căutat răspunsuri direct de la lideri din banking, fintech, tehnologie și antreprenoriat, în cadrul celei de-a cincea sesiuni de mentorat #YouthEconomy, powered by iute Moldova și Energbank.

Desfășurat la Glia Impact, în Chișinău, evenimentul i-a adus față în față pe tinerii de la specialitățile Contabilitate, Finanțe și Bănci, Turism și Marketing cu patru profesioniști care le-au vorbit despre bani, carieră, riscuri și deciziile din spatele unui business.

Lansat în martie 2025, programul #YouthEconomy a ajuns la cinci sesiuni de mentorat, implicând peste 100 de tineri și peste 20 de mentori din diverse domenii. Programul își propune să aducă educația financiară mai aproape de noua generație, prin experiențe practice și dialog direct cu oameni din business.

Banca viitorului: noi competențe

Cum vor arăta profesiile din sectorul bancar peste zece ani și ce competențe vor avea nevoie tinerii să dezvolte pentru a rămâne relevanți?

Lilia Boico, Președinta Comitetului de Conducere al Energbank, a vorbit despre transformările aduse de digitalizare și inteligența artificială, dar și despre importanța adaptabilității într-un sector în continuă schimbare.

„Le-am povestit tinerilor despre profesiile care peste 10 ani nu vor mai fi actuale în domeniul banking. Sectorul bancar se transformă rapid și îi încurajez pe tineri să fie curioși, să învețe permanent și să nu se limiteze la ceea ce cunosc astăzi. Profesiile viitorului vor cere atât competențe digitale, cât și capacitatea de a gândi critic și de a lua decizii responsabile”, a menționat Lilia Boico.

Despre cariere care nu urmează întotdeauna un plan prestabilit le-a vorbit Cristina Guțu, Chief Operating Officer la iute Moldova. Pornind de la propriul parcurs profesional, aceasta a încurajat elevii să privească schimbările ca pe oportunități și să investească permanent în dezvoltarea propriilor competențe.

„O carieră de succes nu înseamnă să ai toate răspunsurile de la început sau să urmezi un traseu fără greșeli. Înseamnă să ai curajul să încerci, să înveți din experiențe și să te adaptezi atunci când lucrurile nu merg conform planului. Cea mai importantă investiție pe care o pot face tinerii este în propriile competențe și în capacitatea de a evolua odată cu lumea din jur”, a subliniat Cristina Guțu.

O idee de business sau o afacere gata construită?

Doi invitați-surpriză au adus în discuție una dintre dilemele antreprenoriatului: este mai bine să pornești un business de la zero sau să preiei unul deja existent?

Roman Știrbu, CEO Simpals, le-a explicat tinerilor ce se întâmplă între momentul în care apare o idee și cel în care aceasta începe să genereze venituri. De la identificarea unei nevoi reale și atragerea clienților până la asumarea riscurilor, discuția a evidențiat importanța validării ideilor și a execuției în construirea unei afaceri.

Ina Macovei, fondatoarea brandului Macco, a venit cu o perspectivă diferită. Sub tema „De vânzare: o afacere. De cumpărat: un vis sau o provocare?”, aceasta a împărtășit experiența preluării unui business existent, explicând ce responsabilități presupune o asemenea decizie și cât efort necesită dezvoltarea unei afaceri construite inițial de altcineva.

Cele două abordări le-au oferit elevilor ocazia să compare oportunitățile și provocările unor modele diferite de antreprenoriat, dincolo de imaginea idealizată a succesului în business.

De la sfaturi la decizii reale

Dincolo de dialogul cu mentorii, cei 25 de elevi și-au testat cunoștințele prin activități interactive inspirate din situații reale de business. Au analizat scenarii antreprenoriale, au căutat soluții și au parcurs etapele planificării și gestionării unui buget.

Pentru Daniela Florea, una dintre participante, cea mai importantă lecție a fost despre perseverență.

„Lecțiile oferite de mentori ne fac mai puternici și ne învață să nu lăsăm mâinile jos în fața provocărilor. Am înțeles că dificultățile fac parte din orice parcurs și că este important să avem încredere în noi și să continuăm să încercăm”, a spus Daniela.

Nicolae Rogoja a plecat de la sesiune cu trei obiective concrete.

„Sunt trei lucruri pe care vreau să le fac după acest program: să îmi caut un loc de muncă, să economisesc mai mult și, dacă voi decide să devin antreprenor, să îmi construiesc propria afacere de la zero, nu să cumpăr una deja existentă”, a povestit Nicolae.

Cinci sesiuni, peste 100 de tineri și 20 de mentori

Ajuns la cea de-a cincea sesiune de mentorat, #YouthEconomy continuă să creeze oportunități de interacțiune între tineri și profesioniști din mediul de afaceri. De la lansarea sa, programul a implicat peste 100 de tineri și peste 20 de mentori din sectorul financiar, antreprenoriat, tehnologie, media și industriile creative.

Prin întâlniri cu oameni din business și exerciții practice, #YouthEconomy urmărește să le ofere tinerilor instrumente pentru a înțelege mai bine lumea financiară, a-și evalua oportunitățile profesionale și a lua decizii informate privind propriul viitor.

Programul este realizat cu suportul iute Moldova și Energbank, având Academia de Studii Economice a Moldovei  în calitate de partener academic și Junior Achievement Moldova în calitate de partener strategic.

Despre #YouthEconomy

Lansat în martie 2025, #YouthEconomy powered by iute Moldova & Energbank face parte din campania națională de educație financiară „Generația Inteligenței Financiare”. Inițiativa reunește mentori din business, sectorul financiar, media, tehnologie și industriile creative, care împărtășesc tinerilor experiențe și lecții practice despre bani, carieră și antreprenoriat, contribuind la dezvoltarea unei generații mai bine pregătite pentru deciziile financiare și profesionale ale viitorului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: