Luna dragostei la Castel Mimi. Ce surprize îi așteaptă pe îndrăgostiți la singurul castel vinicol din țară

Februarie e considerată luna dragostei, perioadă în care îndrăgostiții au un motiv în plus să-și mărturisească sentimentele și să-și spună „te iubesc”. Pentru trăiri de neuitat, Castel Mimi este destinația perfectă, care îmbină romantismul, confortul și bucatele fine dining, cu unicitatea locului.

Pentru cei cu și fără pereche, Castel Mimi pregătește o serie de experiențe menite să apropie inimi, să provoace conexiuni și emoții.

Speed Dating la Castel Mimi – 7 februarie

Eveniment internațional organizat de vinărie pentru al patrulea an, destinat persoanelor solitare, aflate în căutarea dragostei și a noilor interacțiuni. Toți cei curajoși și nonconformiști, care vor să simtă fiorul primei întâlniri și se înscriu în prealabil, merg la o întâlnire pe necunoscute cu persoane de sex opus, venite la Speed Dating cu același scop. Pe lângă meeting-uri și After Party cu DJ, participanții merg automat la o tombolă cu premii generoase. Experiențele din anii precedenți nu au format doar cupluri de îndrăgostiți, dar și familii fericite, spun organizatorii.

Cina romantică de Ziua Îndrăgostiților – 14 februarie

Pentru cuplurile care trăiesc deja dragostea și vor să o celebreze într-un decor intim și inedit de Valentine’s Day, Cina romantică de la Castel Mimi este ceea de ce au nevoie. Spumant de bun venit, bucate special alese, vinuri selecte și muzică live, toate la lumina lumânărilor.

O cină în doi care va întări sentimentele îndrăgostiților și le va crea emoții și amintiri plăcute. O puteți rezerva AICI

Wine SPA pentru cupluri – 13-15 februarie

Cuplurile care își doresc mai mult decât o cină în doi pot alege o escapadă romantică în care vor trăi o experiență unică de relaxare și răsfăț – baie în vin, masaj, spumant, cazare și mic dejun la hotelul Castel Mimi Wine Resort. O experiență unică, ce poate fi cadoul perfect pentru persoana iubită. Petreceți timpul doar cu voi doi, departe de aglomerația urbană. Dar atenție dacă v-am provocat interes, rezervarea pentru Wine SPA este obligatorie. Detalii despre pachetele disponibile AICI.

Dragostea se simte și trăiește zilnic, prin cuvinte, dar mai ales prin gesturi. Oferiți emoții, iubire și căldură, fără a aștepta ocazii speciale.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cererea lui Galbur împotriva lui Recean, în care își apără onoarea și demnitatea, înregistrată în instanță: „Voi merge până în pânzele albe”

Liderul PNM, Dragoș Galbur, a anunțat că cererea sa de chemare în judecată împotriva fostului premier Dorin Recean a fost înregistrată pe 7 octombrie. Galbur susține că Recean a lansat public acuzații „false și calomnioase” la adresa sa și cere apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale.

„Voi merge până în pânzele albe pentru ca fiecare minciună, fiecare sumă inventată și fiecare acuzație fără probe să fie examinată de instanță”, a declarat Galbur.

Liderul PNM și-a exprimat încrederea că judecătorii vor examina cazul exclusiv în baza legii și a probelor, indiferent de funcțiile pe care Dorin Recean le-a deținut sau le deține și de apartenența sa politică.

Amintim că, pe 28 august, Dorin Recean a anunțat că îl va acționa în judecată pe Dragoș Galbur pentru răspândirea unor informații pe care le-a calificat drept „falsuri denigratoare”. Liderul PNM îl acuzase de presupuse legături cu compania aeriană Polaris și de relații cu omul de afaceri din regiunea transnistreană Victor Gușan. Recean a respins acuzațiile.

Tot atunci, fostul premier l-a acuzat pe Galbur că ar primi bani pentru postări și apariții televizate prin care ar denigra persoane la comandă. Recean zicea că politicianul ar încasa între 200 și 500 de euro pentru o postare și ar câștiga astfel între 2.000 și 7.500 de euro lunar.

Galbur a respins învinuirile și i-a cerut fostului premier să prezinte dovezi, inclusiv cine l-ar fi plătit, cât, când și pentru ce postări. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
mașini

Parcări cu plată, roți blocate pentru neachitare și mașini abandonate scoase la vânzare: proiectul aprobat de Guvern

Autoritățile locale vor putea institui zone în orașe cu nivel scăzut de emisii, în care accesul anumitor vehicule va fi restricționat sau taxat. Primăriile vor avea un cadru juridic pentru elaborarea unor parcări cu plată, iar consiliile locale vor stabili tarife, abonamente și reduceri. Pentru neachitarea sau utilizarea neregulamentară a parcării se vor bloca roțile, iar proprietarul identificat va primi amendă. Dacă nu va fi găsit, vehiculul va fi evacuat. Totodată, autoritățile locale și poliția vor putea identifica vehiculele abandonate și notifica proprietarii. Dacă situația nu este remediată, acestea vor putea fi ridicate și depozitate, iar, prin instanță, trecute în proprietatea primăriei și vândute pentru recuperarea cheltuielilor de transportare și depozitare, proprietarul având dreptul să ceară diferența de bani rămasă după acoperirea acestor costuri. Prevederile se regăsesc într-un proiect de lege elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și aprobat de Guvern pe 7 octombrie.

Despre planurile de mobilitate urbană durabilă

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că una dintre cele mai importante schimbări este introducerea planurilor de mobilitate urbană durabilă (PMUD). „Acestea vor deveni obligatorii pentru Chișinău și Bălți, iar alte localități le vor putea elabora în baza acelorași reguli. (…) La etapa actuală, noi avem astfel de planuri de mobilitate urbană elaborate în orașul Chișinău, Bălți, Cahul, Ungheni, Soroca și Edineț, dar ele până acum nu erau prevăzute de cadrul legal și cu condiții foarte clare cum ele sunt elaborate și de la ce număr de locuitori ele sunt elaborate. (…) Pentru celelalte tipuri de orașe, mai mici – sub 100 de mii de locuitori, ele nu sunt obligatorii, dar în momentul în care noi tindem să fim o țară membră a UE, (…) orașe precum Ungheni, Călărași, (…) pentru ei vor fi fonduri de preaderare, cum ar fi constituirea unor linii de troleibuz noi în orașe, și dacă tu nu ai la bază acest plan de mobilitate urbană durabilă, elaborat de către specialiști, tu nu vei fi eligibil pentru a aplica la astfel de proiecte europene”, a comunicat Bolea.

Despre noile zone ale orașelor

Bolea a spus că legea introduce principiul dezvoltării orientate spre transportul public. „În practică, aceasta înseamnă că noile zone ale orașului ar trebui dezvoltate mai compact, în jurul stațiilor și coridoarelor importante de transport public, cu acces facil pentru pietoni și bicicliști”, a comunicat oficialul. Potrivit lui Bolea, „cartierele noi nu vor mai putea fi construite fără conectare la serviciul de transport public”.

Acces pietonal și benzi dedicate transportului public

Bolea a spus că, „în orașele mari, aproximativ 90% din zonele rezidențiale trebuie să aibă acces pietonal la rețeaua de transport public”.

„Până la 1 decembrie 2030, în orașele mari ar urma să fie introduse benzi rezervate pe segmente unde transportul public circulă cu o viteză medie nu mai mică de 15 km la oră”, a declarat oficialul.

Introducerea biletelor electronice

Potrivit lui Bolea, proiectul de lege prevede introducerea biletelor electronice și managementul inteligent al traficului. „Până la sfârșitul anului 2030, Chișinău și Bălți ar trebui să implementeze o serie de sisteme inteligente de transport, precum managementul traficului, prioritizarea transportului public, sisteme de informare a pasagerilor, planificarea călătoriilor, bilete electronice, managementul digital al parcărilor și centre de date urbane sau regionale pentru mobilitate”, a comunicat oficialul.

Zone cu emisii reduse

Oficialul a spus că proiectul introduce noțiunea de zone cu emisii reduse. „Autoritățile locale vor putea institui zone cu nivel scăzut de emisii în orașe în care accesul anumitor tipuri de vehicule poate fi restricționat sau pentru acces aceste tipuri de vehicule vor trebui să plătească taxe. (…) Un element important este destinația veniturilor obținute. Legea obligă ca cel puțin 75% din taxele colectate pentru accesul în aceste zone trebuiesc alocate investițiilor pentru protecția mediului și îmbunătățirea calității aerului”, a declarat ministrul.

Guvernul a precizat că, în cazul acestor zone, vor exista excepții, inclusiv pentru transportul public, serviciile de urgență și persoanele care locuiesc sau activează în perimetru.

Limitarea vitezei autovehiculelor în anumite zone

Ministrul a declarat că „proiectul introduce și obligația administrațiilor locale de a interveni acolo unde viteza automobilului este excesivă”. „În special în apropierea școlilor, în zonele cu trafic pietonal intens și în zonele cu emisii reduse, autoritățile trebuie să instituie limita de 30 km la oră pe anumite sectoare și să aplice măsuri de calmare a traficului”, a precizat oficialul.

Despre parcările cu plată

„Introducem noțiunile care existau dar care nu erau definitivate până la final – parcările cu plată. Primesc un cadru juridic clar primăriile pentru elaborarea a unor astfel de tipuri de parcări. (…) Parcarea publică cu plată devine explicit un serviciu public local, iar administrația va putea să gestioneze direct, prin întreprinderi municipale sau prin operatorii cărora le este delegată gestiunea”, a comunicat oficialul.

Potrivit lui Bolea, consiliile locale vor putea stabili tarife, abonamente, reduceri și reguli de funcționare. „Veniturile din parcări vor intra în bugetele locale și vor putea fi utilizate pentru întreținerea parcărilor, infrastructuri rutiere, măsuri de siguranță și mobilitate durabilă. (…) În cazul neachitării sau utilizării neregulamentare a parcării pot fi dispuse blocarea roților, în anumite condiții – evacuarea vehiculelor. Deci, se introduce noțiunea de amendă contravențională de către reprezentantul primăriei atunci când lângă unitatea de transport este depistat proprietarul. Se permite și se vine cu un cadrul legal pentru blocarea roților în caz că nu este găsit proprietarul lângă unitatea de transport. Dispunerea evacuării – după 72 de ore, dacă proprietarul autovehicului nu s-a adresat la primărie pentru deblocarea roților”, a precizat ministrul.

Potrivit autorităților, costurile de deblocare, evacuare și depozitare vor fi suportate de proprietarul sau utilizatorul vehiculului. 

Despre mașinile abandonate

„Noi creăm un cadrul legal pentru evacuarea unităților de transport abandonate. (…) Autoritățile locale, împreună cu structurile abilitate ale Ministerului Afacerilor Interne, vor putea identifica vehicule, notifica proprietarul și dacă situația nu este remediată vor dispune ridicarea și depozitarea acestora. Dacă vehiculul nu este revendicat, autoritatea locală va putea solicita instanței constatarea statutului și ulterior valorificarea lor în condițiile legii”, a anunțat Bolea.

Ministrul a explicat că primăriile localităților unde se identifică astfel de transporturi trebuie, timp de 6 luni de zile, să monitorizeze că unitatea de transport nu a fost mișcată din acel loc, ceea ce îi poate permite administrației publice locale să califice drept abandonat acea unitate de transport.

„După care trebuie să facă toate măsurile pentru a identifica cine este proprietarul. (…) În momentul în care au trecut 6 luni, pe unitatea de transport se aplică un anunț timp de 14 zile că el trebuie să fie ridicat de proprietar. Dacă nu se întâmplă și astfel de lucru, atunci primăria este în drept, împreună cu poliția, ca acea unitate de transport să fie ridicată și dusă la parcările specializate pentru depozitare. După alte 60 de zile, dacă nu intervine proprietarul, dacă nu-și vrea retragerea automobilului, atunci primăria este în drept să dea în judecată și, prin instanța de judecată, în baza unei decizii irevocabile, automobilul trece în proprietatea primăriei orașului. După care, primăria poate vinde automobilul, își recuperează toate cheltuielile și, ulterior, proprietarul poate veni și cere diferența de preț de bani. Dacă cheltuielile au fost de zece mii de lei pentru transportare și pentru depozitare și automobilul a fost vândut cu 30 de mii de lei, proprietarul este în drept să vină să ceară diferența de preț”, a explicat Bolea.

Potrivit oficialului, dacă mașina a fost transportată la parcarea specializată și intervine proprietarul, atunci acesta plătește costurile de transport și își ia mașina înapoi.

Ministrul a declarat că proiectul urmează să fie adoptat de Parlament și va intra în vigoare după ce va fi votat și publicat în Monitorul Oficial.

Imagine simbol/«Шор»

Ex-deputați, primari și… un fost procuror general. Cine vrea să ocupe fotoliul de bașcan al Găgăuziei

În curând, în Găgăuzia urmează să înceapă cursa electorală pentru fotoliul de bașcan. Depunerea documentelor s-a încheiat pe 6 octombrie. Opt pretendenți și-au anunțat intenția de a candida, însă nu toți au fost înregistrați deocamdată, astfel că numărul lor s-ar putea reduce. NewsMaker explică cine sunt cei care vor să conducă autonomia și ce se știe despre ei.

Alexandr Stoianoglo

Tudor Mardei | NewsMaker

Unul dintre principalii favoriți la funcția de bașcan este Alexandr Stoianoglo, fost procuror general și candidat la președinție, în prezent deputat al fracțiunii „Alternativa”. Intrarea sa în cursă a stârnit un interes sporit. La alegerile prezidențiale din 2024, Stoianoglo a fost principalul candidat al opoziției și a ajuns în turul al doilea, în care a obținut 44,67% din voturi. În secțiile de votare din țară, el a acumulat mai multe voturi decât contracandidata sa, actuala președintă Maia Sandu.

La alegerile prezidențiale, Stoianoglo a candidat din partea Partidului Socialiștilor (PSRM), iar la cele pentru funcția de bașcan candidează ca independent. Într-un interviu pentru NM, el a declarat că socialiștii i-au oferit sprijin, însă l-a refuzat.

În trecut, Stoianoglo a candidat de două ori la funcția de bașcan: în 2006, pentru el au votat 10,58% dintre alegători, iar în 2015 – 4,98%.

În prezent, Stoianoglo este deputat, ales pe listele blocului „Alternativa”. Din bloc făceau parte partidul MAN, condus de primarul capitalei, Ion Ceban, PDCM, condus de fostul premier Ion Chicu, „Congresul Civic”, reprezentat de Mark Tkaciuk, și echipa lui Alexandr Stoianoglo.

În calitate de deputat și politician de opoziție, Stoianoglo a criticat în repetate rânduri partidul de guvernământ PAS. Recent, liderul PAS, Igor Grosu, a evidențiat participarea sa la grupul de lucru pentru soluționarea crizei electorale din Găgăuzia. Grosu a mai declarat că PAS nu va înainta un candidat la funcția de bașcan, deoarece un candidat „din partea Parlamentului” este suficient. Declarațiile lui Grosu și dorința exprimată de Stoianoglo de a restabili dialogul dintre Comrat și Chișinău au alimentat zvonurile potrivit cărora acesta ar fi „candidatul secret” al PAS.

Stoianoglo neagă categoric aceste afirmații. Într-un interviu pentru NM, el a amintit de reținerea sa din 2021 și de înlăturarea din funcția de procuror general, pentru care acuză direct PAS. El a precizat că participă la alegeri în calitate de candidat independent pentru a nu avea obligații față de vreun partid.

Fiodor Gagauz

IPN

Principalul concurent al lui Alexandr Stoianoglo ar putea fi candidatul Partidului Socialiștilor, Fiodor Gagauz. Socialiștii se bucură, în mod tradițional, de un sprijin puternic în autonomie. La alegerile parlamentare din 2025, peste 80% dintre alegătorii găgăuzi au votat pentru „Blocul Patriotic”, în fruntea căruia se aflau socialiștii. La alegerile pentru funcția de bașcan din 2023, candidatul PSRM, Grigore Uzun, a ajuns în turul al doilea, dar a pierdut în fața Evgheniei Guțul, susținută de Ilan Șor.

Inițial, Dodon a anunțat că socialiștii îl vor înainta din nou pe Uzun. Acesta și-a retras însă candidatura după modificarea Codului electoral, care impune candidaților la funcția de bașcan să cunoască limba română.

Fiodor Gagauz a declarat pentru NewsMaker că socialiștii l-ar putea desemna pe el candidat.

Fiodor Gagauz a fost deputat în Parlament din partea PSRM între 2014 și 2025, fără a fi membru al partidului. Anterior, între 2012 și 2014, a fost deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG). A lucrat și în structurile MAI, iar între 1999 și 2001 a condus Direcția Generală de Afaceri Interne a Găgăuziei.

Serghei Anastasov

NewsMaker

În cursă participă și primarul Comratului, Serghei Anastasov, cunoscut pentru susținerea reluării dialogului cu Chișinăul. În ultimii trei ani, autonomia a fost condusă de politicieni apropiați lui Șor, care nu au avut contacte cu autoritățile centrale ale Moldovei. Chișinăul nu o recunoștea pe bașcana Evghenia Guțul și refuza să se întâlnească cu ea. Anastasov a continuat însă să se întâlnească cu reprezentanții autorităților centrale, inclusiv cu președinta Maia Sandu. În timpul rarelor sale vizite în autonomie, Sandu se întâlnea cu primarii, inclusiv cu Anastasov, și nu cu conducerea Găgăuziei.

Anastasov menține legături și cu oficialii europeni. În pofida izolării diplomatice a autonomiei din ultimii trei ani, el a continuat să se întâlnească cu partenerii străini, inclusiv cu comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, în timpul vizitei acesteia în Găgăuzia. Întâlnirea atrage atenția în contextul în care autonomia este regiunea Moldovei cu cea mai eurosceptică atitudine.

Serghei Anastasov este primarul Comratului, centrul administrativ al Găgăuziei, din 2015, când a câștigat alegerile din partea „Partidului Nostru”, condus de Renato Usatîi. În 2019, a candidat din partea Partidului Socialiștilor, iar în 2023 – deja în calitate de candidat independent, obținând 58,52% din voturi.

Ivanna Koksal

Fiodor Gagauz nu este singurul „socialist” din această campanie electorală. Fosta deputată Ivanna Koksal candidează la funcția de bașcan ca independentă. În 2019 și 2021, ea a fost aleasă în Parlament pe listele PSRM. După ce socialiștii și-au anunțat oficial candidatul, Koksal a criticat conducerea partidului pentru că a prezentat-o drept o posibilă candidată fără acordul ei prealabil, iar ulterior a decis să-l susțină pe Fiodor Gagauz.

Ivanna Koksal este jurnalistă, a fost redactor-șef al companiei publice de radio și televiziune din Găgăuzia, GRT. De asemenea, a fost deputată în Adunarea Populară și consilieră a fostului bașcan Mihail Formuzal pentru probleme sociale și mass-media.

Ea a declarat că a decis să candideze la funcția de bașcan pentru a „construi viitorul regiunii”.

Ivan Cîlcic

Partidul Popular Găgăuz, condus de Nicolai Dudoglo, este singurul partid regional care va participa la alegerile pentru funcția de bașcan. Formațiunea l-a desemnat candidat pe adjunctul lui Dudoglo, Ivan Cîlcic. Dudoglo va candida pentru funcția de bașcan în Adunarea Populară a Găgăuziei, care va fi aleasă în aceeași zi cu bașcanul. Anterior, el a candidat de patru ori la funcția de bașcan, fără succes.

Cîlcic nu a ocupat funcții publice, dar a mai participat la alegeri. În 2019, a candidat la alegerile parlamentare în circumscripția Comrat, din partea Partidului Comuniștilor, în cadrul sistemului electoral mixt. În 2021, a candidat ca independent la Adunarea Populară a Găgăuziei. Nu a fost ales în niciunul dintre cele două scrutine. Partidul Popular Găgăuz îl prezintă drept „candidatul poporului”.

Oleg Garizan

În cursă participă și Oleg Garizan, primarul satului Copceac, unul dintre cele mai mari din Găgăuzia. A fost ales edil pentru prima dată în 1999, apoi reales de șase ori. În cei 27 de ani de atunci, a avut o pauză de cinci ani la conducerea localității: între 2009 și 2014, când a fost deputat în Parlament din partea Partidului Comuniștilor.

În actuala campanie, Garizan candidează în calitate de candidat independent. Acesta a mai candidat la funcția de bașcan în 2015, dar a obținut puțin peste 5%.

Cornel Dudnic

La funcția de bașcan candidează și fostul deputat Cornel Dudnic. El a ajuns în Parlament în 2015, pe listele Partidului Democrat (PDM), la conducerea căruia a venit, în 2016, Vladimir Plahotniuc.

Deși făcea parte dintr-un partid proeuropean, Dudnic avea viziuni proruse. În februarie 2018, la o ședință extinsă a autorităților locale din Găgăuzia și a activiștilor civici, organizată la Tomai în apărarea „statalității moldovenești”, el a declarat că, împreună cu Nicolai Dudoglo, a refuzat să voteze o declarație care condamna acțiunile Rusiei și cerea retragerea trupelor ruse din Transnistria, contrar poziției fracțiunii PDM.

Tot atunci, Dudnic a declarat că, în cazul unirii, este gata să apere autonomia cu arma în mâini: „Promit că voi fi primul care va lua un automat și va merge să apere autonomia găgăuză [în cazul unirii]”. Declarația lui Dudnic a fost discutată pe larg pe rețelele sociale, iar conducerea PDM i-a dat un avertisment.

Petr Vlah

La funcția de bașcan candidează și fostul deputat Petr Vlah. El a fost ales în Parlament în 2010, pe listele Partidului Liberal Democrat (PLDM), condus atunci de Vlad Filat. A fost și deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei și consilier municipal la Comrat. După plecarea din PLDM, a aderat la partidul unionist AUR, pe care ulterior l-a părăsit.

Inițial, Vlah intenționa să candideze ca independent. Ulterior, a anunțat că nu va depune listele de subscripție, invocând „provocări murdare”. Candidații independenți trebuie să adune semnăturile a cel puțin 1% dintre alegători pentru a-și înainta candidatura. Vlah a precizat că nu renunță la intenția de a candida, ci doar își schimbă tactica. Mai târziu, a anunțat că va participa la alegeri din partea partidului „Noua Opțiune Istorică” (NOI).


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Cel puțin 14 morți în Ucraina, după ce o rachetă a lovit un bloc din Cernigov. Trupurile a patru copii, scoase de sub dărâmături (VIDEO)

Cel puțin 14 persoane și-au pierdut viața, inclusiv patru copii, iar alte 50 au fost rănite, după ce o rachetă rusească a lovit un bloc de locuințe din Prîlukî, în regiunea Cernigov, pe 7 octombrie. Salvatorii continuă să caute oameni sub dărâmături, anunță Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei.

Printre răniți se numără șapte copii. Echipele de intervenție au salvat 15 persoane, inclusiv un copil, iar psihologii serviciului de urgență au acordat sprijin pentru 36 de persoane. Operațiunile de căutare și lucrările de îndepărtare a dărâmăturilor continuă.

Atacul asupra orașului Prîlukî a avut loc în timpul unui atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei. Au fost lovite și Kievul, Dnipro, Zaporojie și Kremenciuk, scrie publicația „Ukrainskaia Pravda”. Pe lângă obiective industriale și de transport, au fost afectate și clădiri de locuit. Potrivit informațiilor prezentate de autoritățile ucrainene, aproximativ 20 de persoane au murit în total.

În regiunea Odesa, două drone au lovit șoseaua spre Maiaki, care duce către frontiera cu Republica Moldova, la punctul de trecere Palanca. Imagini cu cele două lovituri au fost publicate de „Политика Страны”.

Amintim că, zilele trecute, în urma atacurilor, un proiectil a lovit un autobuz de rută aflat în vama Palanca, iar un polițist de frontieră a ajuns la spital. Din fericire, viața acestuia este în afara oricărui pericol, a confirmat pe 7 octombrie ministra de Interne a Republicii Moldova, Daniela Misail-Nichitin.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Tudor Mardei | NewsMaker

Chiveri respinge interpretarea Ambasadei Rusiei privind declarația Kajei Kallas: „Prezența ilegală nu poate deveni legală”

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, susține că declarația oficialei europene Kaja Kallas a fost „interpretată eronat și propagandistic de cei care continuă să pledeze pentru prezența militară rusă pe teritoriul Republicii Moldova”. Potrivit lui Chiveri, „prezența ilegală nu poate deveni legală prin interpretarea unei declarații”. Precizările au fost făcute după ce Ambasada Rusiei în Moldova a „tras concluzia” că „Bruxelles-ul este, de fapt, de acord cu prezența pe teritoriul UE a trupelor ruse, staționate în Transnistria”, ca urmare a declarației Kajei Kallas, potrivit căreia „Transnistria nu va fi un obstacol în calea aderării Moldovei la UE”.

„În primul rând, o declarație foarte bună care a venit de la Bruxelles și care a fost interpretată eronat și propagandistic de cei care continuă să pledeze pentru prezența militară rusă pe teritoriul Republicii Moldova. Prezența ilegală nu poate deveni legală prin interpretarea unei declarații. Din contra, la Bruxelles s-a spus că nu este recunoscut statusul quo actual, iar avansarea Republicii Moldova pe calea integrării europene va crea un cadru sustenabil și mult mai atractiv pentru reintegrarea țării”, a declarat Chiveri.

În ceea ce privește prezența ilegală a forțelor militare ruse pe teritoriul Republicii Moldova, Chiveri a comunicat: „Aș vrea să amintesc celor care pledează pentru prezența lor despre angajamentele Federației Ruse de la Istanbul din 1999 și aș vrea să mai combat un fals: se încearcă punerea în același coș a prezenței militare ruse și justificarea acesteia prin acordul din 92. Trebuie să înțelegem că sunt două componente: așa-numita misiune de pacificare, care, din misiune de pacificare, a devenit misiune de dezbinare și care nu-și îndeplinește mandatul cu bună credință, dar se află pe teritoriul Republicii Moldova în baza acelui acord din 92, așa cum este el. Și este prezența militară GOTR, grupul operativ, care nu are nicio bază legală. Continuăm să insistăm pentru retragerea acestor forțe din Republica Moldova”.

Amintim că, pe 5 octombrie, înalta reprezentantă a UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, a declarat, după reuniunea Consiliului de Asociere Moldova-UE de la Bruxelles, că „Transnistria nu va fi un obstacol în calea aderării Moldovei la UE”. Detalii AICI.

Pe 6 octombrie, Ambasada Rusiei în Republica Moldova a declarat că a „tras concluzia”, în urma afirmației oficialei europene, că „Bruxelles-ul este, de fapt, de acord cu prezența pe teritoriul UE a trupelor ruse, staționate în Transnistria conform Acordului privind principiile reglementării pașnice din 1992”. Detalii AICI.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: