EPC Moldova

MAEIE: Vrem integrarea în UE ca țară reintegrată, dar o altă opțiune este cu acea parte a teritoriului care se află sub controlul Chișinăului

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a venit cu precizări în legătură cu declarația ministrului Nicu Popescu care a spus că Moldova poate adera la UE indiferent de situația din jurul Transnistriei. Într-un comentariu pentru NM, MAEIE a declarat că există opțiunea ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană fără regiunea transnistreană, care nu este controlată de autoritățile constituționale. În eventualitatea unui astfel de scenariu, autoritățile moldovenești vor continua să caute modalități de soluționare a conflictului transnistrean și după aderarea țării la UE. 

Regiunea din stânga Nistrului este parte componentă a Republicii Moldova, iar autoritățile de la Chișinău își doresc o reglementare pașnică a conflictului transnistrean, cu menținerea parcursului european al țării. Obiectivul nostru principal este aderarea la UE ca țară reintegrată”, a declarat MAEIE pentru NM.

Totuși, Ministerul de Externe a menționat că există și scenariul în care Moldova va adera la UE fără regiunea transnistreană.

O altă opțiune ar fi aderarea la UE cu acea parte a teritoriului care se află sub controlul autorităților legale și legitime de la Chișinău, aspect evidențiat și de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, cu soluționarea ulterioară a conflictului. În marja Summit-ului Comunității Politice Europene din 1 iunie 2023, oficialul european a subliniat faptul că pentru aderarea Republicii Moldova la UE, conflictul transnistrean nu este un obstacol, menționând că anterior au mai existat situații similare.

Astfel, dacă Republica Moldova nu aderă la UE ca țară reintegrată, autoritățile de la Chișinău – împreună cu partenerii internaționali – vor căuta în continuare soluții pentru rezolvarea conflictului transnistrean, chiar și după aderarea la blocul comunitar”, a menționat instituția.

***

Precizăm că Nicu Popescu a vorbit despre integrarea Republicii Moldova în UE în pofida existenței conflictului transnistrean într-un interviu pentru Politico, publicat pe 19 septembrie.

Teritoriul care este controlat de guvernul nostru de la Chișinău poate adera la UE indiferent de ceea ce se întâmplă la estul nostru, iar asta include situația din jurul Transnistriei. Nimeni nu dorește țări divizate în interiorul UE, dar menținerea țărilor la mila manipulării geopolitice și a conflictelor separatiste ar fi chiar mai rău pentru continent, pentru UE și pentru noi”, a spus ministrul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Dan Perciun

FOTO Cum vor arăta grupele de creșă din patru grădinițe din Chișinău. Planurile prezentate de Perciun: investiție de peste 10 mln lei

În grădinițele nr. 197, 103, 174 și 150 din Chișinău vor fi renovate și amenajate grupele creșă. Investiția se ridică la peste 10 milioane de lei. Despre aceasta a comunicat, pe 17 august, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, care a prezentat cum vor arăta spațiile din cele patru grădinițe.

„Investim peste 10 milioane de lei pentru renovarea și amenajarea grupelor de creșă în grădinițele nr. 197, 103, 174 și 150 din Chișinău. (…) După renovare, instituțiile vor dispune de spații adaptate pentru copii mici, cu zone pentru activități, odihnă și igienă. (…) Echipa de proiect se află acum la etapa de evaluare a ofertelor pentru executarea lucrărilor. După finalizarea procedurilor, se va trece la renovarea propriu-zisă”, a precizat ministrul.

Potrivit oficialului, lucrările din Chișinău fac parte dintr-un proiect mai amplu, în cadrul căruia 15 grupe de creșă din întreaga țară vor fi renovate. Lucrările vor fi realizate în cadrul proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale.

În continuare, Perciun a prezentat „planurile tehnice ale viitoarelor grupe de creșă și modul în care vor fi reorganizate spațiile în cele patru grădinițe”.

Dan Perciun
Dan Perciun
Dan Perciun
Dan Perciun
Dan Perciun
Dan Perciun
Dan Perciun
Dan Perciun
Dan Perciun
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: