Andrei Mardari/NewsMaker

MAI: Coada de tiruri care așteaptă să treacă frontiera prin punctul Leușeni-Albița s-a redus la jumătate

În punctul de frontieră Leușeni-Albița, coada de tiruri cu marfă, care așteaptă să treacă frontiera de stat către România, s-a redus la jumătate. Informația a fost confirmată de Ministerul de Interne, care a precizat că în după-amiaza de 13 iunie, șirul de tiruri se întinde pe o lungime de 3 km, față de sâmbătă, când coada de așteptare pentru formalități era de peste 6 km lungime.

Mnistrul de Interne Ana Revenco a vizitat punctele Leușeni și Albița.  Aceasta a evaluat situația în teren împreună cu reprezentanți ai poliției de frontieră, serviciului vamal, ANSA, Ministerului de Externe și ANTA. Echipa de specialiști a făcut un inventar al procedurilor și proceselor necesare pentru a operaționaliza punerea în practică a proiectului de control mixt la frontiera Leușeni-Albița și a fost stabilită logistica necesară pentru echipa Republicii Moldova, care va face controlul din teritoriul românesc, în cadrul proiectului pilot.

Totodată, MAI pregătește mai multe documente spre aprobare, pentru ședința de mâine a Comisiei Situații Excepționale, care vor permite funcționarilor din Republica Moldova să lucreze instituționalizat pe teritoriul României, precum și alte măsuri pentru a face posibilă acțiunea echipelor de control mixte la frontiera Leușeni-Albița.

În prezent, la intrarea la punctul de frontieră Leuşeni sunt 151 camioane de mare tonaj, iar fluxul este în creștere, lungimea cozii de tiruri fiind de 3 km. Numărul polițiștilor de frontieră și al lucrătorilor vamali care lucrează în tură, în acest punct de frontieră, a fost suplimentat cu 20%.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu/Facebook

Sandu, după întâlnirea cu Niculescu: Moldova și România intensifică cooperarea în apărarea aeriană și schimbul de informații

Republica Moldova și România vor intensifica schimbul de informații, avertizarea timpurie și cooperarea pentru implementarea „celor mai eficiente soluții de apărare aeriană”, a anunțat președinta Maia Sandu după întrevederea cu premierul român Luca Niculescu. Discuțiile au avut loc pe 27 octombrie, la Chișinău, în cadrul primei vizite externe a oficialului de la București.

Șefa statului a susține că războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să amenințe siguranța cetățenilor din ambele țări, inclusiv prin dronele și rachetele care le încalcă spațiul aerian.

„Condamnăm atacurile Rusiei asupra navelor civile în Marea Neagră, inclusiv în apele teritoriale ale României, care pun în pericol vieți și comerțul în întreaga regiune. În acest context, vom intensifica schimbul de informații, avertizarea timpurie și cooperarea pentru implementarea celor mai eficiente soluții de apărare aeriană”, a scris președinta pe rețele.

Cei doi oficiali au discutat inclusiv despre proiectele comune de infrastructură: liniile electrice, drumurile și podurile, calea ferată și punctele de trecere a frontierei. Potrivit președintei, acestea trebuie să faciliteze circulația oamenilor, să reducă timpul de așteptare la frontieră și să asigure accesul la energie mai sigură și mai accesibilă.

„Pe măsură ce Republica Moldova avansează spre Uniunea Europeană, contăm pe România. O Moldovă democratică, liberă și ancorată în UE va rămâne, la rândul ei, un partener de încredere și un factor de stabilitate în regiune”, se mai arată în mesajul președintei Maia Sandu.

Șefa statului i-a mulțumit prim-ministrului Niculescu, totodată, „pentru angajamentul de a duce mai departe proiectele noastre comune și îi doresc succes în mandatul pe care și l-a asumat”.

Reamintim că noul premier al României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie prima sa vizită în Republica Moldova de la preluarea mandatului. La Chișinău, oficialul a reafirmat sprijinul Bucureștiului pentru stabilitatea, securitatea și integrarea europeană a țării noastre: „Vom consolida relațiile noastre istorice, împreună, în Uniunea Europeană, acolo unde este locul Republicii Moldova”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: