войку, voicu
Максим Андреев, NewsMaker

„MAI este o instituție apolitică”. Voicu neagă că ar fi dat indicații privind urmărirea unor rude ale Maiei Sandu

Ministerul de Interne a venit cu o reacție în urma afirmațiilor președintei țării despre urmărirea unor membri ai familiei sale, la indicația lui Pavel Voicu. Într-un comunicat de presă publicat pe 28 mai, reprezentanții instituției au negat implicarea în astfel de acțiuni și au menționat că acuzațiile ar fi fost făcute în „context electoral”

„Această declarație este evident una cu caracter politic, făcută în context electoral și conține acuzații nefondate, fiind făcută fără a fi prezentate careva probe sau argumente. Evidențiem că Ministerul Afacerilor Interne este o instituție publică a statului, apolitică, în care nu poate fi admisă ingerința la nici o formațiune politică, mai mult ca atât dispunerea efectuării unor acțiuni cu caracter ilegal”, se arată în declarație.

Reprezentanții MAI au mai scris că prioritatea instituției este „respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, siguranța și securitatea cetățenilor și nicidecum intimidarea acestora, indiferent de culoarea și apartenența politică”.

„În acest sens, poziția oficială asumată public a ministrului Afacerilor Interne, Pavel Voicu, este că în campania electorală atât conducerea, cât și întreg sistemul MAI, nu va comenta declarațiile politicienilor și nu va participa la ședințe sau alte activități cu tentă politică. Iar în cazul în care cetățenii Republicii Moldova, fie politician sau nu, au suspiciuni că în privința lor sau a celor apropiați, sunt întreprinse careva acțiuni ilegale, care atentează la viața publică sau privată și pun în pericol sănătatea acestora, să sesizeze organele competente pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și întreprinderea măsurilor conform legii”, au conchis reprezentanții MAI.

***

În cadrul ediției din 27 mai a emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, președinta țării Maia Sandu a dezvăluit că mai mulți membri ai familiei sale sunt urmăriți „de câteva săptămâni”. Acțiunile ar avea loc „la comanda ministrului de Interne Pavel Voicu”, în spatele căruia ar fi Partidul Socialiștilor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

Moldova ar putea primi încă 157 de milioane de euro din Planul de Creștere al UE

Uniunea Europeană evaluează în prezent reformele implementate de Republica Moldova până în iunie 2026, iar rezultatele evaluării vor determina acordarea unei noi tranșe de 157 de milioane de euro din Planul de Creștere. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru economie și productivitate, punere în aplicare și simplificare, Valdis Dombrovskis, în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul Vasile Tofan, care a avut loc joi, 1 octombrie, la Chișinău.

„Am discutat cele 1,9 miliarde de euro din Planul de creștere pentru Moldova. Implementarea avansează bine. Peste 500 de milioane de euro granturi au fost deja puse la dispoziția Republicii Moldova și, la moment, evaluăm pașii de reformă care trebuiau să fie întreprinși până în iunie 2026 pentru a debursa încă 157 de milioane de euro, care vor veni ca sprijin curând”, a declarat Vladis Dombrovskis.

Totodată, oficialul a menționat că, până în decembrie, trebuie implementate încă 40 de reforme, iar alte 57 sunt preconizate pentru anul 2027. Măsurile vizează inclusiv întreprinderile de stat și administrația publică.

Planul de Creștere pentru Republica Moldova este un pachet de sprijin financiar al Uniunii Europene în valoare de până la 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027, destinat accelerării reformelor, creșterii economice și apropierii Republicii Moldova de piața unică europeană. Este cel mai mare pachet de sprijin financiar acordat de UE Republicii Moldova de la independență.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: