economica.net

Mai multă energie „verde”. În Moldova ar putea fi construit un parc eolian care va asigura 15% din consumul anual de energie

Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu Ana Maria Mihaescu, consultant al firmei Energo Continent, care dezvoltă un parc eolian de 120 de MW în sudul Republicii Moldova. Într-o postare publicată marți, 11 februarie, pe pagina de Facebook a șefului statului, se arată că proiectul ar putea asigura circa 15% din consumul anual de energie al țării.

Proiectul a fost inițiat în 2010 în colaborare cu Fondul de Investiții InfraVentures al IFC – divizia de investiție a Băncii Mondiale și are ca scop producerea energiei eoliene. Producția anuală a acestui proiect poate asigura circa 15% din consumul anual de energie al Republicii Moldova.

Energo Continent, în cazul în care va primi confirmarea că proiectul se încadrează în continuare în Strategia energetică a Republicii Moldova, va finaliza demersurile de atragere a investitorilor strategici în finanțarea și implementarea proiectului.

Igor Dodon a salutat intențiile investitorului, menționând interesul Moldovei pentru promovarea proiectelor de energie regenerabilă. În acest context, șeful statului a dat asigurări că va susține realizarea acestui proiect.

Menționăm că fondatorul Energo Continent este compania cipriotă R.G. Renovatio Group Limited. Directorul acesteia este cetățeanul României, Alexandru-Ioan Teodorescu. Compania își desfășoară principala activitate în România. În Republica Moldova a fost înregistrată în 2011. De asemenea, Energo Continent are filiere în Bulgaria, Polonia și Columbia.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters: Rusia importă benzină din India pe fondul crizei de carburanți cauzate de atacurile ucrainene

Rusia a început să importe benzină pe cale maritimă din India, în contextul în care încearcă să reducă deficitul de carburanți provocat de atacurile ucrainene asupra infrastructurii energetice. Informația a fost raportată de agenția de presă Reuters, care face trimitere la declarațiile a două surse din industrie.

Lipsa combustibilului este resimțită în întreaga Federație Rusă, care se întinde pe 11 fusuri orare, fiind însoțită de raționalizări, cozi lungi la benzinării și creșteri record ale prețurilor la benzină.

Kremlinul a anunțat marți, 30 iunie, că Rusia se află în contact cu mai multe state și discută posibilitatea importului de carburanți la prețuri acceptabile.

Ministerul rus al Energiei și Ministerul indian al Petrolului nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

Potrivit unei surse din industrie, cel puțin 60 000 de tone de benzină au fost deja expediate din India către Rusia. O altă sursă a precizat că două petroliere, fiecare cu încărcături de 30 000–40 000 de tone, se află în tranzit.

O a treia sursă a declarat că Rusia ar urma să importe, în total, aproximativ 400 000 de tone de benzină lunar din diverse țări, inclusiv din Belarus, care deja furnizează combustibil către piața rusă.

Consumul de benzină în Rusia depășește 110 000 de tone pe zi în sezonul estival, când cererea este ridicată.
Deocamdată nu este clar ce rafinărie din India va furniza carburanții.

Președintele Vladimir Putin a recunoscut duminică, în cadrul unei reuniuni cu membri ai guvernului și alți oficiali, că atacurile cu drone ucrainene asupra rafinăriilor de petrol au dus la apariția unor lipsuri de combustibil în anumite regiuni, însă a dat asigurări că situația este sub control.

Belarus și-a crescut aproape de trei ori livrările feroviare de benzină către Rusia, ajungând la peste 70.000 de tone în prima jumătate a lunii iunie, comparativ cu perioada similară din mai, potrivit calculelor și surselor Reuters.

Totodată, Parlamentul rus a aprobat săptămâna trecută modificări ale codului fiscal menite să atenueze deficitul de carburanți provocat de atacurile cu drone ucrainene, introducând și subvenții pentru importurile de combustibil, corelate cu costurile și prețurile de livrare din India.

În paralel, importurile de petrol ale Indiei din Rusia au atins un nivel record în iunie, potrivit datelor LSEG și Kpler, rafinăriile indiene majorând achizițiile de țiței rusesc pentru a compensa impactul întreruperilor din alte rute de aprovizionare.

Petrolul rusesc a reprezentat mai mult de jumătate din totalul importurilor de țiței ale Indiei în luna iunie, în creștere față de 36,5% în luna mai, arată datele Kpler.

India, al treilea cel mai mare importator de petrol din lume, a importat în iunie aproximativ 2,7 milioane de barili pe zi din Rusia, potrivit estimărilor preliminare Kpler și LSEG.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: